Spania - Patru români morţi într-un incendiu
Primăria din oraşul spaniol Miranda de Ebro a decretat trei zile de doliu, după un incendiu produs joi, într-o locuinţă şi soldat cu moartea a patru români, dintre care doi minori. Primarul localităţii, Fernando Campo, a explicat că pompierii şi un echipaj de poliţie investighează cauzele incendiului. Potrivit autorităţilor, victimele sînt de origine română şi au mai multe rude în această localitate. În incendiu au murit patru persoane, printre care un băiat şi o fată, în vîrstă de 1, respectiv 3 ani. De asemenea, printre victime se numără şi o tînără de 20 de ani, precum şi o altă femeie. Una dintre ele era mama copiilor, iar cealaltă cumnata acesteia. Tatăl copiilor a fost de asemenea grav rănit şi se află în stare critică la spital, cu arsuri pe circa 50% din suprafaţa corpului. Un alt tînăr de 26 de ani a fost transportat cu un elicopter în oraşul Burgos, fiind în stare gravă.
Belgia - Român condamnat pentru falsificare de carduri
Un român a fost condamnat de o instanţă belgiană la şase luni de închisoare, fiind acuzat că făcea parte dintr-o grupare care a extras bani de la bănci cu carduri falsificate. Tribunalul corecţional din Huy a condamnat, miercuri, la şase luni de închisoare, un bărbat acuzat că a participat la infracţiuni de tip skimming. Gruparea, formată din români, a piratat mai multe dispozitive bancare din ţară. Directorul unei bănci din Hamoir, provincia Liege, a observat că dispozitivul aflat la intrarea în agenţia sa nu era în regulă. Poliţia a găsit un dispozitiv fals, pus peste cel original, care permitea accesul în locurile cu bancomate pentru self bank. Acesta înregistra datele stocate pe benzile magnetice ale cardurilor. Gruparea a plasat astfel de sisteme la 11 agenţii belgiene, în 2006. În incinta agenţiilor erau puse şi camere video, cu ajutorul cărora infractorii vedeau toată tastatura şi furau numerele de cont ale clienţilor. Românii falsificau cardurile şi le foloseau apoi în Maastricht. Pagubele suferite de clienţi au fost acoperite de bănci.
Turcia - Explozie într-o parfumerie
O explozie puternică s-a produs, joi, într-o parfumerie din centrul oraşului Eskisehir din vestul Turciei, provocînd rănirea a 15 persoane, a anunţat guvernatorul local, Mehmet Kiliclar. Deflagraţia a provocat pagube importante în magazinul situat la parterul unei clădiri, în una dintre cele mai importante zone comerciale din oraş. Cauza exploziei nu se cunoaşte încă. Presa înclină către ipoteza producerii unui accident într-un magazin unde erau depozitate produse cosmetice inflamabile. Potrivit agenţiei Anatolia, doi dintre răniţi se află în stare gravă, iar o persoană ar fi putut fi ucisă. Potrivit imaginilor, geamurile unor clădiri din apropiere au fost sparte şi cel puţin o maşină a fost grav avariată.
Bulgaria - Parlamentar condamnat la închisoare cu suspendare pentru pedofilie
Curtea Supremă de Casaţie din Bugaria l-a condamnat, miercuri, la închisoare cu suspendare pe parlamentarul bulgar Vladimir Kuzov, acuzat că a întreţinut relaţii homosexuale cu minorul Nikolai Kirilov. Aceasta este decizia finală a Curţii, iar sentinţa de cinci ani de închisoare cu suspendare va fi anunţată în faţa membrilor Parlamentului bulgar. Curtea districtuală din Sofia l-a găsit vinovat pe Kuzov la 9 mai 2007 şi mai tîrziu, Curtea de Apel a confirmat sentinţa.
Franţa - Islamistul Abu Qatada primeşte compensaţii pentru detenţie arbitrară
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a acordat, joi, 2.800 de euro islamistului Abu Qatada, care a fost, în opinia acestei instituţii, deţinut pe nedrept în Marea Britanie, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA. Curtea a acordat de altfel indemnizaţii mergînd pînă la 3.900 de euro altor zece solicitanţi care, ca şi clericul radical iordanian, au fost suspectaţi de sprijinirea reţelei teroriste al-Qaida şi au fost deţinuţi în Marea Britanie, după 11 septembrie, în baza unei legi împotriva terorismului. CEDO a precizat în decizia sa că a luat în calcul faptul că regimul de detenţie a fost conceput pentru a preveni un pericol public şi cu preocuparea de a trata necesitatea protejării populaţiei Marii Britanii împotriva terorismului, cu obligaţia de a nu-i extrăda pe reclamanţi în state în care aceştia ar fi expuşi unui risc real de rele tratamente.
