Norvegia – Navă rusească scufundată
Un marinar rus a murit şi alţi 16 au fost salvaţi, vineri, după ce un pescador rusesc avînd la bord un echipaj format din 17 persoane s-a scufundat în largul Norvegiei. Două elicoptere, un avion de supraveghere maritimă Orion şi mai multe nave au fost trimise la faţa locului, în jurul orei locale 06.00 (07.00 ora României). Două persoane au fost recuperate din mare de un elicopter de salvare, Sea King. Una dintre acestea a decedat, iar cealaltă a fost spitalizată, dar nu ştim în ce stare se află, a precizat Irene Skaue, purtătoare de cuvînt a centrului de salvare marină din Tromsoe. Ceilalţi 15 membri ai echipajului, care au urcat într-o barcă de salvare, au fost recuperaţi de un alt pescador rus şi au fost evacuaţi cu elicopterul la Tromsoe, a adăugat aceasta. Pescadorul rusesc Koralnes s-a scufundat vineri dimineaţă, din cauze încă necunoscute, la circa 70 de mile marine (130 de kilometri) în largul oraşului Tromsoe.
Bulgaria - Oficiali implicaţi în dispariţia a zece tone de zirconiu
Cel puţin un ministru şi mai mulţi oficiali bulgari de rang înalt sînt implicaţi într-un scandal internaţional privind dispariţia a zece tone de zirconiu. Mai mulţi oficiali de rang înalt sînt suspectaţi că au comis fals în acte şi alte infracţiuni privind transferul şi probabil vînzarea a zece tone de zirconiu, un metal cu dublă utilizare. La 8 aprilie 1993, firma belarusă MP Veras a importat zirconiu prin aeroportul Sofia, care a fost depozitat, pînă la 4 aprilie 2007, în magazii ale unui oficial din domeniul aerian. Ulterior, zirconiul a fost stransferat ilegal în depozite aparţinînd M & M Air Cargo Service Single Member Ltd, fără ştirea sau un ordin din partea proprietarului MP Veras. Printr-un decret al ministrului Finanţelor, Planem Oreşarski, cantitatea de zirconiu a fost naţionalizată la 23 aprilie 2007 şi transferată în proprietatea Ministerului de Interne, o tranzacţie care s-a făcut prin numeroase încălcări ale legii, fiind probabil inspirată de foşti oficiali de rang înalt ai serviciilor secrete bulgare. Oficiali bulgari de rang înalt au sperat probabil că firma belarusă nu se va interesa de proprietatea sa şi au comis cel mai probabil un act ilegal de export a celor circa zece tone de zirconiu, potrivit unor surse apropiate anchetei. Informaţiile sînt credibile întrucît ministrul bulgar de Interne, Mihail Mikov, a declarat procurorului oraşului Sofia, Nikolai Kokinov şi parlamentarului Iane Ianev că în depozitele Ministerului de Interne nu există o asemenea substanţă, în timp ce avocaţii companiei MP Veras s-au adresat mai multor instituţii bulgare, în ultimii doi ani, în vederea recuperării proprietăţii, dar fără succes. Dată fiind cantitatea şi natura substanţei, cazul ar fi de asemenea urmărit de Comisia Europeană şi de structurile UE. Potrivit agenţiei, în cazul în care zirconiul ar fi vîndut legal, preţul acestuia ar fi de cîteva milioane de dolari, în timp ce dacă ar fi livrat unor state ca Iranul sau Coreea de Nord, preţul ar fi exorbitant. Zirconiul este un metal utilizat la fabricarea conductelor reactoarelor nucleare.
Germania – Ameninţare teroristă
Un combatant islamist care s-a prezentat drept Abu Hamsa i-a ameninţat pe aliaţii europeni ai SUA că îi va distruge, într-o înregistrare video în limba germană difuzată pe internet, a anunţat, vineri, poliţia germană. ”Conţinutul înregistrării nu schimbă cu nimic situaţia deja existentă”, a declarat purtătorul de cuvînt al poliţiei criminalistice, Michael Albertz, care a confirmat astfel veridicitatea imaginilor transmise de postul de televiziune public ARD. Mai multe înregistrări video care conţin ameninţări teroriste în limba germană au fost difuzate de la începutul anului, dintre care unele sînt atribuite unei organizaţii islamiste uzbece, apropiată grupării al-Qaida. Miercuri, procesul a patru presupuşi terorişti care intenţionau să comită mai multe atentate în Germania a început la Dusseldorf şi ar putea dura pînă la doi ani.
SUA - Circa 2.500 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu
Pompierii americani încercau, vineri, să stingă un incendiu devastator care a cuprins o suprafaţă de peste 8.000 de hectare situată lîngă o zonă turistică din South Carolina, unde a fost decretată starea de urgenţă şi au fost evacuate circa 2.500 de persoane. Incendiul nu s-a soldat, pînă în prezent, cu morţi sau răniţi. Au fost evacuaţi locuitorii din staţiunile Barefoot şi Pelican Bay, dar şi trei şcoli, din cauza fumului dens. Oficialii nu au determinat, pînă în prezent, cauza incendiului, care a izbucnit miercuri după-amiază, în Conway. Aerul rece de joi noaptea spre vineri a fost cauza producerii unui fum gros, care a permis extinderea incendiului, restricţionînd totodată vizibilitatea. Flăcările puternice au distrus, joi, 69 de case şi au produs pagube la alte 100 de locuinţe. Guvernatorul statului South Carolina, Mark Sanford, a decretat starea de urgenţă, joi, în această regiune de coastă, în care incendiile au distrus suprafeţe de mii de hectare şi zeci de locuinţe.
