Italia - Român, reţinut
Un cetăţean român a fost reţinut în Italia, în posesia unei valize cu obiecte de valoare, după uciderea proprietarului unui magazin de bijuterii din Roma. Francesco Lenzi a fost găsit mort marţi în vila sa din suburbia romană Axa. Victima, în vîrstă de 56 de ani, prezenta urme de tortură, iar menajera acestuia, o româncă, a declarat că bărbatul a fost legat de mîini şi de picioare şi torturat, înainte de a fi ucis. Şi menajera româncă a fost găsită legată în apartament, dar nu este rănită. Femeia a declarat că autorii crimei sînt trei bărbaţi, care au reuşit să fugă înainte de sosirea poliţiei. Miercuri, poliţia din Milano a reuşit să reţină un cetăţean român suspectat de implicare în acest caz. Românul uitase o valiză plină cu bijuterii într-un tren Eurostar cu care se deplasa de la Roma la Milano. Suspectul a coborît puţin în gara din Bologna, în timpul unei opriri şi nu a reuşit să revină în vagon înainte de plecarea trenului. Ulterior, a sunat la poliţia feroviară pentru recuperarea valizei plină cu bijuterii, fiind chemat la Milano. După descoperirea în valiză a numeroase obiecte preţioase, ceasuri, brăţări, bijuterii, poliţia a început să îl interogheze, iar românul a mărturisit că furase marţi dimineaţă, din Roma, obiectele estimate la sute de mii de euro.
Pe de altă parte, procurorii italieni cer aducerea în faţa justiţiei, sub acuzaţia de tăinuire, a celor doi români în posesia cărora s-a aflat telefonul Giovannei Reggiani, ucisă de românul Nicolae Romulus Mailat în octombrie 2007. Găsit vinovat de uciderea, tîlhărirea şi agresarea sexuală a italiencei Giovanna Reggiani, acesta a fost condamnat la 29 de ani de detenţie. Procurorul Maria Bice Barborini cere însă şi judecarea românilor Radu Pîrvu şi Dorin Obedea, sub acuzaţia de tăinuire. Dorin Obedea este concubinul mamei lui Romulus Mailat. În paralel, soţul Giovannei Reggiani, amiralul Giovanni Gumiero, a cerut permisiunea pentru incinerarea corpului soţiei. Procurorii au aprobat demersul, în condiţiile în care s-au încheiat procedurile medico-legale.
Olanda - Decizie amînată
Olanda a decis să amîne deschiderea pieţei muncii pentru români şi bulgari, prevăzută iniţial pentru 1 ianuarie, din cauza crizei economice, a anunţat joi Ministerul Afacerilor Sociale. Situaţia de pe piaţa muncii din cauza crizei economice generează temeri privind creşterea şomajului şi din acest motiv Ministerul Afacerilor Sociale se opune deschiderii frontierelor.
Franţa - Accident aviatic
Un avion Airbus A 320 s-a prăbuşit în Marea Mediterană joi, avînd cinci persoane la bord, a anunţat prefectura maritimă franceză. Avionul s-a prăbuşit în largul coastelor din sudul Franţei, în timpul unui zbor de antrenament. Carcasa avionului, care a decolat de la Perpignan, în sudul Franţei, a fost reperată în mare. Soarta celor cinci persoane aflate la bord nu era cunoscută, la o oră de la producerea accidentului. Două vedete, un avion al Marinei franceze şi un elicopter al Securităţii Civile au fost trimise la locul accidentului. Constructorul Airbus nu a confirmat accidentul.
Rusia - Ameninţare pentru securitatea naţională
Situaţia din Caucazul de Nord reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională rusă, a declarat joi directorul serviciilor speciale (FSB), Aleksandr Bortnikov. “Atacurile armate ale bandiţilor împotriva reprezentanţilor forţelor de ordine şi a Guvernului din Inguşetia, Daghestan şi din Cecenia, agravarea situaţiei în regiunile din apropierea zonei conflictului oseto-georgian periclitează interesul naţional şi siguranţa Rusiei”, a afirmat acesta. Primarul oraşului Vladikavkaz, capitala Osetiei de Nord, Vitali Karaiev, a fost împuşcat mortal miercuri în această republică din Caucazul rus care a fost, la începutul lunii noiembrie, teatrul unui atentat sinucigaş. Mai mulţi oficiali de rang înalt ai acestei republici ruse, unde situaţia este considerată ca fiind mai calmă spre deosebire de cea a vecinilor ei, au fost, în ultimele săptămîni, ţinta unor atacuri. Osetia de Nord se învecinează cu Cecenia şi Inguşetia, alte două republici din Caucazul rus în care atentatele şi exploziile imputate rebelilor sînt frecvente.
