Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 14 Martie 2009 / 00:00 563 accesări

Grecia - Reţea de prostituţie anihilată cu ajutorul poliţiei române

Poliţia elenă a anunţat, vineri, eliberarea a două românce care erau obligate să se prostitueze la Atena şi arestarea a patru membri ai reţelei care le exploata, după ce fusese alertată de autorităţile române. Anunţaţi în urmă cu două luni de autorităţile române, anchetatorii greci au descoperit femeile într-un hotel din centrul Atenei, transformat în bordel. Proprietarul şi o angajată, amîndoi greci, au fost arestaţi, ca şi alte două românce suspectate de complicitate. Poliţia, care continuă să caute o a treia româncă, considerată victimă de autorităţile de la Bucureşti, a precizat într-un comunicat că fost pusă pe pistă de o patra romîncă, de 17 ani, audiată în cursul anchetei şi care tocmai scăpase din mîinile bandei. Fata a declarat că a fost răpită în România, de trei compatrioţi care au dus-o în Grecia şi au vîndut-o pentru 3.000 de euro unui proxenet albanez. Tînăra a mai spus că albanezul a obligat-o să se prostitueze cu complicitatea proprietarului hotelului. Cetăţeanul albanez a fost asasinat la sfîrşitul lunii februarie, la Atena, precizează comunicatul. În total, 20 de femei cu cetăţenie elenă sau străină se prostituau în hotelul respectiv. Legea greacă nu interzice prostituţia, dar prevede reglementări foarte stricte pentru practicarea acesteia.

Elveţia - Imobile devastate de romi români, la Geneva

Circa 50 de romi, mulţi dintre ei români veniţi din regiunea pariziană, au devastat două imobile din Geneva unde au locuit în timpul iernii, spărgînd geamurile, distrugînd mobilierul şi aprinzînd focuri în mijlocul camerelor. Două din grupul de patru imobile care urmează a fi demolate au fost locuite de circa 50 de romi, pînă duminică, atunci cînd ultimii ocupanţi au fost evacuaţi. Raziile poliţiei nu i-au împiedicat pe aceştia să revină, în fiecare seară mai numeroşi, unii într-o maşină Renault cu plăcuţe de înmatriculare franţuzeşti, alţii cu bagaje pline cu saltele şi pături. Ei şi-au instalat dormitoarele la etajele superioare ale imobilului, locuind cîte şase într-o cameră, răsturnînd dulapurile pentru a le transforma în somiere şi aprinzînd focul pe jos, între două cărămizi, pentru a se încălzi. Cel puţin de două ori au fost mobilizaţi pompierii, alertaţi de fumul suspect care ieşea pe ferestre. Geamurile sparte erau împrăştiate pe jos, iar un miros pestilenţial domina atmosfera. Aici au venit familii întregi, extinse sau reunite, avîndu-l ca şef de clan pe un bărbat care vorbea franceză. El povesteşte cum a venit în regiunea pariziană împreună cu ai săi şi cum vrea, la un moment dat, să se întoarcă la Bucureşti. Imediat ce au fost evacuaţi din aceste imobile, romii au găsit o altă casă goală, pe un bulevard învecinat. Locuitorii din zonă au văzut în cursul nopţii circa 20 de romi care au pătruns printr-o fereastră în baie şi nu au mai ieşit. Informaţia a fost confirmată şi de poliţie. ”Miercuri seara, în jurul orei 23.00, două dintre patrulele noastre au controlat 17 români, o portugheză şi o slovacă la adresa indicată. Toţi s-au instalat în interiorul casei pentru a dormi. Printre ei este şi o familie cu femei şi copii. Aceştia din urmă au fost trimişi la adăpostul Vollandes”, a precizat poliţia.

