Spania - Trei antreprenori români, în greva foamei
Trei antreprenori români din domeniul construcţiilor din Castellon (estul Spaniei) au intrat de cîteva zile în greva foamei şi ameninţă că îşi dau foc, dacă nu vor primi sumele care le sînt datorate, care se ridică la circa 300.000 de euro, relatează “Las Provincias”, în ediţia electronică. Corneliu Negulescu, Nicuşor Teteşanu şi Corneliu Stancu denunţă faptul că firmele Prourban 2002 şi RCC, pentru care muncesc, le datorează peste 300.000 de euro. Nicuşor Teteşanu a primit îngrijiri medicale la spitalul din Castellon, pentru ameţeli şi dureri de articulaţii. El a precizat că Prourban 2002 are o datorie de 96.000 de euro la firma sa. În cazul celor doi colegi ai săi, datoriile ajung la 108.000, respectiv 113.000 de euro, pentru realizarea unor lucrări pentru această companie şi pentru RCC. Situaţia celor trei este gravă, comentează publicaţia.
Cipru - Muncitor român salvat
Un muncitor român prins sub un mal de pămînt în timp ce săpa un puţ a fost salvat de pompierii din Nicosia, informează “Famagusta Gazette”. Pompierii salvatori au avut nevoie de 90 de minute pentru a-l scoate pe român din groapa adîncă de doi metri, umplută cu pămînt. Andreas Nicolau, şeful serviciilor de intervenţie, a spus că operaţiunea de salvare a românului a fost una din cele mai grele pentru oamenii lui. Muncitorul a fost dus la spital, unde medicii au declarat că acesta este în afara oricărui pericol.
Bulgaria - Români reţinuţi pentru trafic cu bijuterii din aur
Ofiţerii bulgari de la vama Kapitan Andreevo, graniţa Bulgariei cu România, au reţinut trei români, pentru trafic cu bijuterii de aur în valoare de peste 7.000 de euro. Cei trei români, un bărbat şi două femei, aveau asupra lor o cantitate de 413 grame de bijuterii de aur. Suspecţii se întorceau din Turcia cu un autoturism şi se îndreptau spre România. Jumătate dintre bijuteriile confiscate au fost ascunse de una din românce în lenjeria intimă.
Franţa - Două companii recrutează medici români pentru zone rurale
Două companii franceze s-au specializat în recrutarea de medici români pentru localităţi din zone rurale ale Franţei, comentează “Le Monde”. Asociaţia pentru Căutarea şi Instalarea Medicilor Europeni (ARIME) şi Revitalis percep tarife de cîteva mii de euro din partea primăriilor localităţilor franceze, pentru aducerea de medici în zonele rurale. Cele două companii au fost create în urmă cu trei ani, simţind necesitatea aducerii de medici în zonele rurale franceze. După aderarea la UE în 2007, România a furnizat deja Franţei peste 800 de medici. Bine pregătiţi, vorbitori de franceză, candidaţii rezistă cu greu argumentului financiar. În România cîştigă aproximativ 500 de euro pe lună, de zece ori mai puţin decît un medic generalist francez. Cu un onorariu de 10.000 de euro pentru fiecare medic găsit, Revitalis a procedat deja la instalarea a 27 de medici, dintre care 12 români. La rîndul său, Arime percepe tarife de pînă la 40.000 de euro. În pofida acestor tarife ridicate, mulţi clienţi se declară mulţumiţi. Christian Barges, primarul din Chabreloche, este fericit că l-a găsit pe medicul Radu, “un medic politicos, uman şi dinamic”.
Ungaria - Elicopter prăbuşit în Dunăre
Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi, marţi, în urma prăbuşirii unui elicopter în Dunăre, la Budapesta, au anunţat serviciile de intervenţie. Elicopterul civil, de tip Robinson 44, s-a prăbuşit în Dunăre după ce a lovit, din motive care nu au fost încă stabilite, pilonii unui pod provizoriu, în apropiere de insula Csepel, în sudul capitalei ungare. Unul dintre ocupanţii aparatului a murit la locul accidentului, iar ceilalţi doi au fost internaţi în spital.
