Ucraina - Poziţie fermă
Autorităţile de la Kiev nu acceptă nicio decizie privind soluţionarea conflictului transnistrean în afara formatului 5+2, precizând că este vorba despre viitorul R.Moldova cu care, spre deosebire de Rusia, Ucraina are frontiere directe. Oficialilor de la Kiev şi Chişinău nu le convine ideea federalizării R-Moldova. Ucraina nu vrea să creeze precedente periculoase prin acordarea Transnistriei a statutului de subiect federativ complet, fie şi pentru faptul că pe propriul ei teritoriu există Crimeea. Capitala ucraineană consideră că varianta optimă este acordarea autonomiei cu drepturi lărgite pentru Transnistria. Din aceleaşi motive, Ucraina pledează şi pentru demilitarizarea ţării vecine, adică împotriva continuării prezenţei militare a Federaţiei Ruse în regiune.
SUA - Manevre periculoase
SUA au protestat oficial pe lîngă autorităţile chineze după o manevră calificată drept “hărţuire”, a unor nave chineze faţă de o navă americane, în apele internaţionale, a anunţat luni Departamentul de Stat american. Potrivit Pentagonului, mai multe nave chineze au efectuat manevre periculoase în apropiere de o navă neînarmată a Marinei americane, USNS Impeccable, în apele internaţionale din Marea Chinei de Sud. Navele chineze, care semănau cu nişte vapoare de pescuit, nu aveau însemne militare vizibile, potrivit imaginilor prezentate jurnaliştilor. Nava americană USNS Impeccable este un vas de supraveghere, care strînge date privind acustica submarină.
Croaţia - Mediere UE
Oficialii croaţi au anunţat, luni, că acceptă omologilor de la propunerea Bruxelles ce vizează iniţierea unei medieri în disputa sa de frontieră cu Slovenia, cu condiţia ca diferendul să fie definitiv tranşat în faţa unei instanţe judiciare internaţionale. Grupul de mediere al UE ar urma să ajute cele două ţări să definească o propunere de acord cu scopul de a prezenta disputa de frontieră în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, indică un comunicat publicat la încheierea unei reuniuni a preşedintelui Stipe Mesic şi premierului Ivo Sanader cu liderii partidelor politice reprezentate în Parlament. Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a făcut apel la Slovenia şi Croaţia să accepte medierea Bruxellesului pentru soluţionarea acestui diferend ce perturbă procesul de aderare a Croaţiei la UE. Diferendul dintre cele două ţări se referă la cîţiva kilometri de traseu al frontierei terestre şi maritime dintre cele două ţări.
Grecia - Aterizare de urgenţă
Un avion al companiei britanice Easyjet a efectuat luni o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Salonic, de unde tocmai decolase pentru a se îndrepta către Londra, după o coliziune cu un stol de păsări. Cei 139 de pasageri şi membri ai echipajului au fost evacuaţi nevătămaţi din aeronavă, un Airbus A320.
Pilotul a cerut să se întoarcă, la scurt timp după decolare, pe aeroportul Makedonia din Salonic, în nordul Greciei, reactoarele avionului fiind avariate în urma impactului cu un stol de păsări.
Thailanda - Naufragiu
Marina thailandeză căuta luni şase turişti străini şi un thailandez, dispăruţi după ce o navă a naufragiat în timpul unei furtuni, în apropiere de insula Phuket, în sudul ţării. Nava care tranporta 30 de persoane, dintre care 19 turişti străini, a fost dată dispărută duminică, în jurul orei locale 23.00, după ce a părăsit partea meridională a acestei insule turistice şi se îndrepta către insulele Similan. 23 de pasageri şi majoritatea membrilor echipajului au fost salvaţi, dar doi elveţieni, doi austrieci, un japonez, un german şi un thailandez care făcea parte din echipaj, sînt daţi dispăruţi. Şansele de a-i găsi în viaţă sînt de 50%. Mici nave transportă în fiecare zi sute de turişti între Phuket şi insulele paradisiace foarte apropiate din marea Andaman, a căror abundentă faună marină atrage scufundători din lumea întreagă.
Uganda - Accident aviatic
Doi ruşi şi doi ucraineni figurează printre cele zece persoane ucise luni în Uganda, într-un accident al unui avion de marfă ce se îndrepta spre Somalia şi care era închiriat de forţa de pace africană din această ţară, AMISOM. Printre victime se mai află trei ofiţeri din Burundi şi un ugandez din cadrul AMISOM. La puţin timp după decolare, avionul Illiuşin-76 al companiei Aerolift şi închiriat de Dynacore, o companie americană, s-a prăbuşit în lacul Victoria, care se află la marginea aeroportului internaţional Entebbe, situat la aproximativ 40 de kilometri de la capitala Ugandei, Kampala. Numeroşi cetăţeni ruşi şi ucraineni lucrează ca piloţi sau personal de navigaţie, la bordul a numeroase avioane de fabricaţie rusă utilizate în Africa.
