Israel - Tragedie rutieră
Cel puţin 24 de persoane au murit şi alte 28 au fost rănite ieri, după ce un autocar la bordul căruia se aflau turişti ruşi s-a răsturnat în deşertul Negev din sudul Israelului. Potrivit postului public de radio israelian, pasagerii tocmai ajunseseră pe aeroportul Ovda şi se îndreptau spre Eilat, o staţiune balneară de la Marea Roşie. Autocarul s-a răsturnat într-o vale adîncă de cîteva zeci de metri, în apropiera aeroportului Ovda. 15 dintre răniţi sînt în stare gravă, potrivit serviciilor de intervenţie.
Italia - Amplă operaţiune antimafia în Italia
Carabinierii italieni au anunţat, marţi, o amplă operaţiune împotriva mafiei siciliene, soldată cu arestarea a peste 90 de şefi şi membri ai clanurilor din Palermo şi Toscana. Circa 1.200 de jandarmi, susţinuţi de elicoptere şi echipe însoţite de cîini utilitari, au participat la operaţiunea cu numele de cod Perseu, denumită astfel după eroul mitologic care a decapitat Meduza. Suspecţii reţinuţi sînt bănuiţi că încercau să reînfiinţeze Cosa Nostra, organizaţie a mafiei siciliene parţial desfiinţată după arestarea în 2006 a liderului său, Bernardo Provenzano. Comandamentul local al carabinierilor a apreciat că operaţiunea este una istorică, adăugînd că persoanele arestate au legături cu Matteo Messina Denaro, cap al mafiei din vestul Siciliei, însărcinat să refacă organizaţia mafiotă. Matteo Denaro, aflat în libertate, nu a fost reţinut nici în urma operaţiunii de marţi. Liderul istoric al organizaţiei, Toto Riina, se află de 15 ani în închisoare, unde ispăşeşte mai multe condamnări la închisoare pe viaţă. Operaţiunea Perseu a avut în vedere infracţiuni de asociere de tip mafiot, extorcare, trafic de arme şi trafic internaţional de stupefiante. Ancheta, care a avut la bază în principal interceptări telefonice, a ajuns la concluzia că refacerea conducerii Cosa Nostra avea drept scop luarea unor decizii grave, inclusiv de asasinare a unor personalităţi. În urma interceptărilor, anchetatorii au stabilit că Toto Riina este recunoscut în continuare drept lider suprem al Cosa Nostra.
Marea Britanie - Medic irakian, vinovat de atentatele eşuate din Londra şi Glasgow
Irakianul Bilal Abdulla, unul dintre medicii acuzaţi că au participat la atentatele eşuate de la Londra şi Glasgow, în Scoţia, la sfîrşitul lui iunie 2007, a fost declarat vinovat de complot în vederea provocării acestor explozii, de un tribunal din capitala britanică. Celălalt acuzat în acest proces, medicul iordanian Mohammed Asha, a fost disculpat de tribunalul din Woolwich, situat în sudul Londrei. Bilal Abdulla, în vîrstă de 28 de ani, şi Mohammed Asha, în vîrstă de 29 de ani, doi medici care îşi practicau meseria în Marea Britanie, au pledat nevinovat. Bilal Abdulla, născut în Irak, a fost arestat după ce a intrat cu o maşină în flăcări în principalul terminal al aeroportului din Glasgow, la 30 iunie 2007. Mohammed Asha a fost arestat în aceeaşi zi, pe o şosea rapidă din nord-vestul Angliei. Cu o zi înainte, două maşini-capcană încărcate cu butelii de gaz, cuie şi canistre cu benzină au fost descoperite în centrul Londrei, în West End, în apropiere de numeroase teatre şi cluburi de noapte.
Grecia - Opt poliţişti condamnaţi la închisoare
Opt poliţişti greci au fost condamnaţi, marţi, la pedepse cu închisoarea între 15 luni şi trei ani şi jumătate, pentru lovirea şi rănirea unui student cipriot, într-un incident produs cu doi ani în urmă, la Salonic. Patru poliţişti au primit pedepse cuprinse între trei ani şi trei ani şi jumătate de închisoare, pentru rănirea gravă a studentului, iar ceilalţi patru au fost condamnaţi la cîte 15 luni de închisoare, pentru complicitate. Condamnaţii au formulat apel şi au fost puşi în libertate, data judecării apelului nefiind stabilită încă. Cazul a şocat opinia publică din Grecia, cu doi ani în urmă. Poliţiştii au afirmat că studentul cipriot, care participa la o manifestaţie, s-a rănit după ce s-a lovit de o jardinieră amplasată pe trotuar, însă imaginile video difuzate de posturile de televiziune îi prezentau pe poliţişti lovindu-l pe tînărul căzut la pămînt.
