TD-L Constanţa i-a făcut campanie Elenei Băsescu
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PD-L, senatorul Mircea Banias, a recunoscut, ieri, într-o conferinţă de presă, că tineretul democrat - liberal a făcut campanie pentru Elena Băsescu. „Nimeni nu i-a obligat, dar au făcut acest lucru pe lîngă acţiunile dedicate PD-L. Elena Băsescu s-a ajutat pe ea, iar partidul pe ea”, a explicat Banias, evitînd, totodată, să răspundă la întrebarea dacă a fost sau nu o sarcină venită de la centru. Mircea Banias a adus o serie de critici liberalilor şi, în special, preşedintelui PNL, Crin Antonescu. ”Marele învins al acestor alegeri este Crin Antonescu. Campania lui s-a terminat înainte de a începe. Prin rezultatele obţinute la euroalegeri, PNL plăteşte poliţele unei guvernări defectuoase”, a spus liderul democrat - liberalilor constănţeni.
ABC: Elena Băsescu reprezintă generaţia “jet set” în PE
Cotidianul spaniol ABC.es o descrie pe Elena Băsescu drept un fost manechin ce a fost în mod frecvent subiect al presei mondene din România, “pentru scandaluri petrecute ziua şi noaptea deopotrivă, dar mai ales pentru că este fata preşedintelui”. Jurnaliştii spanioli apreciază că “ea a ajuns europarlamentar într-o ţară, sau ori mai bine zis, într-o regiune, unde numele contează mai mult decît capacităţile personale”. ABC arată că Elena a candidat independent pentru funcţia de europarlamentar. Mai mult, cotidianul spaniol aminteşte că mezina prezidenţială a declanşat noi polemici după alegeri cînd au apărut fotografii cu ea îmbrăcată în uniforma militară. Voturile obţinute de EBa sînt la limită, cred spaniolii, însă suficiente pentru ca generaţia “jet set” românească să fie reprezentată în PE.
Astăzi ar putea fi decisă data şedinţei de asumare a răspunderii pe coduri
Conducerile celor două Camere ar putea să se reunească astăzi pentru a stabili data şedinţei Parlamentului în care Guvernul îşi va asuma răspunderea asupra codurilor civil şi penal. Preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a declarat, ieri, că va discuta cu preşedintele Senatului Mircea Geoană asupra datei şedinţei Birourilor Permanente reunite pe această temă, însă a precizat că, în principiu, reuniunea conducerilor Camerelor ar urma să aibă loc astăzi. Scrisoarea în care Guvernul anunţă că intenţionează să îşi asume răspunderea, separat, pe codurile Civil şi Penal a ajuns, la sfîrşitul săptămînii trecute, la Parlament, urmînd să fie supusă dezbaterii Birourilor Permanente reunite pentru a se stabili programul procedurilor parlamentare. Liberalii şi-au anunţat intenţia de a depune o moţiune de cenzură la asumarea răspunderii Guvernului pe coduri.
Guvernul a amînat discuţiile pe descentralizare
Guvernul a amînat discuţiile privind o nouă etapă a procesului de descentralizare, programate pentru şedinţa de ieri, în condiţiile în care celelalte teme ale reuniunii la care a participat preşedintele Traian Băsescu, precum programul “Prima Casă”, au ocupat majoritatea timpului. La începutul lunii mai, Guvernul a aprobat legile pentru transferul către autorităţile locale a atribuţiilor de administrare în sănătate, poliţie şi sport. Premierul Emil Boc anunţa atunci că următoarele acte care vor fi discutate sînt proiectele de descentralizare în educaţie, agricultură, cultură şi muncă.
Sîrbu mai speră ca Dacian Cioloş să fie numit comisar european
Ministerul Agriculturii Ilie Sîrbu a declarat, sîmbătă, că încă mai speră ca Dacian Cioloş să fie numit comisar european pe agricultură, după ce a fost atenţionat că a greşit atunci cînd a afirmat că actualul ministru al agriculturii din Franţa este nominalizat pentru acest post. “Trebuie să fac o rectificare, pentru că am fost atenţionat telefonic de către Cioloş că am greşit. Eu am spus că Michel Barnier, ministrul Agriculturii din Franţa, a fost deja nominalizat pentru funcţia de comisar pe agricultură şi că mă resemnez în privinţa şanselor lui Cioloş. De fapt, Barnier este nominalizat pentru poziţia de comisar european pe pieţe interne”, a declarat Sîrbu. Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, a confirmat săptămîna trecută, la încheierea unei întrevederi avute cu cancelarul german Angela Merkel, că actualul ministru francez al Agriculturii, Michel Barnier, este favorit pentru un post de comisar european. Barnier ar urma să preia portofoliul de comisar pentru piaţa internă.
Contestaţia PNŢCD privind alegerile europarlamentare, judecată săptămîna asta
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca, pe 17 iunie, contestaţia depusă de PNŢCD cu privire la desfăşurarea alegerilor europarlamentare din 7 iunie. PNŢCD a depus în 11 iunie, o contestaţie la ÎCCJ cu privire la desfăşurarea alegerilor europarlamentare din 7 iunie, în care atrage atenţia asupra “încercărilor de cumpărare a voturilor şi practicarea turismului electoral”. PNŢCD anunţă că, în cazul în care contestaţia depusă nu va fi validată, va înainta o cerere şi la Consiliului Superior al Magistraturii.
Becali ar renunţa la imunitatea europarlamentară, dar cu o condiţie
Gigi Becali a declarat că este gata să renunţe şi mîine la imunitatea de europarlamentar. Dar nu oricum, ci numai cu condiţia ca Parlamentul României, prin Comisia juridică, să îi garanteze, în scris, că Justiţia îşi face treaba absolut corect. Becali a spus, la un post de televiziune, că a ajuns în Parlamentul European nu numai din voinţa românilor, graţie voturilor exprimate de aceştia, ci şi dintr-o voinţă divină. “Dumnezeu a vrut, a rînduit, să ajung aici!”. În ciuda beneficiilor căpătate de pe urma noului statut, cel de europarlamentar, Becali a ţinut să asigure că nu intenţionează să se ascundă în spatele imunităţii: “Vă dau cuvîntul meu de onoare, vă jur că nu sînt genul de om fricos, care să mă ascund. Cred că aţi văzut lucrul acesta”.
Ministrul Diaconescu participă la reuniunea CAGRE
Ministrul de Externe Cristian Diaconescu participă, astăzi, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE), care va avea loc la Luxemburg, fiind ultima organizată pe durata preşedinţiei cehe a UE. Potrivit MAE, reuniunea va debuta cu sesiunea Afaceri Generale, în cadrul căreia miniştrii de Externe vor examina Concluziile Consiliului European de vară din 18 - 19 iunie 2009. Printre subiectele incluse pe agenda sesiunii Relaţii Externe se numără Orientul Mijlociu, Balcanii de Vest şi Birmania/Myanmar. De asemenea, vor fi adoptate Concluzii ale Consiliului privind Procesul de pace în Orientul Mijlociu, Irak, Afganistan – Pakistan şi Liban. Totodată, în marja CAGRE vor fi organizate Consiliile de Cooperare UE cu Ucraina şi cu Algeria, Troica ministerială cu Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (CESVA) şi Consiliul de Asociere UE - Israel. La începutul lunii iulie, preşedinţia UE va fi preluată de către Suedia.