Georgia - Acuzaţie către Rusia
Ministrul georgian al Afacerilor Externe, Eka Tkeşelaşvili, a acuzat Rusia că ar construi un zid al Berlinului pe teritoriul georgian în vederea separării enclavelor separatiste de restul ţării. Rusia construieşte un zid în oraşul Zugdidi, situat la frontiera cu Abhazia, care poate nu va fi de talia zidului Berlinului, dar care seamănă cu acesta, a afirmat oficialul georgian, în timpul unei vizite efectuate la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice de la Londra. “Este aceeaşi situaţie şi în Osetia de Sud, unde sînt distruse cu explozibil drumurile şi podurile care duc într-acolo”, a continuat oficialul, avertizînd că în cazul în care acest proces continuă, va fi un obstacol în procesul de negocieri. În luna octombrie, Rusiaa şi-a retras trupele din Georgia, dar a recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei, intenţionând să instaleze acolo baze militare.
Belgia - Raid anti-tero
Două persoane au fost arestate în urma a 15 percheziţii efectuate joi la Bruxelles, în cadrul unei anchete legate de activităţi teroriste din Belgia. Parchetul federal nu a putut fi contactat imediat pentru a confirma informaţia sau pentru a preciza natura dosarului. Mai multe publicaţii flamande şi un post de televiziune olandez au primit la începutul săptămînii un DVD care conţinea ameninţări cu atentate la adresa siguranţei Belgiei, dacă autorităţile de la Bruxelles nu îşi vor retrage avioanele de tip F-16 şi trupele din Afganistan. Înregistrarea ilustra trei bărbaţi înarmaţi purtînd cagule, pe fondul unui text în limba arabă pentru glorificarea lui Allah. Ameninţările erau afişate sub formă de subtitrări redactate perfect în limba flamandă, lăsîndu-se să se înţeleagă că DVD-ul a fost realizat în Belgia.
Kosovo - Posibilă eliberare
Cei trei germani bănuiţi de implicare într-un atentat asupra sediului UE la Priştina ar putea fi eliberaţi în curînd, deoarece poliţia din Kosovo nu a reuşit să prezinte dovezi ale vinovăţiei lor. Radioteleviziunea din Kosovo a afirmat că poliţia a transmis către instanţă un raport confidenţial care conţine primele rezultate ale anchetei şi care nu confirmă bănuielile potrivit cărora germanii arestaţi ar fi fost implicaţi în atac. Cei trei au fost arestaţi după incidentul din 14 noiembrie, cînd un dispozitiv exploziv a fost lansat în curtea Biroului Civil Internaţional de la Priştina, administrat de reprezentantul special al UE Pieter Feith. Un tribunal din Priştina a decis plasarea celor trei germani în detenţie preventivă pentru o lună. Avocaţii lor au formulat apel, apreciind că nu există dovezi care să susţină acuzaţiile, iar decizia instanţei era aşteptată joi. Conform presei de la Berlin şi Priştina, cei trei lucrează pentru serviciul german de informaţii externe, prin intermediul unei firme-fantomă şi nu dispun de imunitate diplomatică. Autorităţile germane nu au confirmat şi nici infirmat informaţiile.
Afganistan - Atentat la Kabul
Un kamikaze a ucis cel puţin patru persoane joi, la Kabul, detonînd explozia unei bombe pe stradă, în apropierea ambasadei SUA din Afganistan. Alte trei persoane au fost rănite în acest atentat sinucigaş, a declarat un reprezentant al poliţiei capitalei.