Bulgaria - Eforturi continuate
Premierul bulgar a dat din nou asigurări, luni, că Guvernul său nu se va mulţumi doar cu paşii făcuţi pînă în prezent cu privire la combaterea corupţiei şi a crimei organizate, eforturile în acest sens urmînd să fie continuate. Serghei Stanişev a făcut aceste afirmaţii înaintea unei întîlniri de lucru cu miniştrii, parlamentarii, directori de agenţii şi reprezentanţi ai puterii judecătoreşti, în care a fost dezbătut un plan suplimentar pentru implementarea reformelor judiciare şi combaterea corupţiei şi crimei organizate. Premierul s-a referit la recentele razii efectuate de Ministerul de Interne împreună cu Agenţia de Stat pentru Siguranţă Naţională şi procuratură şi a solicitat ca alte asemenea acţiuni să fie organizate. După revenirea de la Bruxelles, la sfîrşitul săptămînii trecute, premierul Bulgariei a declarat că preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi-a prezentat sprijinul faţă de reformele din sistemul judiciar, care au ca scop aducerea Bulgariei la cele mai înalte standarde din Europa.
Turcia - Suspecţi de terorism
Poliţia a arestat în sudul Turciei cinci persoane suspectate că pregăteau un atentat împotriva prim-ministrului Recep Tayyip Erdogan. Suspecţi au fost arestaţi la Adana, înaintea unei vizite efectuate sîmbătă de premierul Erdogan în acest oraş. Poliţia a arestat suspecţii după ce a interceptat o conversaţie telefonică în care, potrivit cotidianului „Haberturk”, unul dintre ei - o femeie - întreba: „Ar trebui să-l asasinăm pe Erdogan?”. Poliţia apreciază că femeia suferă de probleme psihologice şi ar putea avea legături cu o grupare clandestină de extremă-stînga, potrivit ziarului, care a precizat că niciunul dintre suspecţi nu avea armă. Ziarul „Milliyet” a afirmat, în schimb, că suspecta are apropiaţi în rîndul forţelor de securitate.
Georgia - Proteste ale opoziţiei
Zeci de protestatari antiguvernamentali s-au ciocnit luni cu forţele de poliţie în faţa Parlamentului georgian din Tbilisi, iar o persoană a fost arestată. Organizatorii protestului au declarat că trei sau patru persoane au fost rănite uşor atunci cînd poliţia a încercat să îi împingă în spate pe manifestanţii care ameninţau că vor bloca traficul pe principalul bulevard din capitala georgiană, Rustavedli. Mai multe partide de opoziţie din Georgia urmează să protesteze pe 9 aprilie, pentru a cere demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili, parţial în urma conflictului de cinci zile cu Rusia de anul trecut. Şeful statului este din ce în ce mai criticat după acest conflict, în cursul căruia Rusia a trimis tancuri şi trupe pentru a respinge tentativa Georgiei de a prelua controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud.
China - Model propriu
China nu va deveni niciodată o democraţie după modelul celor din Vest, a subliniat luni şeful Parlamentului de la Beijing, Wu Bangguo, în ceea ce pare să fi fost un răspuns la apelurile reînnoite, provenind atît din interiorul, cît şi din exteriorul ţării asiatice, în vederea unei reforme politice. În cadrul unei discurs rostit cu ocazia reuniunii anuale de nouă zile a Congresului Naţional al Poporului, Wu Bangguo, a oferit argumente cuprinzătoare prin care a urmărit să justifice sistemul comunist chinez cu un singur partid politic şi să facă o distincţie clară faţă de sistemele pluripartide occidentale. Remarcile oficialului chinez, prin care acesta a evidenţiat primordialitatea „căii socialiste cu caracteristici chinezeşti”, pare să fie o respingere deliberată a criticilor care au făcut apel la un nivel mai mare de liberalizare, inclusiv la legalizarea partidelor de opoziţie şi la organizarea de alegeri directe pentru corpurile legislative. China urmăreşte implementarea unui sistem legal de socialism cu caracteristici proprii pînă la finele anului viitor, pe care doreşte mai degrabă să-l obţină prin emiterea de noi legi şi revizuirea legislaţiei decît prin modificări structurale. Totodată, preşedintele Hu Jintao le-a cerut, luni, liderilor tibetani să contracareze acţiunile separatiste, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la o revoltă împotriva prezenţei chineze. Acesta s-a întîlnit luni cu delegaţii tibetani prezenţi la sesiunea plenară anuală a Parlamentului de la Beijing. Cu această ocazie, China a mobilizat trupe suplimentare de-a lungul frontierei sale din Tibet, decizie argumentată de înregistrarea unui atac cu dispozitive artizanale asupra unei maşini de poliţie şi o autospecială a pompierilor, într-o regiune tibetană din vestul Chinei. Incidentul nu s-a soldat cu victime.