Polonia - Acord de cooperare cu SUA
Secretarul american al Apărării, Robert Gates şi omologul său polonez, Bogdan Klich, au semnat joi, la Cracovia, un protocol de acord ce prevede o cooperare consolidată între forţele speciale ale celor două ţări. Conform termenilor acestui acord, Washingtonul va ajuta Varşovia să dezvolte forţele speciale. O sută de membri ai forţelor speciale poloneze sînt staţionaţi în Afganistan, unde Polonia are un contingent de 1.600 militari. Gates şi omologul său polonez vor participa apoi la o reuniune a miniştrilor Apărării din NATO, tema centrală fiind contribuţiile ţărilor din NATO la efortul militar din Afganistan. Noua administraţie Obama, care a făcut din Afganistan o prioritate, a anunţat marţi trimiterea de 17.000 militari suplimentari pînă în vară.
Grecia - Grevă a camionagiilor în porturi şi la frontiere
Zeci de camioane s-au reunit, joi, în portul Patras din vestul ţării, care leagă Grecia de Italia, pentru a cere controale mai stricte ale încărcăturilor şi măsuri împotriva imigraţiei ilegale. Şoferii s-au reunit şi în portul Igoumenitsa şi la frontiera cu Macedonia, potrivit Federaţiei proprietarilor de camioane care asigură transport internaţional. Potrivit autorităţilor portuare, traficul maritim nu a fost perturbat. Federaţia a anunţat într-un comunicat că această mobilizare vizează să ceară măsuri mai bune pentru controlul încărcăturilor, dar şi măsuri pentru a face faţă imigraţiei ilegale de la Patras şi Igoumenitsa. Şoferii sînt condamnaţi adesea la pedepse grele, sînt nevoiţi să plătească amenzi şi li se confiscă vehiculele cînd autorităţile descoperă imigranţi ascunşi în camioanele lor. Ei susţin, însă, că imigranţii urcă de cele mai multe ori fără ca şoferul să ştie. Mii de imigranţi ilegali care ajung în Grecia se îndreaptă apoi spre Patras sau Igoumenitsa pentru a încerca să se urce la bordul unui feribot cu destinaţia Europa Occidentală.
SUA - Doi congresmeni în Fîşia Gaza
Doi congresmeni americani au efectuat, joi, o vizită în Fîşia Gaza, prima de cînd Hamas a preluat controlul asupra teritoriul palestinian, în iunie 2007. Cei doi democraţi din Camera Reprezentanţilor, Brian Baird şi Keith Ellison, au mers la Izzbet Abed Rabbo, o localitate din nordul Fîşiei Gaza, devastată în timpul ofensivei israeliene. Ei au mai vizitat o uzină şi un spital avariate în urma conflictului. Ellison este singurul membru musulman al Camerei Reprezentanţilor. Peste 1.300 de palestinieni au fost ucişi în timpul ofensivei israeliene din Fîşia Gaza, controlată de Hamas. Ierusalimul a lansat ofensiva în 27 decembrie, pentru a reduce la minim tirurile cu rachete palestiniene vizînd teritoriul israelian. Forţele israeliene au intrat pentru scurt timp cu blindatele în oraşul Gaza, în cursul nopţii de miercuri spre joi, plecînd după un schimb de focuri, au declarat martori. Blindatele, însoţite de un elicopter, au intrat în sectorul de est al oraşului Gaza, unde au deschis focul după ce au fost ţinta tirurilor de rachete antitanc, potrivit surselor citate. Schimbul de focuri nu s-a soldat cu victime, iar trupele israeliene au revenit pe teritoriul statului evreu.
Rusia - 300.000 de ruşi şi-au pierdut locurile de muncă în ianuarie
Circa 300.000 de ruşi şi-au pierdut locurile de muncă în luna ianuarie, iar numărul total al şomerilor ruşi a atins 6,1 milioane, potrivit datelor furnizate, joi, de Serviciul Federal de Statistică. Astfel, rata şomajului a ajuns la 8,1%, faţă de 7,7% în luna decembrie, cînd circa 500.000 de ruşi au rămas fără slujbe. Potrivit estimărilor, aceste cifre vor creşte, pe măsură ce criza financiară va afecta din ce în ce mai mult economia reală a Rusiei, au avertizat oficiali guvernamentali, precizînd că luna aprilie va fi una dintre cele mai grele în ceea ce priveşte şomajul. Potrivit estimărilor guvernamentale, economia rusă se va contracta cu 2,2 % în anul 2009, în condiţiile în care preţul petrolului este în scădere. În ceea priveşte sectorul imobiliar, criza a antrenat o scădere a numărului de locuinţe terminate. Astfel, în ianuarie 2009, numai 35.800 de locuinţe au fost predate în Rusia, cu 4% mai puţine decît în aceeaşi lună a anului trecut.
