Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 14 Ianuarie 2009 / 00:00 510 accesări

Ordonanţa privind înfiinţarea MTS, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 221/2008 cu privire la înfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei fiind abrogate prevederile HG 759/2003 privind organizarea şi funcţionarea ANS. Conform OUG 221, Ministerul Tineretului şi Sportului va fi condus de un ministru, ajutat de doi secretari de stat şi un subsecretar de stat, care vor fi numiţi prin decizia primului-ministru. Pe ramura sportivă, secretarul de stat va avea în subordine Direcţia Programe Sport, Direcţia Generală Programe şi Proiecte pentru structuri sportive, Direcţia Structuri sportive, Direcţia Statistică şi Registrul bazelor sportive, Direcţia Strategie şi Registrul sportiv şi Direcţia Generală Relaţii Internaţionale.

Discuţii despre problemele financiare ale sistemului judiciar

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, au discutat, ieri, la Senat, despre problemele financiare din sistemul judiciar, structura organizatorică a ministerului şi agenda europeană. Ministrul Justiţiei a susţinut, în cadrul discuţiilor de la Senat, necesitatea rezolvării în anul 2009 a problemelor financiare din sistemul judiciar, prin cuprinderea sumelor necesare în bugetul de stat pe acest an.

Diaconescu, în vizite bilaterale la Moscova, Chişinău şi Kiev

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, urmează să desfăşoare, în perioada următoare, mai multe deplasări externe, printre acestea aflîndu-se şi vizitele bilaterale la Moscova, Chişinău şi Kiev, la invitaţia omologilor săi din aceste ţări. Ministerul a precizat, ieri, că principalele repere de pe agenda externă a ministrului Diaconescu sînt participarea la reuniunea CAGRE, în 26 ianuarie, precum şi vizite bilaterale la Chişinău şi Kiev, la invitaţia omologilor moldovean şi ucrainean, în ultima decadă a lunii ianuarie. Alte deplasări externe pe care ministrul de Externe le va efectua includ participarea la conferinţa pentru securitate de la München, în perioada 6-8 februarie, şi participarea la reuniunea CAGRE, din 23 februarie.

Boc îl invită pe premierul Japoniei să viziteze România

Premierul Emil Boc l-a invitat pe prim-ministrul Japoniei, prin intermediul ambasadorului acestei ţări la Bucureşti, să viziteze România în cursul acestui an, arătînd că autorităţile sînt interesate să colaboreze cu Guvernul de la Tokyo în domeniul protecţiei mediului şi al administraţiei locale. Taro Aso, preşedinte al Partidului Liberal Democrat (PLD) din Japonia, a fost desemnat, în luna septembrie, în funcţia de premier de către formaţiunea niponă de guvernămînt. Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Yoshinobu Higashi, i-a înmînat lui Boc un mesaj din partea premierului nipon, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice între România şi Japonia. Ambasadorul nipon a exprimat disponibilitatea Japoniei de a intensifica relaţiile bilaterale cu România.



12