Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 18 Decembrie 2008 / 00:00 480 accesări

Lucia Morariu şi Gabriel Berca se retrag din Guvern

Lucia Morariu a fost eliberată, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Turism, iar Gabriel Berca va părăsi postul de secretar general al Guvernului la 22 decembrie, atribuţiile sale urmînd să fie preluate temporar de către Victor Giosan, secretar de stat în SGG. Giosan va rămîne la conducerea instituţiei pînă la numirea în funcţie a unui nou secretarul general al Guvernului, conform unei decizii semnate de premierul Tăriceanu. Şeful Guvernului a mai decis ca Emil Kovacs să fie eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, iar Vlad Anton Iliescu să fie retras din postul de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

“Băsescu nu a intervenit în negocierea sau alocarea ministerelor”

Purtătorul de cuvînt al preşedintelui, Valeriu Turcan, a precizat, ieri, că Traian Basescu nu s-a întîlnit, în ultimele două zile, cu PSD şi PD-L, pentru a media vreun eventual conflict, şi că informaţia potrivit căreia ar fi existat o asemenea întîlnire este falsă. El a mai subliniat că Băsescu nu a intervenit în negocierea sau alocarea ministerelor, considerînd ca acest lucru este responsabilitatea prim - ministrului desemnat şi a celor două partide: “Singurele discuţii din ultimele două zile au fost cu primul ministru desemnat, Emil Boc şi cu alţi lideri ai PD-L şi doar pe tema programului de guvernare. Preşedintele a semnalat în cadrul acestor discuţii că este nevoie ca programul de guvernare să fie mai bine adaptat la realităţile crizei economice”. Surse democrat-liberale au susţinut că lideri ai PD-L s-au aflat, ieri, dimineaţă, la Palatul Cotroceni, pentru discuţii cu Băsescu, pe tema configuraţiei viitorului Cabinet.

Dezbaterea privind modificările Legii tinerilor, amînată pentru 2009

Curtea Constituţională (CC) a amînat, ieri, pentru a treia oară, dezbaterile asupra sesizării făcută de preşedintele Băsescu în legătură cu modificările aduse Legii tinerilor, discuţiile urmînd a fi reluate în 14 ianuarie 2009. Reamintim că şeful statului a trimis Curţii, în 24 octombrie, o sesizare de neconstituţionalitate privind legea de modificare a Legii tinerilor 350/2006, susţinînd că prevederile acesteia încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi normele referitoare la garantarea proprietăţii.

Ministrul Predoiu critică nesancţionarea magistraţilor

Cătălin Predoiu a mulţumit, ieri, la ultima şedinţă în calitate de ministru al Justiţiei, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru buna colaborare pe care au avut-o, însă a criticat slaba reacţie a Consiliului în sancţionarea magistraţilor care strică imaginea sistemului. Apoi, ministrul a lăudat dialogul civilizat şi profesionist pe care l-a avut cu CSM, chiar şi atunci cînd nu au fost de acord, spunînd că va păstra doar amintirile plăcute faţă de Consiliu şi faţă de secţii. La rîndul său, preşedintele CSM, Lidia Bărbulescu i-a mulţumit ministrului în numele membrilor Consiliului şi colegilor pentru colaborarea instituţională bună pe care au avut-o, subliniind că îţi doreşte aceeaşi colaborare şi cu viitorul ministru. Bărbulescu l-a asigurat că CSM nu va face niciun rabat în ceea ce priveşte exigenţa faţă de atitudinile unor magistraţi.



12