India - Nuntaşi morţi într-un accident rutier
16 nuntaşi au murit într-un accident rutier, în India, după ce autovehiculul lor s-a izbit de un copac, în apropiere de oraşul Bellary. Accidentul s-a produs la 300 de kilometri de capitala statului Karnataka, Bangalore, din cauza vitezei excesive a microbuzului ce-i transporta pe nuntaşi. Microbuzul a ieşit de pe carosabil, la primele ore ale dimineţii şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. 14 persoane au murit pe loc, iar alte două au murit la spital. Alte cinci persoane rănite - patru copii şi o femeie - au fost spitalizate, iar şoferul a fost acuzat de depăşirea vitezei legale şi şofat neglijent.
Spania - Grupare de traficanţi de droguri anihilată
Poliţia spaniolă a anunţat, joi, că a anihilat o grupare implicată în traficul de droguri şi spălarea de bani, arestînd 12 persoane. 11 suspecţi au fost arestaţi în zona capitalei Madrid, iar unul în oraşul german Bremen. În total, au fost îngheţate 53 de conturi bancare, au fost puse sub sechestru 11 proprietăţi şi 22 de autoturisme, au fost confiscate 312 kilograme de cocaină şi suma de 50.000 de euro. Gruparea se mai face vinovată de spălarea a zece milioane de euro pentru alte reţele infracţionale. Spania este unul din principalele puncte de intrare a drogurilor în Europa: de la haşişul crescut în nordul Africii, la cocaina din America Latină, care de multe ori ajunge pe continent, via Africa.
Ecuador - Al doilea diplomat american expulzat în decurs de o lună
Preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, a expulzat, miercuri, încă un diplomat american, al doilea în această lună, tensionînd relaţiile cu SUA, cel mai important partener comercial al ţării sale. Potrivit Ecuadorului, diplomatul, asemenea oficialului expulzat anterior, a intervenit în numirea unor ofiţeri de poliţie în cadrul unui program care primeşte asistenţă americană. Washingtonul a respins această acuzaţie. “Îl declarăm pe Mark Sullivan persona non grata, el este secretar I al ambasadei şi îi punem la dispoziţie 48 de ore să părăsească ţara”, a declarat ministrul de Externe, Fander Falconi. Departamentul american de Stat a calificat expulzarea drept nejustificată şi a avertizat că va răspunde pe măsură. De la învestirea sa în funcţie, în 2007, Correa a anunţat SUA că vor trebui să înceteze să folosească baza aeriană din Ecuador pentru supravegherea antidrog după expirarea contractului semnat în acest sens, la sfîrşitul anului curent.
Franţa - Ample proteste la Paris
Mii de persoane au manifestat, joi, la Paris, împotriva reformelor Guvernului în sectorul învăţămîntului superior, cercetării şi educaţiei, care au provocat indignarea profesorilor şi studenţilor. În condiţiile în care mobilizarea durează de trei săptămîni, un manifestant a spus că starea de spirit a oamenilor este combativă. Proiectul de modificare a statutului profesorilor - cercetători dorit de preşedintele Nicolas Sarkozy ar urma să concretizeze transferul la universităţi a gestionării carierelor personalului, prevăzută într-o lege din 2007 referitoare la autonomia universităţilor. Protestatarii consideră că statutul lor riscă astfel să-şi piardă caracterul naţional şi se tem mai ales de arbitrariul decanilor de facultăţi, de o pierdere a independenţei şi o creştere a orelor de predare în detrimentul timpului pentru cercetare. Profesorii protestează şi faţă de suprimarea a 900 de posturi, prevăzută pentru anul acesta. Legea autonomiei, a cărei aplicare treptată vizează deja circa 20 de instituţii de învăţămînt, va permite fiecărei universităţi să gestioneze ea însăşi bugetul, să-şi definească politica de recrutare a studenţilor şi profesorilor sau organizarea pedagogică.