Marea Britanie - 410 lire pentru românii care vor să se înregistreze ca medici

Medicii români care prezintă un certificat emis de autorităţile locale conform cu prevederile Directivei europene de recunoaştere a calificărilor profesionale, se pot înregistra ca să profeseze în Marea Britanie, plătind 410 lire sterline, de la 1 aprilie 2009. Accesul şi exercitarea profesiei de medic în Marea Britanie sînt reglementate de Consiliul Medical General, potrivit datelor transmise de ataşatul pe probleme de muncă şi sociale din Marea Britanie şi publicate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Aplicaţiile de înregistare la GMC se trimit on-line, iar la finalul înregistrării, Consiliul Medical General le comunică direct aplicanţilor documentele pe care trebuie să le transmită în sprijinul cererii de înregistrare. Acestea pot fi documente de identitate care atestă cetăţenia, diploma de calificare şi certificatul de conformitate emis de Ministerul Sănătăţii Publice din România, certificatul de probitate profesională emis de structurile teritoriale ale Colegiului Medicilor din România, precum şi scrisori de recomandare din partea angajatorilor. Sistemul britanic prevede mai multe tipuri de înregistrări. Prima este înregistrarea provizorie, ce permite absolvenţilor să obţină experienţa clinică necesară lucrînd sub supraveghere directă, timp de un an, în cadrul unor unităţi medicale aprobate. Cea de-a doua este înregistrarea completă şi este valabilă pentru medicii care au finalizat primul an de pregătire practică, permiţîndu-le să profeseze fără supraveghere directă, dar doar în unităţi medicale aprobate. Există, de asemenea, înregistrarea medicilor specialişti, permisă medicilor care au efectuat o specializare în Marea Britanie sau într-un alt stat din Spaţiul Economic European şi cea pentru medici generalişti, aplicabilă medicilor specializaţi în medicina de familie. Ca urmare a regimului restrictiv prin care se realizează accesul cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Britanie, pentru a putea lucra în acest stat, cetăţenii români trebuie să se afle în posesia unei autorizaţii de muncă (accession worker card) emisă de Agenţia britanică pentru Frontiere. Autorizaţiile de muncă sînt valabile doar pentru postul şi angajatorul pentru care au fost emise. Cetăţenii români dobîndesc accesul liber pe piaţa muncii din Marea Britanie, doar după ce au lucrat 12 luni consecutiv în acest stat.

Rusia - Luare de ostatici într-o bancă

Un bărbat înarmat cu o armă de foc şi o grenadă a pătruns, vineri, într-o bancă din oraşul Lenink-Kuzneţki, în regiunea Kemerovo din Siberia, a luat ostatici cinci dintre angajaţii băncii şi a cerut să i se pună la dispoziţie un avion, a anunţat un purtător de cuvînt al administraţiei locale. ”Bărbatul care a luat ostatici la bancă a cerut un avion, bani şi eliberarea din închisoare a unui prieten al său, precum şi posibilitatea de a părăsi regiunea împreună cu el”, a anunţat sursa citată de agenţia rusă. Intervenţia în forţă a echipelor speciale s-a soldat cu moartea atacatorului şi cu eliberarea ostaticilor.

Franţa - Incendiu la piaţa din apropierea Parisului

Un incendiu de proporţii s-a declanşat, vineri, în jurul orei 01.30 GMT (03.30 ora României), într-o piaţă de gros din oraşul Rungis, situat la sud de Paris, fără a provoca victime. Incendiul, care a izbucnit în incinta unui pavilion de 1.600 de metri pătraţi cu fructe şi legume, era încă puternic la ora locală 04.30 (05.30, ora României), pompierii reuşind să controleze flăcările în jurul orei 05.15 (06.15, ora României). Un purtător de cuvînt al pompierilor a precizat că 100 de pompieri s-au luptat cu focul, iar 23 de autospeciale au fost trimise la faţa locului. Nu a fost încă stabilită cauza declanşării incendiului.

