Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 11 Martie 2009 / 00:00 555 accesări

Italia - Româncă arestată pentru legături cu un lider mafiot aflat în închisoare

Autorităţile italiene au arestat o româncă acuzată că acţiona ca persoană de legătură cu un lider mafiot condamnat la închisoare pe viaţă, transmiţîndu-i acestuia mesaje din teritoriu şi primind ordine de acţiune. Românca a fost arestată în cursul unei operaţiuni care a vizat membri ai clanului mafiot Casalesi, activ în regiunea Campania din sudul Italiei. Operaţiunea a vizat persoane care menţineau legătura cu lideri ai clanului aflaţi în închisoarea Sant\'Anna din regiunea nordică Emilia-Romagna. Ancuţa Ioana Gurlui, în vîrstă de 25 de ani, este prietena lui Nicola Schiavone, fiul lui Francesco Schiavone alias Sandokan, un lider al clanului mafiot, condamnat la închisoare pe viaţă. Toţi suspecţii arestaţi, inclusiv doi gardieni ai penitenciarului Sant\'Anna, sînt acuzaţi că le transmiteau mesaje liderilor mafioţi din închisoare de la membri aflaţi în libertate, primind în schimb ordine şi facilitînd funcţionarea clanului mafiot. Suspecta româncă este acuzată de înşelăciune, corupţie, fals şi complicitate la activităţi de tip mafiot.

Cipru - Arestat pentru că a împuşcat un român care ar fi încercat să fure din magazinul său

Un cipriot a fost arestat preventiv, pentru opt zile, după ce a rănit prin împuşcare un român care ar fi încercat să fure din magazinul său de cafea, informează “Cyprus Mail”. Cipriotul, în vîrstă de 46 de ani, a spus că tînărul pe care l-a împuşcat a intrat în magazinul său şi a încercat să fure, moment în care cei doi au început să se certe. Incidentul s-a petrecut într-un sat din districtul Nicosia, sîmbătă noapte. Potrivit poliţiştilor, cipriotul s-a dus acasă la român şi l-a împuşcat pe acesta în stomac şi în braţul stîng, cu o puşcă. Tînărul, în vîrstă de 26 de ani, a fost transportat la un spital din Nicosia, unde a primit îngrijiri pentru răni minore la stomac, braţ şi pentru cîteva zgîrieturi pe faţă. El a fost externat după ce medicii i-au acordat primul ajutor.

Franţa - Violenţe la un liceu

Circa 20 de persoane cu cagule şi înarmate cu bare de fier, bastoane şi cuţite au pătruns, marţi dimineaţa, într-un liceu de la periferia de nord a Parisului, rănind 12 persoane. Potrivit poliţiei, şase persoane au fost reţinute şi plasate în arest preventiv la comisariatul din Gagny, trei dintre ele fiind minore. “Este insuportabil ca violenţele de cartier, reglările de conturi între bande să aibă loc în instituţii şcolare”, a declarat ministrul Educaţiei, Xavier Darcos, aflat la locul incidentului. “Nu este o violenţă şcolară, ci o violenţă adusă în şcoală, este profund şocant, este un sacrilegiu”, a adăugat ministrul, în timp ce colega sa de la Interne, Michele Alliot-Marie, şi-a exprimat într-un comunicat “indignarea profundă”. Potrivit rectoratului, în momentul intrării şi ieşirii elevilor de la ore, dimineaţa, agresorii s-au îndreptat direct către sala de studiu, în căutarea unui elev. Aceştia au reuşit să îl rănească la buză cu un cuţit, în timpul busculadei rănind şi alte persoane, între care o profesoară, care a suferit o tăietură superficială în dreptul cutiei toracice. Dintre cei 12 răniţi uşor, patru au fost spitalizaţi. Potrivit rectoratului, “o rivalitate amoroasă legată de o rivalitate foarte veche între bande originare din două zone din oraş ar fi la originea incidentului”. Instituţia, care numără 500 de elevi, a fost închisă pînă astăzi. Situat într-o zonă de pavilioane, liceul Jean-Baptiste Clement este un liceu bun, bine administrat şi de obicei bine păzit, potrivit lui Darcos.

