Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 05 August 2009 / 00:00 415 accesări

Italia - Româncă de etnie romă, violată

O româncă de etnie romă a fost violată de cinci imigranţi nord-africani, în nordul Italiei, unul dintre suspecţi fiind arestat. Incidentul s-a petrecut în localitatea italiană Nichelino, situată în apropiere de Torino, românca fiind forţată de cei cinci agresori să întreţină relaţii sexuale cu ei în rulota în care femeia locuia. După ce victima a fost transportată la spitalul din Torino în stare de şoc, carabinierii au reuşit arestarea principalului suspect în acest caz, Mohammed Battach, un marocan în vîrstă de 42 de ani. Ceilalţi patru complici au fost daţi în urmărire.

Spania - Român, arestat pentru posesie de droguri

Un cetăţean român a fost arestat pe aeroportul Barajas, avînd asupra sa 1,26 de kilograme de cocaină. George Florin S., de 34 de ani, venise la Madrid, duminică seară, la bordul unei curse de la Lima. El a fost arestat pentru ”infracţiuni legate de sănătatea publică”. Românul ascunsese drogurile într-un compartiment ascuns al bagajului său.

Canada - O fetiţă dintr-o familie de români a murit strivită de o bucată de metal

O fetiţă de 3 ani dintr-o familie de români stabilită în Canada a murit strivită de o bucată de metal care a căzut de pe o clădire în construcţie, în timp tatăl fetiţei şi fratele acesteia au fost şi ei răniţi, fiind spitalizaţi. Tragedia s-a petrecut sîmbătă, cînd Michelle Krsek, de 3 ani, se plimba împreună cu părinţii, fratele şi unchii săi din România în oraş, mergînd apoi să viziteze Turnul Calagry. O bucată masivă de metal s-a desprins însă de pe o clădire aflată în construcţie, în urma unor rafale puternice de vînt, cînd membrii familiei treceau pe lîngă şantier. Materialul a căzut peste fetiţă, ucigînd-o pe loc. O altă bucată l-a rănit pe fratele copilului, Eric, de 7 ani, care şi-a rupt un picior. Tatăl copiilor, Miroslav, a fost de asemenea rănit, dar ar putea fi externat în curînd. Familia şi apropiaţii acesteia, precum şi străini sau trecători au depus flori, mesaje şi jucării, luni, la baza Turnului Calagry, în memoria fetiţei. Totodată, apropiaţii cuplului au înfiinţat un fond pentru a strînge bani de înmormîntare, a cărei dată nu a fost deocamdată stabilită.

SUA - Clienţii unei bănci, apelaţi din România

Clienţi ai unei bănci americane reclamă că au primit telefoane din partea unor persoane care cereau date confidenţiale despre cardurile deţinute, autorităţile localizînd apelurile suspecte ca provenind din statul Washington şi din România. Poliţia din statul Carolina de Nord a primit numeroase reclamaţii privind apeluri telefonice suspecte primite de clienţi ai Băncii Randolph. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că apelurile telefonice provin din statul Washington şi din România. Banca Randolph a dat asigurări că nu efectuează apeluri telefonice pentru a cere date confidenţiale ale clienţilor. Anchetatorii atrag atenţia cetăţenilor să nu furnizeze astfel de informaţii decît dacă ei contactează instituţia financiară. În caz contrar, pot fi victimele unor escrocherii şi îşi pot pierde banii.

Thailanda – Accident de avion

Un avion al companiei private Bangkok Airways, care efectua o cursă internă în Thailanda, a derapat la aterizare, marţi şi a lovit turnul de control al micului aeroport de pe insula turistică Samui din sudul Thailandei. Unul dintre piloţii avionului a murit, iar zece pasageri au fost răniţi. Avionul efectua o cursă internă şi venea de la Krabi, o destinaţie turistică din sudul Thailandei.

Polonia - O fetiţă din Italia, muşcată de faţă de un Amstaff

O fetiţă din Italia a fost muşcată de faţă de un cîine din rasa Amstaff, considerată printre cele mai periculoase din lume, într-un restaurant din Cracovia, ea fiind operată marţi. Potrivit medicilor, fata, în vîrstă de 5 ani, este în stare stabilă. Ea a fost operată la faţă, fiindu-i reconstruite nasul şi un obraz. Totodată, i-au fost aplicate numeroase puncte de sutură. Fetiţa va mai sta cîteva zile în spital. Incidentul s-a petrecut luni seară, cînd fetiţa se afla într-un restaurant cu părinţii ei şi mai mulţi prieteni ai familiei, veniţi în vacanţă în Polonia. Unul din cei doi cîini ai proprietarului localului s-a repezit la copil în momentul în care acesta se îndrepta spre toaletă, împreună cu alţi doi copii. Cazul va fi înaintat parchetului regional. Familia fetei va depune plîngere împotriva proprietarului restaurantului.

Belgia – A treia evadare în mai puţin de o lună

Un grup de deţinuţi a evadat marţi, cu ajutorul complicilor, chiar de sub nasul autorităţilor, fiind pentru a treia oară în mai puţin de o lună cînd un astfel de incident se întîmplă în Belgia. Evadarea a avut loc chiar la Palatul de Justiţie din Bruxelles, în plin centrul capitalei, unde doi indivizi înarmaţi şi mascaţi i-au ajutat pe trei deţinuţi să fugă, ţinîndu-i sub ameninţarea armelor pe cei cinci poliţişti care îi păzeau. Această operaţiune în forţă intervine la aproape două săptămîni după evadarea spectaculoasă a trei deţinuţi periculoşi, care au fugit dintr-o închisoare din Bruges, cu ajutorul unui elicopter deturnat de complici. Cîteva zile mai tîrziu, doi deţinuţi din închisoarea Merkplas din nordul Belgiei au evadat escaladînd zidul incintei cu ajutorul unei scări pe care au luat-o de pe un şantier din interiorul penitenciarului. Numai unul dintre cei cinci evadaţi a fost prins pînă în prezent.