Kîrgîzstan - Fost consilier prezidenţial, mort într-un accident suspect

Un fost şef al administraţiei prezidenţiale kirghize, Medet Sadîrkulov, supranumit ”eminenţa cenuşie a naţiunii”, a murit vineri, într-un accident de maşină considerat suspect de către opoziţie. Maşina fostului colaborator al preşedintelui Kurmanbek Bakiev era staţionată pe o stradă în apropiere de capitala kirghiză Bişkek, cînd a fost lovită de un alt vehiculul. În accident au murit şi analistul politic Serghei Slepcenko şi şoferul. Cele trei corpuri au fost găsite carbonizate. Totuşi, şoferul maşinii care i-a lovit a supravieţuit, a precizat Ministerul de Interne. Elmira Ibrahimova, un fost vicepremier apropiat al opoziţie, a declarat că cei trei au fost asasinaţi, iar corpurile lor duse la faţa locului pentru a credita teza unui accident de circulaţie. La 2.00 dimineaţa, Slepcenko şi-a sunat soţia pentru a-i spune că va ajunge curînd acasă. Deci de ce au oprit maşina într-un loc necunoscut? Sadîrkulov, în vîrstă de 55 de ani, care a demisionat din funcţie în decembrie 2008, se plînsese de mai multe tentative de intimidare la adresa lui. Printre altele, el a povestit cum a primit, la sfîrşitul anului 2007, un pachet în care se aflau o ureche şi un deget tăiate. Cu o săptămînă înainte de accident, analistul politic afirmase că mai mulţi criminali îi supravegheau casa, a adăugat Ibrahimova. Situaţia politică pare tot mai tensionată în fosta republică sovietică, unde alegerile prezidenţiale urmează să aibă loc în 2009 sau 2010. Luni, un oficial al opoziţiei şi fost ministru de Externe, Alikbek Djekşenkulov, a fost arestat pentru uciderea unui imigrant turc în 2007. Doi jurnalişti au fost de asemenea ţinte ale mai multor agresiuni violente.

Germania - Percheziţii la domiciliile unor foşti oficiali ai Deutsche Telekom

Locuinţa fostului director al grupului Deutsche Telekom şi cea a fostului preşedinte al consiliului de supraveghere au fost percheziţionate, a anunţat, vineri, justiţia, pe fondul unui amplu scandal de spionaj. Poliţia s-a deplasat la reşedinţa din Italia a fostului preşedinte al consiliului de supraveghere, Klaus Zumwinkel, situată în apropierea lacului Garde, a declarat procurorul general al Parchetului din Bonn, Friedrich Apostel. Percheziţii au avut loc, de asemenea, la fostul birou al lui Zumwinkel şi la locuinţa acestuia din Koln, în vest. Zumwinkel a trebuit să renunţe la funcţia sa, anul trecut, din cauza unui alt scandal, de fraudă fiscală. Poliţia s-a deplasat, de asemenea, la reşedinţa fostului director al Deutsche Telekom, Kai-Uwe Ricke, în Elveţia şi la o altă locuinţă a acestuia din sudul Germaniei. Parchetul din Bonn anchetează, din iunie 2008, un amplu caz de spionaj în cadrul grupului de telecomunicaţii, care a recunoscut spionarea unor date telefonice în 2005 şi 2006. Liste cu apeluri telefonice au fost comparate, pentru identificarea surselor unor scurgeri de informaţii confidenţiale în presă.

Kosovo - Explozii în Kosovska Mitrovica

Două explozii puternice au avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în nordul Kosovo, într-un cartier din Kosovska Mitrovica, a confirmat un purtător de cuvînt al poliţiei regionale. Exploziile au fost auzite joi seara, la ora locală 22.00 (23.00, ora României) şi vineri dimineaţă, la ora locală 02.00 (03.00, ora României). Potrivit poliţiei kosovare, explozia s-a produs în cartierul Bosnjacka în apropierea unei clădiri înalte de lîngă un pod, iar incidentul s-a soldat cu puţine pagube materiale. Poliţia din Kosovo nu deţine încă înformaţii despre identitatea personelor care au plasat explozibilul. Acesta este primul incident de acest fel din ianuarie, cînd 15 persoane au fost rănite în Kosovska Mitrovica.