Rusia - Numărul ofiţerilor din cadrul forţelor aeriene, redus cu 30%
Forţele aeriene ruse vor reduce cu aproximativ 30% numărul ofiţerilor lor, în cadrul unei ample reforme, a anunţat, marţi, generalul rus Aleksandr Zelin. ”Trebuie să reformăm peste 80% dintre unităţile forţelor armate şi să dizolvăm 10% dintre acestea. Trecerea la o nouă arhitectură a forţelor aeriene se va desfăşura în cadrul procesului de reamenajare geopolitică şi geostrategică a lumii”, a adăugat generalul, fără a preciza care este perioada în care se va reduce numărul de ofiţeri. În acelaşi timp, forţele aeriene vor efectua, în cursul următorilor ani, achiziţii masive de elicoptere de luptă MI-28 şi KA-52, a mai spus generalul, fără să precizeze nicio cifră în acest sens. Forţele aeriene ruse au, în prezent, aproximativ 200.000 de militari, dintre care 70.000 sînt ofiţeri, potrivit Interfax.
Elveţia - Furtună violentă
Rafale puternice de vînt s-au abătut asupra Elveţiei, în noaptea de luni spre marţi, avînd o intensitate de peste 150 de kilometri pe oră în Munţii Jura şi în zonele alpine. Rafale puternice de vînt au fost resimţite, de asemenea, în zona de cîmpie, a anunţat, marţi, serviciul meteorologic al televiziunii de limbă germană SF. Acestea au întregistrat viteze de pînă la 120 de kilometri pe oră la Bantiger, în apropiere de Berna şi la Plaffeien, în vreme ce la Ajoie şi la Bale au atins viteze de 100 de kilometri pe oră. Deocamdată nu au fost semnalate pagube.
Canada - Trafic perturbat din cauza lapoviţei
Un val de căldură neobişnuit pentru sezonul rece a transformat, luni, ninsoarea în lapoviţă, în vestul Canadei, acoperind provinciile Manitoba şi Saskatchewan cu gheaţă şi provocînd ruperea liniilor de electricitate şi întreruperea traficului. Poliţia federală a descris furtuna ca fiind cea mai puternică din ultimii zece ani, sute de maşini derapînd pe drumurile acoperite cu gheaţă. În pofida situaţiei, nu existat persoane rănite. Poliţia a închis o autostradă importantă, care face legătura între cele două provincii şi o alta dintre Winnipeg şi frontiera cu SUA. Aceasta i-a avertizat pe şoferi să rămînă acasă pentru a evita riscul ca poliţia sau ambulanţele să nu poată ajunge la ei în caz de accident. Foarte multe şcoli au fost închise şi cîteva oraşe au rămas fără energie electrică. Din cauza lapoviţei puternice, zeci de zboruri de pe aeroportul internaţional din Winnipeg au fost anulate sau amînate. Potrivit agenţiei canadiene de meteorologie, temperaturile în această regiune sînt, în februarie, de la minus 10 la minus 20 de grade Celsius, dar în prezent fluctuează în jurul punctului de îngheţ (zero grade Celsius). Meteorologul Bob Cormier este de părere că cele două fronturi calde din Oceanul Pacific şi din Colorado au traversat cîmpiile de vest ale Canadei, îndreptîndu-se apoi către est.
Franţa - Furtună puternică
Aproximativ 600.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, marţi dimineaţă, în vestul şi centrul Franţei, devastată de o furtună, în cursul nopţii, care a determinat întreruperea traficului aerian. Direcţia generală de aviaţie civilă (DGAC) a declarat că traficul aerian în regiunea pariziană s-a reluat progresiv, marţi, începînd cu ora 09.00 GMT (11.00 ora României), după ce a fost întrerupt luni seara, din cauza furtunii, o premieră din 1974, data deschiderii aeroportului Roissy-Charles-de-Gaulle. Traficul între Franţa şi Anglia prin Brittany Ferry a fost de asemenea perturbat, odată cu anularea unei plecări şi a unei sosiri la Cherbourg şi întoarcerea unui vapor la Saint-Malo. La 24 ianuarie, furtuna Klaus a distrus 300.000 hectare de pădure, în special din Landes (sud-vest). Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 1,4 miliarde de euro.
Rusia - Condamnată la închisoare după ce şi-a înjunghiat iubitul care i-a maltratat pisica
O rusoaică în vîrstă de 42 de ani a fost condamnată la patru ani şi şase luni de închisoare, după ce şi-a înjunghiat iubitul pentru că i-a maltratat pisica, informează RIA Novosti. Femeia şi-a înjunghiat partenerul în noiembrie 2008, provocîndu-i o rană gravă la stomac. Ea a mai primit o sentinţă cu suspendare în 2007, după ce îl atacase pe iubitul ei, din cauza aceleeaşi pisici.
