Berceanu, lider interimar al grupului parlamentar PD-L din Senat
Senatorul Radu Berceanu a fost desemnat lider interimar al grupului parlamentar al PD-L de la Senat, vicelideri ai acestui grup fiind aleşi Gheorghe David şi Alexandru Pereş. Funcţia de secretar va fi ocupată, tot ca interimar, de senatorul Ion Ariton. Berceanu a declarat că, “în momentul în care se vor termina tot felul de lucruri ministeriale”, democrat-liberalii vor stabili conducerea permanentă a grupului, aşa cum s-a stabilit în Biroul Permanent Naţional al partidului.
Elena Udrea nu are de gînd să iasă la pensie din Parlament
Elena Udrea s-a numărat printre ultimii parlamentari care au depus, ieri, la Camera Deputaţilor, documentele necesare pentru preluarea mandatului, ea declarînd că “este o persoană activă”, care nu vrea să iasă la pensie de la Parlament. Udrea a spus că, după prima zi de lucru a deputaţilor, nu a putut să-şi facă “o idee concretă despre cît de activă este activitatea Parlamentului”. Ea a precizat că unul dintre obiectivele sale de deputat se referă la elaborarea unui proiect de lege astfel încît cetăţenii să poată revoca, prin referendum, mandatul unui parlamentar, aşa cum se întîmplă în cazul preşedintelui ţării şi al primarilor.
Decretele privind revocarea lui Stolojan şi nominalizarea lui Boc, publicate în MO
Decretele semnate de preşedintele Traian Băsescu privind revocarea desemnării lui Theodor Stolojan drept candidat la funcţia de premier şi nominalizarea, în locul acestuia, a lui Emil Boc au fost publicate, ieri, în Monitorul Oficial al României. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, că l-a desemnat pe Boc pentru postul de prim-ministru după ce a luat notă de retragerea lui Stolojan. El a menţionat că după declaraţie va semna decretele de retragere a desemnării lui Stolojan şi de nominalizare a lui Boc. Conform legii, Boc are la dispoziţie 15 zile pentru a renunţa la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, pe care o deţine în prezent.