Germania - Primul caz de H5N1 la o pasăre sălbatică, depistat în UE după aproape un an

Prezenţa formei înalt patogene a virusului H5N1 al gripei aviare a fost confirmată în cazul unei raţe sălbatice în Bavaria, Germania, constituind primul caz de acest tip din UE după mai bine de un an, a anunţat, marţi, Comisia Europeană. Autorităţile germane au informat Comisia Europeană cu privire la acest caz, care a fost înregistrat la o raţă împuşcată în timpul unei partide de vînătoare în apropiere de oraşul Starnberg. În cadrul unor măsuri de rutină, au fost prelevate eşantioane de la alte 35 de raţe şi patru gîşte. Ultimul caz semnalat la un animal sălbatic datează din februarie 2008 şi se referă la o gîscă din Marea Britanie. Ultimul caz de îmbolnăvire la păsări domestice a fost înregistrat în octombrie 2008, într-o fermă din Saxonia, în estul Germaniei.

SUA - Marinar portughez de pe un vas de croazieră, arestat pentru viol

Un marinar portughez, membrul unui echipaj de pe un vapor de croazieră, a fost arestat luni, în California, de poliţia federală americană (FBI), fiind suspectat că a violat o femeie, cînd se afla pe mare. Jorge Manuel Teixeira a fost reţinut cînd vaporul Coral Princess a ajuns în portul San Pedro, aflat la 40 de kilometri la sud de Los Angeles. Teixeira, în vîrstă de 38 de ani, a fost deferit justiţiei, marţi, în Los Angeles. Armatorul vaporului Coral Princess, de la societatea Princess Cruises, a spus că a colaborat cu FBI, dar nu a dat alte detalii despre presupusa agresiune. Vaporul gigant Coral Princess, de 320 de metri, care are o capacitate de aproape 2.000 de pasageri, se întorcea dintr-o croazieră prin Canalul Panama.

Grecia - Stareţ arestat pentru că ar fi abuzat sexual minori

Un stareţ în vîrstă de 68 de ani, care conduce o mănăstire ortodoxă în apropiere de Atena, a fost arestat de poliţiştii greci, pentru că ar fi abuzat sexual şase minori, între anii 1988 şi 2007. Stareţul mai este suspectat că a abuzat de influenţa sa pentru a obţine favoruri sexuale de la alte 15 persoane, a căror vîrstă nu a fost încă precizată, care au stat la mănăstire (amplasată la sud de Atena). Acesta a fost denunţat la poliţie la începutul lunii martie, de şase foşti novici, care au în prezent între 18 şi 34 de ani şi care au stat la mănăstire între 1988 şi 2007. Potrivit unui comunicat al poliţiei, “stareţul exercita o violenţă psihologică asupra victimelor, exploatînd relaţia spirituală de încredere pe care acesta o stabilea cu novicii”. Mănăstirea Aghia Skepi aparţinea comunităţii vechilor calendarişti, ultratradiţionalişti consideraţi schismatici de Biserica Ortodoxă Greacă, neseparată de stat.

Bulgaria - Tînăr arestat pentru crimă

Un bulgar în vîrstă de 19 ani a fost arestat luni noaptea, de poliţia în Pernik, fiind suspectat că şi-a ucis un prieten în vîrstă de 15 ani, l-a dezmembrat şi i-a aruncat părţile corpului într-un puţ. Corpul victimei a fost descoperit după ce adolescentul a fost dat dispărut de părinţii săi, pentru că nu s-a mai întors acasă de la o petrecere de Ziua Femeii. Interogat de poliţie, luni, tînărul a mărturisit crima şi i-a dus pe anchetatori la puţul unde se afla corpul dezmembrat al victimei. Acesta este al doilea caz de acest fel înregistrat în localitatea Pernik, în ultimii ani. În 2004, un adolescent de 17 ani a fost omorît într-un mod similar, de un coleg de clasă, în vîrstă de 16 ani, care a ascuns trupul într-un frigider.

Germania - 25 de copii răniţi într-un accident de autocar

25 de copii au fost răniţi, patru dintre aceştia grav, într-un accident de autocar produs marţi dimineaţă, la Bonndorf, în sud-vestul Germaniei. În accident a fost rănit şi şoferul autocarului, afirmă poliţia din districtul Waldshut-Tiengen. Autocarul a ieşit de pe şosea la un viraj, rupînd paravanul de protecţie şi plonjînd de la o înălţime de şase metri în albia unui rîu. Accidentul s-a produs în jurul orei 7.00 (8.00 ora României) pe un drum înzăpezit.