Bangladesh - Incendiu într-un complex comercial unde erau mii de persoane

Un incendiu a izbucnit, vineri, într-un complex comercial din capitala Bangladesh-ului, înregistrîndu-se cel puţin un deces în rîndul miilor de persoane care se aflau în clădire. Incendiul a izbucnit în complexul comercial Bashundhara City din oraşul Dacca, capitala statului Bangladesh. Cel puţin o persoană a murit, iar alte 20 primesc îngrijiri medicale în spitalele din apropiere. Aproximativ 10.000 de persoane se aflau în clădire în momentul izbucnirii incendiului, la ora locală 13.45 (9.45 ora României). Două persoane au fost evacuate cu elicopterul.

Panama - Cutremur de 6,2 grade

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 grade s-a produs, joi seara, în sudul statului Panama. Epicentrul cutremurului a fost localizat la circa 314 kilometri sud de David, al treilea oraş ca mărime din Panama şi la 342 de kilometri sud-vest de Santiago de Panama. Cutremurul a fost înregistrat la ora 23.23 GMT (01.23 ora României), la o adîncime de zece kilometri. Nicio informaţie nu este disponibilă pentru moment în legătură cu eventuale victime sau pagube materiale.

Sudan - Recompensă pentru trei angajaţi ai Medecins sans Frontieres răpiţi în Darfur

Trei asistenţi umanitari occidentali, un francez, o canadiancă şi un italian, au fost răpiţi în Darfur, regiune din vestul Sudanului afectată de un război civil, de persoane înarmate necunoscute, care au cerut o răscumpărare în schimbul eliberării lor. Anunţul a fost făcut de guvernatorul din Darfurul de Nord, Osman Mohammed Yusuf Kibir. El a precizat că a primit numărul de telefon al răpitorilor prin intermediul a doi angajaţi sudanezi ai MSF-Belgia, răpiţi miercuri seara împreună cu occidentalii, dar eliberaţi repede. Kibir a subliniat că guvernul este în curs de negociere cu răpitorii - opt potrivit lui - care nu au fost identificaţi. Răpirea intervine în condiţiile în care ONU s-a declarat îngrijorată, miercuri, de siguranţa personalului umanitar de pe teren, după mai multe incidente de intimidare şi hărţuire.

Suedia - Un partid politic format din piraţi ai Internetului, vrea să candideze la PE

Partidul Piraţilor Suedezi, un grup de utilizatori care militează pentru descărcarea gratuită a muzicii şi filmelor de pe Internet, şi-a anunţat participarea la alegerile pentru Parlamentul European. Platforma electorală a formaţiunii se bazează pe trei principii: reformarea legii drepturilor de autor, eliminarea sistemului de patentare şi asigurarea respectării dreptului cetăţenilor la intimitate. În 2006, în urma promulgării unei legi care interzice descărcarea de pe Internet a materialelor cu drepturi de autor, precum muzică şi filme, un grup de internauţi din Suedia a decis să formeze o formaţiune politică, strîngînd peste 4.000 de semnături în primele 24 de ore de la lansare. O listă cu posibili europarlamentari a fost întocmită, iar oficialii partidului sînt convinşi că au şanse să cîştige un loc în Parlamentul European. Numărul membrilor Partidului Piraţilor l-a depăşit deja pe cel al partidelor ecologiste şi de stînga, în vreme ce organizaţia de tineret a acestuia, Piraţii Tineri, a devenit cea de-a doua organizaţie de tineret ca dimensiune din ţară. Formaţiunea are nevoie de circa 100.000 de voturi pentru a depăşi pragul electoral de 4% în alegerile din Suedia.

