Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 17 Martie 2009 / 00:00 511 accesări

Spania - Românul arestat pentru uciderea unui narcotraficant, în detenţie preventivă

Cele patru persoane, între care un român, suspectate că ar avea legătură cu asasinarea prin împuşcare, la începutul lunii ianuarie, într-un spital din Madrid, a fostului traficant columbian de droguri Leonidas Vargas, au fost plasate în arest preventiv în Spania. Cei patru suspecţi, trei columbieni şi un român, ale căror identităţi nu au fost dezvăluite, au fost reţinuţi joi, în Spania. Tribunalul superior de justiţie din Madrid, care a anunţat într-un comunicat plasarea lor în detenţie provizorie, nu a precizat gradul presupusei lor implicări în această crimă. Leonidas Vargas Vargas, alias Moşu\', în vîrstă de 60 de ani, a fost împuşcat la 8 ianuarie, în camera sa din spitalul ”12 de octubre”. Asasinul a tras asupra lui de patru ori, apoi a fugit. Potrivit poliţiei, asasinatul este legat, fără îndoială, de o reglare de conturi între narcotraficanţi. Şase zile mai tîrziu, în Columbia, persoane neidentificate l-au ucis prin împuşcare pe fratele victimei, Fabio Vargas, precum şi pe actriţa columbiană Liliana Lonzano, iubita lui Vargas. Leonidas Vargas fusese arestat la Madrid, în iulie 2006, cînd ieşea dintr-un hotel. Arestarea lui a intervenit în legătură cu un dosar referitor la un transport de 500 de kilograme de cocaină. În momentul asasinării sale, Vargas era în libertate pe cauţiune din motive de sănătate, în aşteptarea judecării, odată instrucţia în dosar încheiată. Columbia oferea pentru prinderea sa o recompensă de cinci milioane de dolari. Bărbatul era considerat, potrivit datelor de atunci ale poliţiei spaniole, drept un lider important al traficului de droguri din Columbia, cu legături cu cartelul Medellin. În 1995, Vargas a fost condamnat în Columbia la 19 ani de închisoare şi plata unei amenzi de 1,5 milioane de dolari. Considerat regele cocainei în sudul Columbiei, în anii \'90, el a a făcut o avere de proporţii. Potrivit presei columbiene, a fost unul dintre primii traficanţi care au intrat în contact cu gherila Forţele Armate Revoluţionare din Columbia.

Rusia - O femeie din Siberia este suspectată de canibalism

O femeie este suspectată că şi-a ucis o prietenă şi că a mîncat bucăţi din cadavrul acesteia, în regiunea Irkuţk din Siberia, a informat un responsabil al comitetului de anchetă rus, Vladimir Salovarov. Cele două prietene au consumat băuturi alcoolice şi au început să se certe, la 5 martie, în locuinţa femeii suspectate de crimă. Aceasta şi-a ucis prietena cu lovituri de secure şi a tăiat-o în bucăţi. Femeia a aruncat la pubelă unele dintre bucăţi. Autoarea şi-a recunoscut faptele, a spus oficialul. Într-un alt caz, săpămîna trecută, Parchetul din Udmurtin a emis un aviz de căutare pentru un bărbat suspectat de canibalism, după descoperirea cadavrului mutilat al unei femei, în oraşul Ijevsk.

Bulgaria - Protest al angajaţilor companiei de salubrizare din Sofia

Aproximativ 300-400 de romi bulgari angajaţi ai firmei de salubrizare Novera din Sofia au organizat un protest spontan în faţa Primăriei capitalei bulgare, pentru a contesta decizia de renunţare la contractul cu compania. Mitingul a fost organizat fără autorizaţie, iar la faţa locului au fost trimise efective ale forţelor de ordine. Se pare că protestatarii sînt angajaţi ai companiei de salubrizare Novera, al cărei contract a fost anulat unilateral, la cererea Primăriei. Protestatarii au anunţat că îi vor cere primarului Boiko Borisov să le dea înapoi locurile de muncă.

