Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 10 August 2009 / 00:00 398 accesări

Şedinţă informală la PSD

Liderii PSD s-au întîlnit, aseară, într-o şedinţă informală, la sediul central al partidului. Şedinţa a fost premergătoare întîlnirii din această dimineaţă cu partenerii de guvernare de la PD-L, din cadrul coaliţiei Liderul PSD, Mircea geoană, a declarat că şedinţa informală a conducerii partidului a avut ca temă discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar şi asumarea răspunderii Executivului pe legile Educaţiei, în condiţiile în care social-democraţii nu sînt de acord cu acest lucru. Deciziile social-democraţilor şi poziţiile politice ale acestora faţă de problemele actuale, luate aseară, vor fi prezentate în această dimineaţă în şedinţa coaliţiei, după care liderii PSD se vor întruni în şedinţa Biroului Permanent Naţional.

A doua rectificare bugetară, în august

Premierul Emil Boc a anunţat, sîmbătă, că Guvernul va efectua cea de-a doua rectificare a bugetului de stat pe acest an în luna august. Prima rectificare a bugetului din 2009 a fost efectuată în luna aprilie, în urma acordului de împrumut convenit cu FMI şi CE. La începutul lunii iulie, premierul declara că Guvernul va analiza posibilitatea unei noi rectificări bugetare după analiza primului semestru. România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intră în rezerva BNR, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmînd să ajungă la 19,95 miliarde euro. Prima tranşă de la FMI, de 5 miliarde de euro, a intrat în luna mai la rezerva BNR.

Actele normative de restructurare a agenţiilor, pînă miercuri

Premierul Emil Boc a solicitat sîmbătă tuturor ministerelor să pregătească pînă miercuri toate actele normative necesare restructurării agenţiilor, dar, în prealabil, setul de documente va fi discutat astăzi, la şedinţa coaliţiei. Potrivit unor surse guvernamentale, Ministerul Justiţiei trebuie să îşi dea avizul pe toate proiectele de acte normative pînă luni seara. Guvernul a decis să restructureze 226 de agenţii, astfel încît să rămînă doar 107, urmînd ca 9.200 de posturi să fie eliberate, iar veniturile proprii ale agenţiilor să fie virate direct la buget, realizîndu-se economii totale de circa 150 milioane euro.

24 de luptători SPP în Afganistan, la cererea ONU

Două grupuri de protecţie ale SPP, respectiv 24 de luptători, au fost trimise în Afganistan, după ce înalţi funcţionari ai ONU au solicitat oficial autorităţilor române suplimentarea numărului de SPP-işti pentru paza demnitarilor ONU pînă în septembrie, în contextul alegerilor prezidenţiale. Practic, Serviciul de Protecţie şi Pază şi-a dublat numărul luptătorilor din Afganistan, pînă în prezent doar 12 cadre SPP fiind detaşate în acestă ţară. Luptătorii SPP au, în Afganistan, statutul de funcţionari internaţionali ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi se ocupă de securitatea înalţilor demnitari ai ONU împotriva ameninţărilor diferitelor grupări insurgente din zonă. SPP mai are alte 12 cadre militare trimise în Sudan, astfel că numărul militarilor care desfăşoară misiuni de protecţie în afara României este de 36.

181 de dosare penale după europarlamentare

Aproximativ 181 de dosare penale ce au ca obiect infracţiuni săvîrşite atît în timpul campaniei electorale europarlamentare, cît şi în ziua alegerilor au fost înregistrate de poliţişti şi înaintate unităţilor de Parchet competente, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române. Din cele 181 de dosare, 41 au autori neidentificaţi, restul de 140 fiind săvîrşite de autori cunoscuţi. Pînă acum au fost finalizate 82 de dosare penale, toate fiind înaintate la Parchet cu propuneri procedurale. În timpul campaniei electorale, la unităţile teritoriale de poliţie s-au înregistrat 47 de dosare penale, iar în ziua alegerilor au fost înregistrate 94 de plîngeri penale. Ulterior, au mai fost înregistrate încă 40 de sesizări. Dosarele penale priveau 188 de fapte. Potrivit poliţiştilor, un număr important de sesizări se referă la faptele persoanelor suspectate că au votat fără a avea drept de vot ori au votat de două sau mai multe ori (78), dar şi la determinarea alegătorului, prin diferite mijloace, de a vota anumite liste de candidaţi (49). În prezent, au rămas în evidenţe 99 de dosare penale, dintre care 25 cu autori neidentificaţi, iar 74 cu autori cunoscuţi.

Schimb de replici televizate

În cadrul unei emisiuni televizate, liberalul Ioan Ghişe a susţinut că “actuala coaliţie actuală guvernează pompieristic şi ne acuză pe noi că am ruinat ţara”. În replică, social-democrata Lia Olguţa Vasilescu i-a spus că cele mai mari datorii au rămas de la guvernarea liberală, “care a prăduit tot ce s-a putut prădui”. Ghişe a continuat, acuzînd PSD şi PD-L că “au minţit poporul” în campania electorală: “Azi, în România, avem doar cîntec, joc şi voie bună pe bani publici, pentru că PSD şi PD-L au minţit de au stins şi acum nu mai ştiu pe unde să mai scoată cămaşa”. Replica Olguţei Vasilescu nu a întîrziat să apară, amintindu-I lui Ghişe că “guvernarea liberală” a minţit cînd a declarat că a făcut investiţii în infrastructură: “Peste tot, PNL a anunţat ce mari grozăvii a făcut, cîţi bani a investit în Educaţie şi şcoli, cînd, de fapt, toate investiţiile au fost făcute doar pe hîrtie, iar noi, coaliţia, sîntem nevoită să plătim şi acum oalele sparte de liberali”.



12