Sesizări electorale la Avocatul Poporului şi CNCD
Asociaţia Umanistă Română (AUR) sesizează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Avocatul Poporului cu privire la unele \"prevederi electorale nedemocratice şi discriminatorii\", apreciind că acestea vor conduce la desfăşurarea unor alegeri incorecte pe 30 noiembrie. „AUR atrage atenţia opiniei publice cu privire la gravitatea excepţională a faptului de a organiza într-o ţară membră UE alegeri care nu numai că nu întrunesc standardele minime cerute unui proces electoral democratic, dar care contravin grav principiilor pe care un astfel de proces trebuie să le urmeze în mod obligatoriu pentru a putea fi considerat democratic”, precizează reprezentanţii AUR. Una dintre prevederile nedemocratice invocate de asociaţie se referă la faptul că legea electorală generează o discriminare între partidele participante la alegeri. Discriminarea va fi între partidele care şi-au trimis candidaţi în toate colegiile uninominale şi cele care, din cauza taxei deosebit de mari pretinse de către stat fiecărui candidat, nu au reuşit să îşi trimită candidaţi decît în puţine colegii.
Decizia BEC privind accesul presei la alegeri, atacată în instanţă
Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pîrvulescu, susţine că decizia BEC de a restricţiona accesul jurnaliştilor şi observatorilor în secţiile de votare va fi atacată la Curtea de Apel, fiind luată în calcul posibilitatea de a nu trimite observatori la alegerile parlamentare. Pîrvulescu a declarat că mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care şi Pro Democraţia, au cerut să se reexamineze decizia, Biroul Electoral Central luînd miercuri o hotărîre care a întărit decizia iniţială, hotărîre prin care BEC susţine că va instrui preşedinţiii secţilor de votare să ofere un loc vizibil jurnaliştilor şi observatorilor în secţii. Pîrvulescu consideră că această decizie este un atentat la libertatea de expresie, fiind un moment „grav” în ceea ce priveşte politizarea alegerilor.
PRM cere BEC să interzică sondajele la nivel naţional
PRM cere Biroului Electoral Central (BEC) interzicerea difuzării sondajelor de opinie care se fac la nivel naţional, şi nu în colegiile uninominale, pe motiv că manipulează alegătorii, a declarat, ieri, secretarul general al PRM, Gheorghe Funar. Potrivit acestuia, sondajele date pînă acum publicităţii, cu procente pentru partide, nu pentru candidaţi, nu sînt sondaje, ci \"aiureli”. Funar susţine că cifrele date publicităţii dovedesc că aceste institute de sondare recurg la aceleaşi modalităţi de aflare a opţiunilor electoratului pe care le-au folosit şi în 2004.
Studenţii au liber pentru a merge la vot
Conducerile universităţilor, dar şi ale unităţilor de învăţămînt preuniversitar pot să acorde zile libere înainte de alegeri studenţilor sau elevilor, cu condiţia recuperării ulterioare a activităţii didactice. MECT recomandă universităţilor ca, în măsura în care există cereri din partea studenţilor, să-şi flexibilizeze programul de studii pentru a le da acestora posibilitatea să ajungă în localităţile de domiciliu pentru alegerile din 30 noiembrie, arătînd că o astfel de măsură i-ar ajuta pe studenţi să se informeze asupra candidaţilor din circumscripţiile electorale aferente şi să voteze. Cu toate acestea, în cazul în care conducerile universităţilor decid să ia o astfel de măsură, vor trebui să ia în calcul şi recuperarea ulterioară a activităţii didactice. În ceea ce priveşte unităţile de învăţămînt preuniversitar, pe 28 noiembrie, directorii acestora vor pune la dispoziţia primăriilor sălile de clasă unde se vor organiza secţiile de votare. Predarea sălilor către autorităţi va începe la ora 13,00.
Ore suplimentare plătite pentru poliţiştii care vor lucra în ziua alegerilor
Şeful Poliţiei Române, Gheorghi Plai, le-a cerut tuturor membrilor din conducerea structurilor IGPR să ţină cont de orele suplimentare de muncă ce ar putea fi efectuate de către poliţişti pe perioada desfăşurării alegerilor din 30 noiembrie. Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a luat act de poziţia publică a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual. Reprezentanţii SNPPC anunţaseră, miercuri, că aproximativ 47.000 de poliţişti nu vor mai asigura securitatea voturilor şi a secţiilor de votare, în afara programului de votare la alegerile din 30 noiembrie, dacă Parlamentul nu adoptă legea ce prevede majorarea salariilor poliţiştilor cu 10%.
Robert NENCIU