Rusia - Candidat la alegerile municipale, rănit în atentat
Primarul interimar din Kislovodsk, candidat la alegerile municipale de la 31 mai, a fost grav rănit, marţi, de explozia unui dispozitiv acţionat de la distanţă. Natalia Luţenko ieşea din Primărie, cînd un dispozitiv amplasat într-o pubelă din apropierea clădirii a explodat. Ea a fost spitalizată, suferind arsuri multiple şi fracturi la picioare şi la şold. Unul dintre asistenţii săi şi un trecător au fost de asemenea răniţi în explozie. Dispozitivul exploziv a fost activat de la distanţă. Acesta a explodat în momentul în care Luţenko trecea prin apropiere, a explicat un oficial din comisia de anchetă a Parchetului de la Stavropol. Alegeri municipale au fost convocate la Kislovodsk, un oraş cu 125.000 de locuitori situat la 1.900 de kilometri sud de Moscova, după demisia primarului, cercetat pentru abuz de putere. Pe lîngă victimă, directorul unei societăţi, al unei agenţii de publicitate şi al unui sanatoriu sînt în cursă, precum şi alte persoane fără loc de muncă.
SUA - Tînăr împuşcat la Harvard
Un tînăr a fost rănit de gloanţe la Universitatea Harvard din nord-estul SUA, a anunţat, luni seara, un purtător de cuvînt al universităţii. Incidentul a survenit cu puţin timp înainte de ora 17.00 (24.00 ora României), la intrarea într-un dormitor al campusului celebrei instituţii. Autorul atacului nu a fost încă arestat. Persoana rănită, care nu a fost identificată, sîngera dar era conştientă, a declarat pe site-ul unei publicaţii a universităţii un student, Jared Spargue, care l-a ajutat pe rănit. Martorul a precizat că persoana rănită este tînără şi părea studentă. ”Le cerem tuturor să coopereze cu poliţia în orele următoare”, au declarat oficialii universităţii într-un e-mail trimis studenţilor şi publicat în cotidianul electronic.
Bulgaria - Om de afaceri împuşcat mortal la Sofia
Un om de afaceri bulgar, Aleksandar Zarev, a fost împuşcat mortal, luni, în jurul orei 18.30 (18.30 ora României), în cartierul Boiana din Sofia. Acesta a fost împuşcat de mai multe ori în cap, în timp ce se afla la volanul maşinii sale, potrivit postului de radio Darik. Aleksandar Zarev este proprietarul lanţului Sofiiska Baniţa. Motivul asasinării nu a fost încă stabilit.
Italia - Violenţe la Torino
Cel puţin 19 agenţi de poliţie şi carabinieri au fost răniţi marţi, la Torino, în confruntările cu mii de studenţi care protestau faţă de organizarea reuniunii G8 a rectorilor universităţilor. Rectorii a 40 de universităţi din 19 ţări s-au reunit la Torino pentru a discuta despre problemele economice şi etice, precum şi despre dezvoltarea durabilă. În cursul după-amiezii, forţele de ordine s-au confruntat de mai multe ori cu protestatarii, încercînd fără succes să îi disperseze folosind gaze lacrimogene. Studenţii au încercat să forţeze cordonul poliţiei în apropierea Castelului Valentino, locul reuniunii G8. Ei au aruncat cu pietre şi obiecte spre forţele de ordine. 17 poliţişti şi doi carabinieri au fost răniţi uşor în confruntări, iar doi protestatari au fost arestaţi. Tinerii protestează faţă de criza economică mondială, care afectează şi universităţile. Roma prezidează, anul acesta, G8, iar summit-ul organizaţiei va avea loc în Italia, în perioada 8-10 iulie.
Grecia - Atentat la Atena
Un atentat cu dispozitiv exploziv a provocat, marţi, pagube uşoare într-un comisariat al poliţiei aflat în construcţie la periferia oraşului Atena. Cu jumătate de oră înaintea exploziei produse la ora locală 06.57 (06.57 ora României), un necunoscut a sunat la poliţie şi la cotidianul ”Eleftherotypia” pentru a anunţa iminenţa acesteia, iar zona a fost izolată de poliţişti. Dispozitivul care a provocat numai pagube uşoare a fost plasat în faţa şantierului unui comisariat din Pendeli, în nord-estul Atenei. Un atentat cu bombă organizat în mod similar a provocat, marţea trecută, pagube importante la o sucursală a băncii Eurobank dintr-o suburbie a Atenei. Poliţia a declarat că îşi va orienta ancheta către grupul Lupta Revoluţionară (EA), aflat pe lista organizaţiilor teroriste a UE. SUA au anunţat luni că au adăugat gruparea pe lista proprie a organizaţiilor teroriste, pe care o acuză că ar fi la originea atacurilor împotriva intereselor comerciale şi diplomatice americane. Ultimele acţiuni revendicate de EA, au vizat, în februarie şi martie, birouri din Atena ale băncii americane Citibank. Actele de violenţă contestatare şi atentatele s-au intensificat în Grecia, de la moartea în decembrie a unui adolescent, ucis în urma unei erori a poliţiei în cartierul Exarhia din centrul capitalei elene. Moartea acestuia a provocat revolte urbane timp de cîteva săptămîni.