Bulgaria - Captură de droguri
Aproape două sute de kilograme de heroină au fost capturate în portul Burgas, în urma unei operaţiuni internaţionale. Drogurile erau transportate în trei camioane bulgăreşti ajunse cu un vapor din portul georgian Poti, potrivit unui comunicat al poliţiei bulgare. Aceasta este una dintre cele mai importante capturi de heroină făcute pînă în prezent într-un port din Bulgaria. În 2007, o tonă de heroină a fost capturată în Bulgaria, ţară aflată pe una dintre principalele rute pe care drogurile intră în Europa. Pe de altă parte, ofiţerii bulgari de la vama Kapitan Andreevo, punctul de trecere spre Turcia, au confiscat 78 de kilograme de heroină în urma verificării unei maşini cu număr de înmatriculare polonez. Drogurile au fost împărţite în 150 de pachete şi ascunse în compartimente secrete ale maşinii, care era condusă de o femeie de 50 de ani. Aceasta a spus poliţiştilor de frontieră că vine din Turcia şi se îndreaptă spre Germania. Autorităţile au spus că heroina valorează mai mult de 3,5 milioane de euro. Femeia care se afla la volanul maşinii a fost arestată.
Niger - Diplomaţi canadieni, dispăruţi
Doi diplomaţi canadieni care lucrează pentru ONU au fost daţi dispăruţi, la circa 40 de kilometri vest de capitala Nigerului, Niamey. Unul dintre cei doi diplomaţi dispăruţi este Robert Fowler, trimisul special pentru Niger al secretarului general al ONU, Bank Ki-moon. La Ottawa, ministrul canadian de Externe, Lawrence Cannon, a confirmat dispariţia lui Fowler şi a lui Louis Guay, un diplomat canadian aflat în serviciul ONU, adjunct al lui Fowler, precum şi a şoferului acestora. Fowler, care nu se afla în misiune oficială, a sosit joi în capitala Nigerului, după ce solicitase o invitaţie din partea autorităţilor pentru a asista la festivităţile organizate la Tillaberi pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la fondarea Republicii Niger. Fără a cere în prealabil autorizaţie din partea guvernului, Robert Fowler a părăsit sîmbătă capitala, însoţit de alte două persoane, dintre care una este şoferul, pentru a se îndrepta probabil spre Samira, o zonă auriferă situată pe celălalt mal al fluviului Niger şi exploatată de Canada. Autorităţile au fost anunţate despre dispariţia celor trei, luni, la ora locală 3.00, după ce vehiculul cu care se deplasau a fost găsit în apropierea localităţii Karma. Maşina funcţionarului ONU fusese urmărită încă de la plecarea din Niamey de un vehicul neidentificat, înmatriculat în Togo. Aflată la graniţa cu Mali, regiunea Tillaberi este situată la distanţă de zona de confruntare dintre armata nigeriană şi rebelii tuaregi, foarte activi în nord. Ministerul de Externe din Niger s-a declarat, luni seara, profund preocupat de dispariţia diplomaţilor canadieni, apreciind că aceasta s-a petrecut duminică, în jurul orei locale 18.00. Înainte de a părăsi Niamey, Fowler i-a dat liber agentului de la protocolul de stat aflat la dispoziţia sa, precizează un comunicat al MAE din Niger, difuzat de televiziunea de stat locală. Pentru moment, Ministerul nu ştie care este motivul dispariţiei.