Dubai - Incendiu la bordul unui petrolier
Un petrolier a luat foc după ce a intrat în coliziune cu o navă de transport, în largul portului Jebel Ali din Dubai. Autorităţile nu au precizat natura pagubelor sau dacă există victime sau pericol de poluare. Potrivit agenţiei Wam, care citează surse oficiale, coliziunea a provocat un indendiu la bordul petrolierului. O coloană de fum negru acoperea, marţi dimineaţă, zona industrială şi portul Jebel Ali din sudul oraşului Dubai. Potrivit unei surse maritime, accidentul a fost provocat de vizibilitatea redusă pe mare.
Somalia - Cinci piraţi extrădaţi în Olanda
Cinci piraţi somalezi, surprinşi de o navă militară daneză în Golful Aden, în timp ce atacau un cargobot olandez, au fost extrădaţi marţi, în Olanda, a anunţat un purtător de cuvînt al Parchetului naţional olandez. ”Au sosit în această după-amiază la Eindhoven şi vor compărea mîine în faţa unui magistrat la Rotterdam”, a declarat Wim de Bruin, purtător de cuvînt al Parchetului naţional olandez. Cei cinci piraţi au fost predaţi autorităţilor olandeze marţi dimineaţă, a precizat de Bruin. Olanda a emis, la 21 ianuarie, mandate de arestare europene pe numele celor cinci piraţi somalezi, cînd aceştia se aflau în captivitate pe o fregată a marinei daneze. Nava se afla în Golful Aden în cadrul unei forţe internaţionale care vînează piraţii şi traficanţii de arme somalezi în nordul Oceanului Indian.
India - Ameninţare al-Qaida
Un lider al reţelei al-Qaida a ameninţat într-o înregistrare video că India ar putea fi victima unor noi atentate, similare celor de la Mumbai, dacă aceasta va ataca Pakistanul. Oficialii din cadrul armatei pakisteneze au crezut că Mustafa Abu al-Yazid, bănuit că ar fi comandantul militar al reţelei al-Qaida din Afganistan, a murit în august, în regiunea tribală Bajaur. Yazid este suspectat de implicare în numeroase atacuri teroriste în Pakistan, precum cel de anul trecut, asupra ambasadei Danemarcei din Islamabad şi asasinarea în decembrie 2007 a fostului premier Benazir Bhutto. Făcînd referire la umilirea Indiei prin atentatele de la Mumbai, Yazid a precizat în înregistrare: ”India ar trebui să ştie că va trebui să plătească un preţ foarte mare dacă va ataca Pakistanul. Mujahedinii vă vor decima armatele, precum au procedat cu ruşii în Afganistan”.
Rusia - Opt şerpi şi cadavrul stăpînului lor, găsiţi într-un hostel din Siberia
Opt şerpi, dintre care cinci veninoşi şi cadavrul stăpînului lor au fost găsiţi de autorităţi într-o cameră de hotel din Siberia, după ce vecinii s-au plîns de mirosul de hoit, informează RIA Novosti. Autorităţile de intervenţie au spart uşa camerei şi au găsit înăuntru cinci şerpi veninoşi, trei neveninoşi şi un cadavru. Reptilele erau ţinute în bazine mari din sticlă, cu temperatură reglabilă. Ofiţerii au mai găsit şi un container cu gîndaci vii, precum şi un calendar pe care era trecut modul de alimentaţie al acestora. Starea de sănătate a şerpilor era bună, potrivit autorităţilor. Rezidenţii hotelului au spus că bărbatul închiriase camera pentru zece ani, însă nu erau la curent cu hobby-urile rusului. Cauza morţii bărbatului nu a fost, deocamdată, stabilită. Autorităţie municipale au permis mamei victimei să ia şerpii acasă, avertizînd-o că dacă nu îi îngrijeşte cum trebuie, aceştia ar putea reprezenta un pericol pentru alţii. Printre şerpii găsiţi în camera rusului se numără un piton şi doi din familia Colubridae (neveninoşi), două cobre indiene, doi şerpi texani şi o viperă cu corn.