Canada - Elicoptere de escortă
Canada va trimite în Afganistan, la începutul anului viitor, opt elicoptere de tip Griffon, care vor asigura misiuni de escortare a elicopterelor de transport, a anunţat ministrul canadian al Apărării, Peter MacKay. Aparatele, care sînt dotate cu armament, vor escorta noile elicoptere CH-147 D Chinook, precizîndu-se că această măsură are ca scop asigurarea securităţii şi eficienţei misiunii. Elicopterele CH-147 D Chinook şi cele de escortă, CH-146 Griffon, precum şi avioanele fără pilot Heron vor permite reducerea riscurilor legate de ambuscate, mine de teren şi dispozitive explozive artizanale. Circa 2.500 de militari canadieni sînt staţionaţi în sudul Afganistanului, în cursul operaţiunii declanşate în 2002 pierzîndu-şi viaţa 97 de soldaţi, în majoritate din cauza bombelor artizanale amplasate de-a lungul căilor de patrulare.
Israel - Apel către Ehud Olmert
Mai mulţi deputaţi israelieni au solicitat joi prim-ministrului în exerciţiu Ehud Olmert să se retragă din funcţie, la o zi după anunţul inculpării sale într-un caz de corupţie. Ehud Olmert conduce un Guvern de tranziţie care ar trebui să funcţioneze pînă la alegerile anticipate prevăzute pentru 10 februarie. Partidul său Kadima s-a reunit de urgenţă joi, iar şeful diplomaţiei, Tzipi Livni, care i-a succedat lui Ehud Olmert la conducerea partidului, a cerut de asemenea retragerea sa din funcţie cît mai repede. Anterior, premierul Olmert a anunţat că nu are intenţia să se retragă din funcţie înainte de alegeri. Miercuri, procurorul general Menahem Mazouz a anunţat că l-a informat pe Ehud Olmert asupra intenţiei sale de a deschide urmărirea penală împotriva sa pentru diverse infracţiuni legate de cazul numit Rishon Tours. Ehud Olmert este bănuit că a finanţat, în perioada cînd era primar al Ierusalimului, apoi ministru al Comerţului şi Industriei, călătorii în străinătate, prezentînd separat facturi mai multor organizaţii de binefacere pentru o singură călătorie. Unele zboruri erau chiar fictive.
Liban - Tribunal în activitate
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, preconizează că la data de 1 martie 2009 vor începe lucrările tribunalului internaţional responsabil cu judecarea asasinilor fostului prim-ministru libanez Rafic Hariri. Perioada de tranziţie va începe la 1 ianuarie şi că, după această dată, va lua o decizie definitivă privind începerea efectivă a lucrărilor la 1 martie. Tribunalul special a fost înfiinţat pentru a îndeplini criteriile cele mai exigente de justiţie internaţională şi toate statele membre ONU vor coopera la împlinirea mandatului său. Bogat om de afaceri devenit critic al tutelei Siriei asupra Libanului, Rafic Hariri a fost ucis alături de alte 22 de persoane, într-un atentat cu o maşină-capcană la Beirut, la 14 februarie 2005.
Thailanda - Stare de urgenţă
Premierul Thailandei, Somchai Wongsawat, a decretat joi starea de urgenţă, dar măsura, care permite intervenţia forţelor de ordine, se limitează la două aeroporturi din Bangkok închise din cauza protestelor anti-guvernamentale. Într-un discurs televizat, premierul a declarat că oponenţii săi încearcă să ia ostatică întrega naţiune thailandeză. Circa 3.000 de manifestanţii anti-guvernamentali au blocat şi închis cel de-al doilea aeroport din Bangkok, în urma unei acţiuni similare la principalul aeroport internaţional din capitala thailandeză. Susţinătorii coaliţiei regale, Alianţa Poporului pentru Democraţie, s-au adunat miercuri seară în faţa intrării principale a aeroportului Don Mueang, spre miezul nopţii fiind anulate toate serviciile aeroportuare. Aeroportul Don Mueang este specializat în zboruri interne şi era singurul care îşi continua activitatea în urma blocării aeroportului internaţional Suvarnabhum marţi seară. Manifestanţii cer demisia premierului Somchai Wongsawat. Acesta a aterizat miercuri seară la Chian Mai, în nordul ţării, revenind de la summit-ul APEC din Peru şi a respins apelul lansat de armată, de a convoca alegeri anticipate pentru ieşirea din criză.