Mexic - Consultant american în probleme de răpiri şi ostatici, răpit
Un cetăţean american, consultant în prevenirea acţiunilor de răpire, a fost răpit în Mexic, potrivit companiei de securitate pentru care lucrează, cu sediul în Houston. Felix Batista, fost militar şi în prezent consultant în cadrul ASI Global LLC, se afla în Mexic, în interes personal, cînd a fost răpit din faţa unui restaurant, la 10 decembrie, în Saltillo, capitala statului Coahuila. Anul acesta, răpirile şi agresiunile au atins cote record în Mexic. Potrivit procurorului general, Eduardo Medina Mora, cazurile de omucidere provocate de crima organizată în Mexic au ajuns la 5.376 în 2008, faţă de 2.477 anul trecut. Preşedintele mexican, Felipe Calderon, s-a întîlnit în vară cu cei 32 de guvernatori pentru a discuta un plan de combatere a fenomenului răpirilor. Planul include construirea de închisori speciale pentru răpitori, consolidarea sistemului judiciar, combaterea corupţiei în rîndul poliţiştilor şi monitorizarea dispozitivelor folosite de răpitori.
SUA - Cei 538 de electori americani au votat în Colegiul Electoral
Cei 538 de electori s-au reunit luni, în Colegiul Electoral, pentru a consolida victoria preşedintelui ales, Barack Obama, într-un an în care rata participării la vot s-a dovedit a fi cea mai ridicată din ultmii 40 de ani. Într-un ritual care se desfăşoară o dată la patru ani şi care este criticat ca fiind învechit, cei 538 de electori aleşi pentru loialitatea faţă de partid şi-au exprimat votul în urma căruia se estimează că Obama va primi 365 de sufragii, iar John McCain 173, deşi Congresul va da publicităţii rezultatele abia în ianuarie. În ceea ce priveşte participarea la vot, 61,6% dintre americanii cu drept de vot s-au prezentat la urne, aceasta fiind cea mai mare rată de participare, din 1968, cînd a fost ales Richard Nixon. În pofida presupusei apatii a alegătorilor din ultimii ani, rata de participare a fost în creştere: 54,2% din electorat şi-a exprimat opţiunea în 2000, iar în 2004, 60,1%. Electorii nu sînt obligaţi să voteze pentru candidatul faţă de care şi-au luat angajamentul, dar în general o fac. Voturile pe care şi le-au exprimat luni vor fi trimise la Washington şi numărate la începutul lui ianuarie, în cadrul unei sesiuni comune a Congresului.
Suedia - Cutremur
Un seism cu magnitudinea de 4,7 grade pe Scara Richter s-a produs marţi dimineaţă, în Suedia, a anunţat Institutul de Seimologie al Universităţii din Uppsala. Seismele cu o asemenea magnitudine sînt rare în ţările din Peninsula Scandinavă. Cutremurul, care nu a provocat victime, a fost înregistrat la ora locală 06.20 (07.20 ora României). Epicentrul său a fost localizat la 59 de kilometri sud-est de oraşul Malmoe. Seismul a fost resimţit în sudul Suediei şi în nordul Danemarcei, inclusiv în capitala Copenhaga. Pentru Suedia, este vorba de un cutremur foarte mare, a declarat Reynar Boedvarsson, din cadrul institutului de seimologie.
Slovenia - Plic suspect la Parlament
Trei birouri din Parlamentul sloven au fost evacuate marţi, după descoperirea unui plic ce conţinea un praf alb neidentificat, trimis unui deputat de opoziţie. În timp ce presa vorbea despre un posibil atentat cu antrax, serviciul de presă al Parlamentului sloven s-a limitat să anunţe că trei birouri au fost evacuate şi închise după descoperirea plicului suspect adresat lui Branko Grims, deputat al principalei formaţiuni de opoziţie, Partidul Democratic Sloven (SDS). Eşantioane din misteriorul praf alb au fost trimise la laboratoare specializate pentru a determina compoziţia exactă a acestuia. Rezultatele sînt aşteptate azi. Antraxul este o boală foarte contagioasă, care afectează în general animalele, dar care poate fi transmisă oamenilor prin contact cu animalele bolnave sau prin consumul cărnii acestora. Inhalarea sporilor de antrax este foarte rară, iar persoana astfel infectată nu poate contagia alţi oameni. În 2001, în săptămînile ce au urmat atentatelor de la 11 septembrie, mai multe scrisori cu praf de antrax au fost trimise unor redacţii de presă şi unor congresmeni din SUA, provocînd moartea a cinci persoane şi spitalizarea altor 17.