Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 15 Aprilie 2009 / 00:00 534 accesări

Echipa de coordonare a campaniei PSD pentru euroalegeri, reunită la Senat

Echipa de coordonare a PSD pentru campania la europarlamentare, în frunte cu preşedintele Mircea Geoană, s-a reunit, ieri, la Senat, într-o şedinţă de lucru, pentru stabilirea programului electoral, în perioada următoare. Liviu Dragnea a declarat că este o întîlnire de pregătire a campaniei care are loc în fiecare săptămînă. Dragnea a mai anunţat că se va stabili programul pentru săptămîna în curs şi cel de după Sărbătorile de Paşti. El şi-a exprimat speranţa ca în şedinţă să se reuşească stabilirea întregului program de campanie, în linii mari, urmînd să îl adapteze în funcţie de ce se întîmplă şi în funcţie de feed-back.

Anastase îi va informa pe omologii din statele UE despre situaţia din R. Moldova

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, ieri, că va trimite şefilor Camerelor legislative din statele membre UE o scrisoare prin care atrage atenţia asupra evenimentelor din Republica Moldova, ea apreciind că “regimul Voronin şi-a demonstrat definitiv caracterul nedemocratic”. Ea a spus că a urmărit cu îngrijorare evenimentele de la Chişinău, arătînd că răspunsul autorităţilor R. Moldova la aceste evenimente a constituit “un test pentru pretenţiile democratice şi europene ale regimului Voronin”. Ea a mai spus că a asistat “la exacerbarea discursului anti-românesc pînă la dimensiuni absurde” şi a menţionat că regimul condus de Voronin “a recurs la acţiuni ostile împotriva unui stat UE - singurul cu care se învecinează şi care i-a susţinut necondiţionat parcursul european”. În opinia ei, România a dovedit în această perioadă o atitudine matură, credibilă şi coerentă la nivelul întregii clase politice.

IPP, îngrijorat de “dispariţia” informaţiilor privind voturile electronice

Reprezentanţii Institutului pentru Politici Publice (IPP) s-au arătat îngrijoraţi de “dispariţia” informaţiilor privind voturile electronice exprimate în Parlament şi de faptul că primăriile cer prea mulţi bani pentru xeroxarea actelor solicitate în baza legii transparenţei. Directorul adjunct al IPP, Adrian Moraru, a spus că, din decembrie, de cînd a fost numit un nou preşedinte al Camerei Deputaţilor, IPP a propus mai multe măsuri pentru creşterea transparenţei, de exemplu, să se publice lunar sau trimestrial informaţii publice, dar nu a primit niciun răspuns. În schimb, el a precizat că înregistrarea audio a şedinţelor de la comisii e o practică bună. De asemenea, IPP a mai cerut, în urmă cu două săptămîni, membrilor Cabinetului informaţii privind întîlnirile din agendă cu oameni din mediul de afaceri, reprezentanţi ai companiilor din ţară şi străinătate, dar aceştia au refuzat să ofere informaţii, situaţie în care este deschisă calea spre procese.

Diaconescu: Autorităţile de la Chişinău nu au reacţionat la invitaţia la dialog

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, că autorităţile moldovene nu au reacţionat la invitaţia la dialog lansată de autorităţile din România: “Oricum, uşa dialogului din partea română va rămîne oricînd deschisă”. Mai mult, el atrage atenţia, totodată, că ambasadorul român propus pentru a prelua postul de la Chişinău, Mihnea Constantinescu, nu a primit, deocamdată, agremenetul din partea autorităţilor moldovene. El a mai arătat că în R. Moldova se iau măsuri care nu folosesc mai ales cetăţenilor din acest stat, el apreciind că instituirea unui regim de limitare a călătoriilor, nu numai în ceea ce priveşte jurnaliştii, dar şi în legătură cu toţi cetăţenii din România, reprezintă un demers “abuziv şi lipsit de sens”.

După rectificare, Senatul nu mai poate face cheltuieli

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, consideră că rectificarea propusă de Guvern pentru bugetul acestei Camere pune Senatul în postura ca, în ultimul trimestru al anului, să nu mai poată face niciun fel de cheltuieli. El a arătat că în şedinţa conducerii Senatului nu s-a pus în discuţie rectificarea în minus, cu 15 miliarde a bugetului Senatului. Potrivit afirmaţiilor sale, propunerea de rectificare a bugetului abia a ajuns la Senat şi probabil se va face o analiză în compartimentul de specialitate al Senatului, urmînd ca această discuţie să fie făcută într-una dintre şedinţele de Birou viitoare.



12