Franţa – Proteste faţă de închiderea unei fabrici Continental

Sute de angajaţi ai companiei germane Continental au manifestat, luni, în Franţa, împotriva închiderii prevăzute a uzinei lor din Clairoix, în apropiere de Paris, cu ocazia unei reuniuni a companiei. ”Pe ordinea de zi este mînia”, a declarat Antonio Da Costa, un reprezentant al sindicatului CFTC al uzinei de la Clairoix, situată la 85 de kilometri est de Paris, denunţînd ”persoanele iresponsabile şi finanţatorii incorecţi”. Manifestanţii au agăţat de un copac un manechin reprezentîndu-l pe directorul uzinei. Veniţi cu autocarul pentru a manifesta în faţa unui hotel din Reims unde urma să aibă loc un comitet central al companiei (CCE), ei au aşteptat sprijinul altor muncitori de la o altă uzină franceză a grupului, situată la Sarreguemines, în estul Franţei. Fabricantul de pneuri şi de echipamente pentru automobile a anunţat, miercuri, închiderea a două fabrici în Europa, cea de la Clairoix, unde lucrează 1.120 de persoane şi de la Hanovra, în nordul Germaniei (780 de angajaţi). Guvernul francez a protestat faţă de această decizie, menţionînd că salariaţii vor avea motive pentru a depune plîngeri împotriva angajatorului. Salariaţii fabricii de la Clairoix au semnat, la sfîrşitul anului 2007, un acord pentru trecerea de la 35 la 40 de ore de muncă săptămînal, pentru a menţine activitatea la uzină pînă în 2012. Într-un interviu publicat luni, în cotidianul german ”Handelsblatt”, directorul de personal de la compania Continental a declarat că nu va reveni asupra închiderii planificate a celor două uzine din Franţa şi Germania.

Suedia – Două explozii la Gothenburg

O maşină a poliţiei a fost vizată de un atac cu grenadă în oraşul suedez Gothenburg, duminică seară, incident care a fost urmat de o altă explozie într-o toaletă publică din apropiere, relatează Radio Suedia în pagina electronică. Potrivit poliţiei, o grenadă de mînă a fost lansată în direcţia unei maşini a poliţiei, în centrul oraşului Gothenburg. Incidentul a fost urmat de o explozie într-o toaletă publică din apropiere de Teatrul Mare. Poliţia a precizat că nu este suspectat niciun grup şi nu există dovezi că cele două atacuri ar avea vreo legătură între ele. Materialele de la faţa locului sînt analizate de experţi.

Israel - Doi poliţişti ucişi într-un atac în Cisiordania

Doi poliţişti israelieni au fost ucişi duminică seară, într-un atac comis în Cisiordania, în apropiere de colonia Mesoa, a anunţat un purtător de cuvînt al poliţiei. Acest atac a fost revendicat, printr-un apel telefonic, de grupul Imad Moughnieh, purtînd numele responsabilului militar al Hezbollah ucis în februarie 2008, la Damasc, o crimă atribuită Israelului, de mişcarea libaneză. ”Doi poliţişti care circulau în valea Iordanului au fost ucişi prin împuşcare. Conform primelor elemente ale anchetei, este vorba despre un atentat”, a declarat purtătorul de cuvînt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld. El a precizat că importante forţe de poliţie şi armată, care au sosit la faţa locului, au demarat operaţiuni pentru găsirea autorilor atacului.

Belarus – Fără sancţiuni UE

UE a decis luni să nu restabilească sancţiunile împotriva preşedintelui belarus, Aleksandr Lukaşenko şi a altor 35 de personalităţi din Belarus, prelungind cu încă nouă luni suspendarea acestora, pe care au hotărît-o în octombrie. Pentru a nu părea lipsiţi de fermitate faţă de încălcarea drepturilor omului în această fostă republică sovietică, miniştrii Afacerilor Externe ai UE au decis, pe de o parte, să reînnoiască pentru un an, adică pînă la 16 martie 2010, sancţiunile împotriva acestei ţări, care nu au fost decît suspendate în octombrie, pentru şase luni. Dar, dorind să continue dialogul cu Belarusul, care a rămas foarte apropiat de Moscova, aceştia au suspendat imediat interdicţiile eliberării de vize pentru intrarea în UE care vizează cele 36 de personalităţi, pentru o perioadă de nouă luni. După aceste nouă luni, ţările UE vor proceda la o evaluare aprofundată a acestor măsuri restrictive, iar dacă există noi evoluţii pozitive, vor fi pregătite să ia în considerare ridicarea acestora. Statele UE îşi rezervă, de altfel, posibilitatea de a restabili interdicţiile eliberării de vize, în orice moment, în contextul acţiunilor autorităţilor belaruse în domeniul democraţiei şi drepturilor omului. UE nu a decis, însă, luni, dacă îl va invita sau nu pe Lukaşenko, care conduce autoritar Belarusul din 1994, să participe la 7 mai, la Praga, la summit-ul privind lansarea formală a proiectului de Parteneriat Estic împreună cu alte cinci foste republici sovietice (Ucraina, R. Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan). Această problemă va trebui discutată din nou în timpul summit-ului european de joi şi vineri, de la Bruxelles, unde acest proiect ar trebui să fie aprobat formal, potrivit unui diplomat.