Serbia – Bombă la frontiera cu Kosovo
Poliţia a descoperit, joi, o bombă plasată lîngă o linie de cale ferată din satul Kursumlija din Borovac, în apropiere de punctul administrativ de trecerea a frontierei dintre Serbia şi Kosovo de la Merdare, a anunţat, vineri, postul de radio B92. Poliţia a anunţat că bomba a fost descoperită joi, lîngă un nod de cale ferată. Dispozitivul exploziv, de culoare galbenă, similar unei mine explozive de teren, a fost găsit îngropat în pămînt, în timp ce două aripioare au fost lăsate la suprafaţă, potrivit unui comunicat. Zona a fost izolată imediat, iar bomba a fost dezamorsată în cursul zilei de vineri.
Pakistan – Atac taliban la un depozit NATO
Zeci de presupuşi rebeli talibani au atacat un depozit de carburant aparţinînd forţelor NATO din nord-vestul Pakistanului, unde forţele pakistaneze de securitate au ucis 11 rebeli într-un alt incident. Agresorii au atacat un depozit din Peshawar cu cocteiluri Molotov, rachete, obuze de mortieră şi focuri de arme uşoare şi au continuat să tragă în timp ce se retrăgeau. Patru camioane-cisternă au fost arse în totalitate şi altele două avariate, dar din fericire, acest atac nu s-a soldat cu victime. Cea mai mare parte dintre echipamentele destinate militarilor NATO şi coaliţiei internaţionale conduse de SUA în Afganistan sînt transportate prin Pakistan.
Cecenia - Zone de operaţiuni antiteroriste
Patru dintre cele 15 districte ale Ceceniei au fost declarate ”zone de operaţiuni antiteroriste”, au anunţat, vineri, autorităţile ruse, la o săptămînă după ce Rusia a ridicat regimul antiterorist afllat în vigoare timp de zece ani în această republică. ”Statul Major operaţional a decis să desfăşoare, începînd cu 23 aprilie, la miezul-nopţii (miercuri, 23.00, ora României) o operaţiune antiteroristă pe teritoriul muntos al districtului Şali - cu excepţia zonelor locuite Novi Ataghi, Ciri-Iurt şi Serjen-Iurt - dar şi în districtele muntoase Şatoi şi Vedeno”, a declarat Statul Major pentru conducerea operaţiunilor în Cecenia. De la 20 aprilie, în districtul Itum-Kali a fost instaurat acest regim. Aceste patru districte sînt situate în sudul şi sud-estul republicii din Caucaz. Decizia a fost luată din cauza activităţii membrilor formaţiunilor armate ilegale din aceste regiuni. Regimul antiterorist permite limitarea accesului în zonele vizate, dar şi a deplasării în aceste districte şi autorizează percheziţiile corporale şi ale vehiculelor. Rusia a pus capăt, la 16 aprilie, regimului antiterorist impus în Cecenia, timp de zece ani. Acest lucru înseamnă retragerea a circa 20.000 de militari ai forţelor federale trimişi ”temporar” în Cecenia, de la începutul celui de-al doilea conflict în 1999, ale căror abuzuri au fost frecvent denunţate de militanţi pentru apărarea drepturilor omului. La o zi după anularea operaţiunii teroriste, au avut loc ciocniri între rebeli şi militari. La 22 aprilie, trei militari ruşi au fost ucişi în districtul Acihoi-Martan.
Rusia – Demis de Medvedev
Şeful serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU), Valentin Korabelnikov, a fost eliberat din funcţie şi demis din armată, printr-un decret semnat de preşedintele Dmitri Medvedev. Liderul de la Kremlin a semnat un decret prin care l-a numit în funcţia de şef al serviciului de informaţii al armatei pe adjunctul acestuia, Aleksandr Şliahturova.
Germania - Sinucidere în ambasada SUA
Un cetăţean german a murit vineri, probabil din cauză că s-a sinucis, în sediul ambasadei SUA la Berlin, unde lucra, a declarat ambasada, într-un comunicat. Germanul, angajat al unui subcontractant al ambasadei, a cărui identitate nu a fost precizată, a murit la ora locală 13.00, în circumstanţe care indică un posibil suicid, anunţă comunicatul ambasadei, care îşi exprimă sincerele condoleanţe familiei victimei. Potrivit site-ului de Internet al revistei ”Der Spiegel”, victima era un gardian al ambasadei, care s-ar fi sinucis cu o armă de foc în toaleta bărbaţilor. Poliţia nu a confirmat informaţiile furnizate de revista germană.