Bulgaria - Alertă cu bombă la Agenţia Naţională pentru Securitate

Ministerul bulgar de Interne a primit informaţii conform cărora ar exista o bombă în sediul Agenţiei Naţionale pentru Securitatea Statului (DANS). Ameninţarea cu bombă s-a dovedit a fi falsă, pirotehnicienii negăsind niciun dispozitiv suspect în clădire. Informaţiile privind existenţa unei presupuse bombe au fost primite marţi dimineaţă, iar sediul agenţiei a fost evacuat. Zona fusese izolată şi mulţi angajaţi au părăsit clădirea.

Canada - Mii de persoane fug din calea incendiilor

Aproximativ 5.000 de persoane au fost obligate să-şi părăsească, luni, locuinţele ameninţate de incendiile de pădure din provincia canadiană British Columbia. Situaţia este agravată de rafalele de vînt şi fulgerele care aprind noi incendii, în condiţiile în care autorităţile provinciale au interzis de mai multe zile aprinderea de focuri în aer liber. În provincia British Columbia au fost trimişi 800 de pompieri din alte provincii ale Canadei, a anunţat un oficial din cadrul serviciilor de stingere a incendiilor. De la începutul lunii aprilie, aproape 63.000 hectare de pădure au fost distruse ca urmare a aproximativ 2.200 de incendii, dublu faţă de recordul iniţial din 2004. Nici măcar Vancouver nu a fost scutit de incendii. Poliţia a anunţat luni că patru incendii de mici dimensiuni, fără îndoială de origine criminală, au fost declarate în Stanley Park, o pădure situată la periferia celui de-al treilea oraş canadian.

Ucraina - Contrabandist reţinut pentru că era îmbrăcat prea gros

Un cetăţean ucrainean a fost reţinut la punctul de trecere al frontierei spre Belarus, pentru că purta trei perechi de pantaloni şi 15 perechi de chiloţi, încercînd să treacă graniţa pentru a vinde haine de contrabandă. Bărbatul a trezit suspiciuni paznicilor de la frontieră pentru că era îmbrăcat prea gros pentru acest sezon. La o inspecţie mai atentă, vameşii au descoperit că acesta purta trei perechi de pantaloni, patru hanorace şi 15 perechi de chiloţi. Ulterior, poliţiştii de frontieră au percheziţionat şi maşina ucraineanului, găsind bunuri de contrabandă în valoare de 20.000 de dolari. Banii şi bunurile de contrabandă au fost confiscate de grăniceri, iar cazul a fost transmis autorităţilor competente.

China – Clădire prăbuşită

Cel puţin 17 persoane au fost murit marţi, după prăbuşirea unui imobil în oraşul chinez Shijiazhuang, afectat de ploi torenţiale. Incidentul s-a produs la ora locală 9.15 (4.15 ora României), în timp ce în zonă avea loc o furtună puternică, afectînd imobilul în curs de renovare. Peste 20 de muncitori şi trecători au fost surprinşi sub dărămături, 17 cadavre fiind deja localizate. Trei persoane au fost salvate dintre ruine, fiind transportate la spital.

Nigeria - Navă-cargo lituaniană, atacată

O navă cargo lituaniană a fost atacată în largul coastelor Nigeriei şi cinci marinari au fost luaţi ostatici, a anunţat, marţi, Ministerul lituanian de Externe. Nava Saturnas a fost atacată de persoane înarmate neidentificate, iar cinci membri ai echipajului au fost duşi spre o destinaţie necunoscută. Ceilalţi nouă membri ai echipajului nu au fost răniţi în acest atac. Nava aparţine companiei private Limarko laivininkystes kompanija. Toţi membrii echipajului sînt de naţionalitate lituaniană. Nava şi marfa nu au fost avariate, iar motivele luării de ostatici rămîn necunoscute. Atacul a avut loc în noaptea de luni spre marţi. Luna trecută, militanţi nigerieni din cadrul principalei grupări armate din sudul petrolifer al Nigeriei, MEND, au eliberat şase marinari străini de pe nava Sichem Peace, capturaţi la începutul lui iulie în delta Nigerului, unde au loc cel mai des răpiri.

Somalia - Piraţii au eliberat nava germană Hansa Stavanger

Nava cargo germană Hansa Stavanger, reţinută de patru luni de piraţii somalezi, a fost eliberată împreună cu echipajul său. Potrivit unor surse germane din domeniul securităţii, un avion a adus, luni la prînz, o recompensă în valoare de 1,9 de milioane de euro. În Kenya, un oficial portuar, Andre Mwangura, a anunţat că, după depunerea recompensei, vasul a fost escortat de forţele navale europene. Hansa Stavanger se îndreaptă către nord, cu cei 24 de membri ai echipajului, a spus Mwangura. Cargoul de 20.000 de tone fusese atacat în largul oceanului, la o distanţă de aproximativ 600 de kilometri de coastele somaleze, între Kenya şi Insulele Seychelles, la data de 4 aprilie. Anterior, alţi piraţi au eliberat un remorcher malaezian cu 11 marinari indonezieni la bord, după plata unei răscumpărări a cărei valoare nu a fost precizată. După eliberarea cargoului Hansa Stavanger, mai rămîn alte 11 nave şi peste 200 de marinari deţinuţi de piraţi.



12