Siria - Libanul şi-a deschis prima ambasadă la Damasc

Prima ambasadă a Libanului la Damasc a fost inaugurată luni, după reluarea relaţiilor diplomatice între cele două state vecine, anul trecut. La 15 octombrie 2008, Siria şi Libanul au stabilit relaţii diplomatice pentru prima dată de la proclamarea independenţei lor, în urmă cu peste 60 de ani, un prim pas către normalizarea relaţiilor între cele două state, marcate de o tutelă de 30 de ani a Siriei asupra statului vecin. Însărcinatul cu afaceri Rami Murtada a ridicat drapelul libanez pe clădirea situată în cartierul Abu Rumaneh din centrul capitalei siriene. Viitorul ambasador al Libanului din Siria, Michel Khury, se va deplasa la Damasc după ce îşi va părăsi oficial funcţia în Cipru, potrivit unor surse de la Beirut. Damascul nu a numit încă un ambasador la Beirut, unde ambasada Siriei a fost deschisă în decembrie 2008.

Grecia – Ajutor de la Scotland Yard

Experţii britanici în contraterorism din cadrul Scotland Yard, care au asistat autorităţile elene la anihilarea unei grupări militante de stînga, în 2003, se vor întoarce la Atena, pentru a ajuta la combaterea terorismului şi violenţelor în regiune. Potrivit unor surse, premierul Costas Karamanlis a făcut acest apel săptămîna trecută, ca urmare a intensificării atacurilor teroriste şi a violenţelor de stradă. Delegaţia britanică va oferi consultanţă pentru restructurarea departamentului elen pentru combaterea terorismului şi va recomanda strategii pentru controlul violenţelor care s-au intensificat în capitala Greciei de la uciderea de către poliţie a unui adolescent, în decembrie. Din delegaţia care va sosi în zilele următoare vor face parte Christos Kalamatianos, cetăţean britanic de origine elenă, care a participat la anihilarea grupării 17 noiembrie, precum şi sir Ian Blair. Aceştia se vor concentra pe combaterea ameninţării tot mai mari a terorismului în Grecia, pe fondul îngrijorării provocate de înfiinţarea grupării Lupta Revoluţionară şi a Sectei Revoluţionarilor, care, de la revoltele din decembrie, recrutează noi membri şi dispun de cantităţi mari de muniţie şi explozibili. EI vor aborda de asemenea problema terorismului de nivel mic, de tipul actelor de vandalism asupra magazinelor şi maşinilor din centrul oraşelor Atena şi Salonic şi a valului de violenţe soldate cu jafuri aproape în fiecare zi.

Turcia - Ciocniri între manifestanţi şi poliţie la Istanbul

Poliţia din Istanbul a dispersat, luni, un grup de circa 300 de manifestanţi care încercau să se apropie de clădirea în care se aflau participanţii la cel de-al cincilea Forum Mondial al Apei. O unitate specială a poliţiei, însoţită de un vehicul blindat, a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii reuniţi la apelul sindicatelor, asociaţiilor şi partidelor de stînga şi ecologiste, pentru a le interzice accesul la forum. Manifestanţii, care au scandat sloganuri de tipul ”Apa e poporul, este viaţa, nu este de vînzare” şi ”Vom zdrobi acest forum care vrea să ne ia apa”, au ripostat aruncînd cu pietre şi lovindu-i pe poliţişti. Cel puţin 15 persoane au fost arestate, dar nu au fost înregistraţi răniţi. Cel de-al cincilea Forum Mondial al Apei a început luni în Sutluce, un cartier popular din Istanbul. Circa 15.000 de persoane - ingineri, ecologişti, miniştri, oficiali locali, antreprenori - vor participa la acest eveniment. Forumul este contestat de mai multe asociaţii, care îl acuză că reprezintă interesele antreprenorilor în domeniul apelor în detrimentul intereselor cetăţenilor.



12