Kuwait - Furtună de nisip

O furtună de nisip a afectat, marţi, Kuwaitul, cauzînd întreruperea exporturilor de petrol, închiderea a trei porturi şi perturbînd traficul aerian. ”Am întrerupt exporturile de petrol pînă la ameliorarea condiţiilor climatice”, a precizat purtătorul de cuvînt al Kuwait National Petroleum Co. (KNPC), Mohammad al-Ajmi. El a menţionat că trei rafinării din ţară funcţionează în regim normal. Potrivit serviciilor meteorologice, din cauza furtunilor de nisip însoţite de rafale de vînt de 60 de kilometri pe oră, vizibilitatea pe aeroportul din Kuwait a fost redusă la 300 de metri şi la mai puţin de 150 de metri pe mare. Comandantul operaţiunilor aviaţiei civile, Issam al-Zamel, a declarat pentru agenţia oficială Kuna, că avioanele au întîmpinat dificultăţi la aterizare. O cursă a companiei private din Kuwait, al-Jazeera, dinspre Dubai, a fost deviată spre Bahrein, dar avioanele au continuat să decoleze în mod normal de pe aeroportul internaţional din Kuwait, a precizat el. Furtuna se va încheia astăzi, potrivit serviciilor meteorologice. Furtunile de nisip sînt rare în această perioadă a anului în Kuwait, unde nu a mai plouat pentru a treia iarnă consecutiv.

Belgia - Descoperire macabră

Cinci saci de gunoi în care erau resturi umane au fost găsiţi luni, în localitatea belgiană Auderghem. Victima ar fi un bărbat care are în jur de 50 de ani, el fiind dat dispărut săptămîna trecută, a anunţat Parchetul din Bruxelles. Sacii au fost găsiţi lîngă o şosea, într-o pădure, în apropiere de Rouge-Cloître. Poliţia federală a fost sesizată, cercetările în acest caz fiind continuate de procurori de la Parchetul din Bruxelles.

SUA - Emanaţii chimice într-un spital din Denver

44 de persoane au primit îngrijiri luni, după ce au fost evacuate dintr-un complex medical din oraşul Denver, statul Colorado, din cauza unor emanaţii chimice. Incidentul a avut loc la complexul centrului National Jewish Health din capitala statului Colorado. Amestecul accidental a două produse clasice folosite la piscine a generat un fum toxic, conducînd la evacuarea mai multor clădiri, aproximativ 500 de membri ai personalului şi studenţi au fost evacuaţi, potrivit conducerii spitalului. Centrul National Jewish Health este cunoscut pentru tratamentul de calitate oferit persoanelor care suferă de probleme respiratorii.

Italia - Anularea unui proces pentru răpire în care sînt inculpaţi agenţi CIA

Statul italian a cerut, marţi, Curţii Constituţionale să renunţe la judecarea unor agenţi americani şi italieni, acuzaţi de răpirea unei persoane suspectate de terorism, spunînd că acest dosar încalcă legile privitoare la secretul de stat. În total, 26 de americani şi şapte italieni sînt acuzaţi că au răpit un imam musulman la Milano şi l-au dus în Egipt, în 2003. Acolo, Hassan Mustafa Osama Nasr, cunoscut drept Abu Omar, a spus că a fost torturat şi ţinut în detenţie, fără acuzaţii oficiale. Grupurile pentru drepturile omului acuză SUA şi aliaţii lor că încalcă legea internaţională prin transferurile extrajudiciare. Guverne succesive din Italia au negat rolul statului în dispariţia lui Nasr şi au spus că procurorii au ajuns în faza de proces încălcînd regulile legate de securitatea naţională. După ani de manevre juridice, lupta a ajuns în cele din urmă în faţa Curţii Constituţionale. ”Dacă poziţia Guvernului este susţinută de Curte, atunci unele dovezi vor fi imposibil de folosit”, a spus avocatul Ignazio Francesco Caramazza, care susţine poziţia statului. El a precizat că statul doreşte anularea procesului, din moment ce inculpările s-au bazat, măcar parţial, pe respectivele dovezi şi a spus că procurorii trebuie să-şi refacă dosarul. Potrivit avocatului, statul nu se opune unui proces în viitor, atît timp cît legile privitoare la secretul de stat sînt respectate. Un avocat care va reprezenta procurorii a declarat că niciuna dintre aceste legi nu a fost încălcată în cursul investigaţiei, dar a recunoscut că o decizie în favoarea statului i-ar readuce pe procurori în faza strîngerii de dovezi şi a tentativelor de obţinere a inculpărilor. Verdictul ar fi putut fi dat marţi, dar, avînd în vedere complexitatea dosarului, vor trece cîteva zile. Noul director CIA a declarat că transferurile de prizonieri sînt în continuare permise, cu condiţia acordării de asigurări că suspecţii vor fi trataţi uman. În dosarul Milano, Nasr a fost supus la electroşocuri, a fost bătut şi ameninţat că va fi violat. Imamul născut în Egipt este vizat de un mandat de arest în Italia, fiind suspectat de activităţi teroriste.



12