Rusia - Organism pentru combaterea încercărilor de falsificare a istoriei
Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a înfiinţat un organism special care are rolul împiedicării tentativelor de falsificare a istoriei în detrimentul intereselor Rusiei, se arată într-un comunicat al Kremlinului. La 8 mai, Medvedev denunţa tentativele de falsificare a istoriei, în special în privinţa rolului jucat de Rusia în victoria aliaţilor împotriva Germaniei naziste. Autorităţile ruse pregătesc şi un proiect de lege care prevede măsuri penale împotriva celor care modifică istoria celui de-al II-lea Război Mondial. Rusia denunţă în special poziţia statelor baltice, care susţin că au fost ocupate de armata sovietică, nu eliberate.
Ucraina - Demisia şefului Cancelariei prezidenţiale
Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a acceptat demisia şefului Cancelariei prezidenţiale, Viktor Baloha. Întrebat la cine se gîndeşte pentru înlocuirea lui Baloha, preşedintele a răspuns că are în vedere mai mulţi candidaţi. La rîndul său, Viktor Baloha susţine că a demisionat pentru că nu este de acord cu decizia lui Iuşcenko de a candida pentru al doilea mandat. Baloha a subliniat că Iuşcenko nu a respectat promisiunile făcute în campania electorală din 2004. Potrivit biroului de presă al preşedinţiei, Viktor Baloha şi-a prezentat oficial demisia pe 12 mai.
Canada - Scurgere de apă grea
Autorităţile nucleare canadiene au oprit un reactor care producea o parte importantă din izotopii medicali la nivel mondial, din cauza unei scurgeri de apă grea, lucru care ar putea antrena apariţia unei penurii de izotopi. Compania canadiană publică Atomic Energy of Canada Limited (EACL) a anunţat, luni seara, că a fost detectată o scurgere a unei cantităţi reduse de apă grea la reactorul de la Chalk River, care a fost construit cu 50 de ani în urmă. Compania a anunţat că se aşteaptă ca reactorul să rămînă oprit timp de o lună. Compania estimează că îşi va respecta angajamentele de producţie de izotopi în scopuri medicale pentru săptămîna în curs. De asemenea, luînd în considerare calendarul în vigoare al livrărilor, producţia nu va mai putea răspunde cererii, începînd de sîmbătă, 23 mai. Situat la 200 de kilometri vest de Ottawa, reactorul de la Chalk River asigură între 30 şi 40% din producţia mondială de izotopi medicali folosiţi în depistarea prin intermediul imageriei medicale a cancerului, bolilor cardiace sau osoase. În 2007, oprirea prelungită a reactorului de la Chalk River pentru lucrări a provocat o criză a aprovizionării cu izotopi medicali. Guvernul premierului conservator, Stephen Harper, a trebuit să ceară adoptarea în regim de urgenţă, de către Parlament, a unei legi pentru a impune repornirea reactorului, ignorînd, astfel, avizul Comisiei canadiene pentru Securitate Nucleară, potrivit căruia în prealabil este necesară o revizuire totală a sistemelor de securitate.
Peru - Incendiu într-o pădure din apropiere de Machu Picchu
Circa 300 de pompieri s-au luptat, luni, cu un incendiu izbucnit în pădurea din apropierea citadelei incaşe Machu Picchu din sud-estul statului Peru, a anunţat Institutul Naţional de Apărare Civilă (Indeci). Zona arheologică, inclusă în patrimoniul mondial al Unesco, nu a fost cuprinsă de flăcări, care nu au afectat nici traficul feroviar pînă la citadela de piatră, nici complexul turistic propriu-zis, a declarat un reprezentant local al Indeci, Edwin Manzilla. Această cetate incaşă, care a fost descoperită la începutul secolului XX, este situată pe vîrful unui munte, la 2.500 de metri altitudine, la 150 de kilometri de regiunea Cuzco. Nu este accesibilă decît cu trenul, cu elicopterul sau pe jos, pentru amatorii de escaladă. Circa 800.000 de turişti vizitează cetatea incaşă, în fiecare an, aproape 2.500 pe zi.