Canada - Şase deţinuţi s-au folosit de unghiere pentru a evada

Şase deţinuţi dintr-un penitenciar canadian au reuşit să evadeze, scobind o gaură într-un zid, cu ajutorul unor unghiere şi al altor ustensile improvizate. Infractorii au fost prinşi de autorităţi la scurt timp de la evadare şi au mărturisit că nu se aşteptau să scape, dar că munca la respectivul plan le-a oferit o ocupaţie. Într-un raport guvernamental au fost incluse peste 20 de recomandări de întărire a securităţii la penitenciarele din provincia canadiană Saskatchewan. Incidentul în urma căruia cei şase au reuşit să evadeze este investigat de autorităţi. Raportul mai arată că se poate întîmpla ca deţinuţii să păcălească unele gărzi de închisori, în anumite ture, dar că nu este posibil ca un întreg grup de prizonieri să înşele 87 de paznici şi să pună în aplicare o evadare de asemenea dimensiuni. Fugarii, dintre care patru fuseseră închişi pentru crimă, au folosit unghiere modificate şi alte ustensile pentru a îndepărta grilajul unei guri de aerisire şi pentru a scobi în zidul închisorii o gaură suficient de mare. Ei au reuşit să fugă în vreme ce colegii lor le distrăgeau atenţia paznicilor. Autorităţile provinciei Saskatchewan au acceptat recomandările raportului şi vor investi 68 de milioane de dolari pentru un nou centru de detenţie.

Marea Britanie - Băiat de 13 ani, reţinut pentru că a folosit un pistol cu electroşocuri în şcoală

Un băiat de 13 ani din Marea Britanie a fost reţinut după ce a rănit mai mulţi colegi de şcoală, folosind un pistol cu electroşocuri şi s-a amuzat apoi de situaţia victimelor. Copilul a fost suspendat de la şcoală pentru o săptămînă şi a fost interogat de poliţişti în legătură cu incidentul. El a cumpărat arma cu 15 lire sterline, în timpul unei călătorii în Bulgaria, în care a fost însoţit de tatăl său şi de cei doi fraţi mai mari. ”A fost îngrozitor. A scos arma şi a început să alerge după oameni. Cînd nimerea pe cineva, persoana cădea la pămînt, dar el continua să rîdă şi să alegre după alţi oameni”, a spus un martor ocular. Fratele cel mare al elevului a spus că tatăl lor nu a ştiut de cumpărarea pistolului, pe care adolescentul l-a ascuns în valiză. Astfel de arme sînt interzise în Marea Britanie, însă nimeni nu l-a verificat pe copil pe aeroport. El s-a întors la şcoală după terminarea perioadei de suspendare, însă va rămîne sub supraveghere specială. Copilul va trebui să dea o nouă declaraţie autorităţilor, la sfîrşitul lunii.

Grecia - Bănci şi magazine vandalizate într-un cartier de lux al Atenei

Aproximativ 50 de tineri greci care purtau cagule au spart, vineri, geamurile mai multor bănci şi magazine şi au avariat maşini pe străzile comerciale din cartierul de lux Kolonaki din centrul Atenei. Atacurile, comise vineri în jurul orei prînzului, cînd zona era foarte aglomerată, au durat cîteva zeci de minute. Tinerii, înarmaţi cu răngi şi bîte, au spart vitrinele magazinelor, fugind înainte de sosirea poliţiei. Autorii atacului au lăsat în urma lor fluturaşe în care cereau eliberarea unui tînăr arestat în 2007 pentru jefuirea unei bănci la Atena şi care se declară anarhist. El este fiul unui lider al partidului radical de stînga Syriza, reprezentat în Parlament. Grupul de tineri a spart geamurile mai multor sucursale bancare, printre care Banca Naţională a Greciei şi vitrinele a 50 de magazine, dintre care mai multe erau de lux. Tinerii au spart şi geamurile a 20 de maşini şi au provocat pagube faţadelor mai multor bănci şi magazine de cartier. Mai multe bancomate au fost defectate. Potrivit vînzătorilor, tinerii nu au jefuit magazinele. După-amiază, grupuri de scutieri patrulau în cartierul Kolonaki, unde mai multe străzi au fost închise circulaţiei.



12