Cuba - Restricţii americane, diminuate
Preşedintele american va lua primele măsuri pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Havana, prin diminuarea restricţiilor asupra comerţului şi călătoriei, generînd speranţe privind eventuala ridicare a embargoului impus în urmă cu 40 de ani. Înaintea Summit-ului Americilor din Trinidad şi Tobago, administraţia Obama va reduce nivelul controalelor aplicate călătorilor şi va elimina limitele impuse asupra sumelor pe care americanii de origine cubaneză le pot trimite în insulă. Măsurile sînt incluse într-un proiect de lege de 410 miliarde de dolari ce urmează să fie votat în această săptămînă. Legislaţia va permite cetăţenilor americani să-şi viziteze anual rudele din Cuba, spre deosebire de o dată la trei ani. Totodată, va fi eliminată o prevedere prin care Cuba trebuia să plătească în avans pentru importul produselor alimentare din SUA. Barack Obama a propus Cubei măsuri care ar dezgheţa parţial o politică suspendată de cînd John F. Kennedy a încercat să izoleze statul comunist.
Marea Britanie - Informaţii pierdute
Un stick de memorie conţinînd informaţii despre sute de anchete ale poliţiei scoţiene a fost pierdut, autorităţile declanşînd o vastă operaţiune pentru găsirea dispozitivului. Operaţiunea a fost lansată pe 27 februarie, la două luni după ce stick-ul de memorie a fost pierdut în sediul central al poliţiei din Edinburgh. Stick-ul de memorie conţine 750 de documente referitoare la investigaţii privind vehicule de interes pentru poliţie, precum şi alte informaţii.
Zimbabwe - Elucidarea accidentului
Chinoona Mwanda, de 35 de ani, şoferul camionului implicat într-o coliziune rutieră în urma căreia soţia premierului din Zimbabwe, Morgan Tsvangirai, şi-a pierdut viaţa, va fi chemat în faţa Tribunalului din Chivu, în provincia Mashonaland East. Acesta va pleda nevinovat faţă de acuzaţia de ucidere din culpă cu privire la accidentul de vineri. Oficiali ai Mişcării pentru Schimbare Democratică, partidul lui Morgan Tsvangirai, au anunţat că doresc să desfăşoare propria investigaţie cu privire la accident întrucît s aşteaptă ca ancheta oficială să îngroape multe întrebări fără răspuns. Premierul Morgan Zvangirai a refuzat, luni, să considere drept tentativă de asasinat coliziunea în care a fost rănit şi care a provocat moartea soţiei sale, considerînd că a fost vorba despre un accident rutier. Un miting va avea loc la Glamis Stadium din Harare, marţi, în memoria lui Susan Tsvangirai, cu o zi înainte de înmormîntarea de la Buhera. Chinoona Mwanda urmează să apară în faţa magistraţilor Tribunalului din oraşul Chivu din provincia Mashonaland East, situată la 200 de kilometri sud-vest de capitala Harare.
Franţa - Planuri furate
Patru laptopuri conţinînd planurile şi codurile secrete ale noii închisori de la Nancy, din estul Franţei, care va fi deschisă în iunie, au fost furate. Furtul a avut loc la 27 februarie la ora prînzului, când imobilul închiriat într-un cartier defavorizat din Nancy de compania Eiffage BTP, responsabilă cu construcţia acestei închisori cu 690 de locuri, era gol. Hoţii au forţat numai o uşă şi o fereastră pentru a pătrunde în imobil, potrivit poliţiei. Aceştia au luat patru calculatoare ale căror hard-disk-uri conţineau date confindenţiale privind închisoarea ce va fi deschisă în iunie, la o dată încă secretă din motive de securitate.
Libia - Acţiune în justiţie
Libia va acţiona în justiţie autorităţile elveţiene pentru arestarea, în iulie, a lui Hannibal Kadhafi, unul dintre fiii liderului libian. Statul libian, Hannibal Kadhafi şi soţia acestuia vor depune o plîngere la tribunalul de la Geneva, a declarat Charles Poncet, avocatul care reprezintă autorităţile de la Tripoli. Plîngerea va fi depusă în decurs de 15 zile. Hannibal Khadafi, unul dintre fiii liderului libian şi soţia sa au fost arestaţi la Geneva în iulie a anului trecut, în urma plîngerii a doi dintre angajaţii lor privind rele tratamente, dar au fost apoi eliberaţi. La sfîrşitul lunii august, cei doi foşti angajaţi - o tunisiană şi un marocan - au acceptat să îşi retragă plîngerea pentru rele tratamente. Incidentul a declanşat o criză între cele două state, iar Libia a aplicat o serie de măsuri de represalii. Doi cetăţeni elveţieni au primit interdicţia de a părăsi teritoriul libian de vara trecută.