Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 12 Iunie 2009 / 00:00 464 accesări

Voiculescu: PC se va reforma radical sau va dispărea

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, apreciază, într-o postare pe blogul personal, că partidul său se află într-un punct critic - se va reforma radical sau va dispărea, menţionînd că formaţiunea şi-a pierdut entuziasmul şi vitalitatea. El afirmă că PC a început “mediocru”, a continuat “ceva mai slab”, a fost “un start-up călduţ” şi a devenit “un follow-up de-a dreptul rece”. El consideră că aceasta s-a întîlmplat din cauza lipsei de marketing politic, de public-ţintă, context sau oportunitate. “A apărut ca o mişcare atemporală, care vorbea despre valori. Şi alte chestii bizare. Cam aşa apăreau partidele în secolul al XIX-lea. Doar că acum e alt secol”, continuă el, menţionînd că, şi în aceste condiţii, PC “s-a mişcat rezonabil un timp”, dar apoi a pierdut din ritm şi viteză. Voiculescu se consideră pe sine vinovat pentru că nu s-a priceput la comunicare şi PR. “Ceva se va întîmpla în PC. Punem pariu?”, conchide Voiculescu.

PNG-CD decide într-un Congres extraordinar asupra unei eventuale fuziuni

PNG-CD va decide în cadrul unui congres extraordinar o “eventuală” fuziune cu PD-L sau cu PRM, a anunţat, ieri, preşedintele filialei Bucureşti a partidului, Robert Ionescu. El a mai spus că, în 18 iunie, va avea loc şedinţa Consiliului Naţional, care va convoca un Congres extraordinar, punctul principal de pe ordinea de zi fiind alegerea unui nou preşedinte, după plecarea lui Gigi Becali la PRM. “Fostul preşedinte al PNG-CD, dl George Becali, are calitatea de membru PRM, a cîştigat un fotoliu de europarlamentar şi-şi va duce la îndeplinire acest mandat în următorii cinci ani”, a catalogat Ionescu relaţia dintre PNG-CD şi fostul preşedinte, Gigi Becali.

Ponta: Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru fiecare Cod în parte

“Legea Codului civil şi cea a Codului penal vor fi asumate de Guvern fiecare în parte, probabil succesiv, într-o şedinţă comună a Parlamentului, iar în cazul depunerii unei/unor moţiuni de cenzură se va vota o dată sau, după caz, de două ori”, a declarat, ieri, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta. El a precizat că deja au fost întocmite scrisorile care vor fi trimise Parlamentului, astfel că luni, în şedinţa birourilor permanente reunite ale celor două Camere se va decide asupra calendarului privind asumarea răspunderii Guvernului pentru cele două legi. În opinia sa, asumarea răspunderii Guvernului se va face succesiv, probabil în aceeaşi şedinţă a celor două Camere reunite ale Parlamentului, dar decizia de fixare a datei şi a modului procedural de prezentare a celor două legi de către Guvern va fi luată în şedinţa comună a birourilor permanente ale celor două Camere. Astfel, este posibil ca Guvernul să fie chemat să îşi asume cele două coduri juridice în aceeaşi zi sau în zile diferite, într-o singură şedinţă sau în şedinţe succesive. Ponta a arătat că în acest caz pot fi depuse moţiuni de cenzură pentru fiecare lege în parte.

Contestaţia lui Becali la decizia prin care i s-a interzis să plece din ţară, amînată

Tribunalul Bucureşti a amînat, ieri, pentru o săptămînă, contestaţia lui Gigi Becali, care a obţinut un mandat de europarlamentar, faţă de decizia prin care, în urmă cu două zile, instanţa inferioară i-a interzis să părăsească ţara. Decizia de amînare a fost luată din cauza lipsei avocatului lui Becali şi din motive procedurale. Dezbaterile vor fi reluate în 18 iunie. Judecătoria Sectorului 1 (JS1) a arătat în motivarea deciziei de marţi că solicitarea lui Becali argumentată pe faptul că a devenit europarlamentar este prematură, pentru că validarea alegerilor din 7 iunie se va face în 11 iunie. De asemenea, judecătorul a arătat că interdicţia de a părăsi ţara este o situaţie mai favorabilă decît cea iniţială, de a părăsi Capitala şi judeţul Ilfov, şi apreciind că Becali s-a conformat dispoziţiilor anterioare ale instanţelor de judecată, a aplicat interdicţia pe care a considerat-o proporţională şi conformă cu scopul măsurilor preventive.

Instanţa supremă continuă în 29 iunie discuţiile în dosarul lui Mitrea

Instanţa supremă va continua în 29 iunie discuţiile în dosarul în care Miron Mitrea este judecat pentru corupţie, dată la care vor fi citaţi toţi inculpaţii din proces şi va fi discutată constituţionalitatea unor articole din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Instanţa supremă a amînat, în 2 iunie, pentru astăzi, pronunţarea în cazul mai multor excepţii invocate de avocaţii din dosarul în care Mitrea, alături de alte persoane, este judecat pentru infracţiuni de corupţie. Biroul de presă al instanţei supreme a comunicat, ieri, că magistraţii au decis repunerea pe rol a dosarului pentru a fi dezbătută constituţionalitatea articolelor 13, 14, 15 şi 16 din Legea 115/1999 modificată, privind responsabilitatea ministerială în raport de articolele 109 şi 16 din Constituţia României, referitoare la răspunderea membrilor Guvernului respectiv egalitatea în drepturi. Instanţa supremă a stabilit ca aceste dezbateri să aibă loc în 29 iunie, dată pentru care vor fi citaţi toţi cei judecaţi în dosar, precum şi avocaţii acestora.

Amiralul Gheorghe Marin, chemat la audieri de Comisiile reunite de Apărare

Comisiile de Apărare din Senat şi Camera Deputaţilor l-au chemat la audieri, marţea viitoare, pe şeful Armatei, amiralul Gheorghe Marin. Audierea amiralului va avea loc loc la solicitarea Comisiei de Apărare din Senat. “Principalele teme ale audierii vor fi starea de spirit în rîndul Armatei şi efectele reducerii fondurilor asupra programelor de înzestrare”, a precizat, ieri, George Scutaru, vice-preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor. Solicitarea adresată şefului SMG vine în contextul în care senatorul PNL Puiu Haşotti a anunţat, miercuri, în plenul Senatului, depunerea unei moţiuni simple pe Apărare, documentul fiind semnat de 37 de senatori PNL şi UDMR. El a spus că moţiunea simplă se intitulează “Demnitatea Armatei Române, călcată în picioare de ministrul celor 0,2%”.



12