Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 27 Iunie 2009 / 00:00 568 accesări

Opoziţia a sesizat CC în legătură cu Ordonanţa privind deconcentratele

Deputaţii PNL şi UDMR au depus, vineri, la Curtea Constituţională (CC), sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei 37/2009 privind conducerea instituţiilor deconcentrate. Deputatul liberal Ciprian Dobre a ţinut să precizeze că “în această formă, Legea de aprobare a OUG 37/2009 nu conduce la o eficientizare a activităţii instituţiilor publice, cu toate că acest principiu este enunţat în ordonanţă, ci sînt create toate premisele pentru bulversarea activităţii în instituţiile publice, iar despre o posibilă eficientizare a cheltuielilor, nici nu poate fi vorba”. PNL consideră că acest act normativ reprezintă “un genocid împotriva corpului funcţionarilor publici, un atac fără precedent împotriva a tot ceea ce înseamnă funcţie publică sau funcţie contractuală”.

Miniştrii PD-L care îl vor afecta pe “candidatul PD-L” trebuie să plece

Vicepreşedintele PD-L Cezar Preda a declarat, vineri, că partidul său este afectat de scandalurile în care sînt implicaţi miniştri democrat-liberali, adăugînd că, dacă se va constata că îl vor afecta şi pe “candidatul PD-L”, aceşti miniştri “îşi vor încheia conturile cu guvernarea”. Preda a arătat că scandalurile în care sînt implicaţi actualii miniştri afectează PD-L şi că, în cazul Ridzi, “toată responsabilitatea şi-o asumă premierul Boc, care a girat pînă nu începe urmărirea penală”. Deputatul a adăugat că ministrul Ridzi a venit recent la şedinţa de grup a parlamentarilor, unde şi-a prezentat pe puncte poziţia faţă de scandalul în care este implicată. În acelaşi context, Preda a adăugat că Ridzi trebuie să nu mai dea explicaţii atît timp cît se consideră nevinovată, iar ancheta este în curs de derulare.

Alistar consideră că ANI a deraiat de la standardele statului de drept

Directorul executiv al Transparency Internaţional România, Victor Alistar, a spus vineri că Agenţia Naţională de Integritate a “deraiat” de la standardele statului de drept, “transformîndu-se într-o instituţie de presiune”, fără posibilitatea de a avea rezultate. Referindu-se la rezultatele ANI, Alistar a arătat că niciun organism jurisdicţional administrativ nu poate să aibă procedura de verificare secretizată şi nu poate să adopte decizii fără respectarea dreptului la apărare. El a mai acuzat “blocarea” oricăror mijloace de control şi sancţionare a criticilor de nelegalitate aduse conducerii ANI încă din luna februarie 2009, în mod public în şedinţa Consiliului Naţional de Integritate, precum şi tendinţa de a transforma CNI “dintr-un organism de supraveghere, într-un organism docil la dispoziţia ANI”. Victor Alistar va fi anchetat de procurori, pentru instigare la fals intelectual, în urma unei sesizări depuse de ANI, care susţine că el şi soţia lui, Lavinia Ciută, ar fi săvîrşit infracţiunea de fals intelectual, precum şi de fals în declaraţii. Reprezentanţii ANI spun că Alistar nu a respectat, totodată, termenul legal de depunere a declaraţiei de avere, după ce şi-a încheiat mandatul de expert în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Victor Alistar a afirmat că se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi că va chema în judecată ANI.

Gigi Becali poate părăsi ţara

Purtătorul de cuvînt al Tribunalului Bucureşti, Laura Radu, a anunţat că Gigi Becali poate părăsi şi ţara. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis vineri recursul lui Becali împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 1 şi au decis că acesta poate pleca din ţară. Becali a declarat, vineri, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, că se consideră discriminat în condiţiile în care pentru doi dintre bodygarzii săi implicaţi în răpirea presupuşilor hoţi ai maşinii sale a fost ridicat deja controlul judiciar. De asemenea, el i-a mai spus preşedintelui completului de judecată că s-a interesat în privinţa sa şi a aflat că este “un om drept”: “Aşa îmi place să mă judec, d-le judecător, judecătorul să comunice cu mine”. Judecătorul i-a explicat însă lui Becali că legea prevede ca magistraţii să nu discute cu acuzaţii în sala de judecată.



12