Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 04 Noiembrie 2008 / 00:00 511 accesări

Ungaria - Atac mortal împotriva romilor

Doi romi şi-au pierdut viaţa, ieri, într-un atac cu arme de foc şi cocteiluri Molotov, vizînd două locuinţe din Nagycsécs, sat din nord-estul Ungariei, a anunţat un purtător de cuvînt al poliţiei locale. “Un bărbat în vîrstă de 43 de ani şi o femeie în vîrstă de 49 au murit pe loc, după ce persoane necunoascute au aruncat cocteiluri Molotov în două case din Nagycsécs, localitate situată la aproximativ 170 de kilometri nord-est de Budapesta”, a declarat Tamas Dobi, purtător de cuvînt al poliţiei. După ce au luat foc, agresorii au deschis focul asupra caselor, a adăugat el. “Focurile de armă au lovit victimele în cap, prin storurile închise. Încă un bărbat a fost rănit uşor şi a fost internat”, a precizat poliţistul. Atacul s-ar fi putut solda cu mai multe victime, pentru că în a doua casă vizată locuia o familie cu doi copii, dar cocteilul Molotov aruncat nu a luat foc. Poliţia a anunţat că a lansat o anchetă, în care sînt implicate efective importante. Satul Nagycsécs are 916 locuitori şi este cunoscut ca o localitate liniştită, unde au fost comise numa 35 de delicte, anul trecut. Autorităţile ungare au oferit un milion de forinţi (4.000 de euro) recompensă pentru informaţii despre agresori.

Franţa - Avion cu patru persoane dat dispărut

Un avion de turism, care avea la bord patru persoane, a fost dat dispărut, luni, în Franţa, după ce a decolat cu o zi înainte, în condiţii meteorologice nefavorabile, potrivit unui comunicat dat publicităţii de autorităţile din Drôme, un departament din sud-estul ţării. Pilotul şi cele trei persoane originare din sudul Franţei au decolat din Romans-sur-Isere (sud-est) duminică la sfîrşitul după-amiezei, avînd ca destinaţie aeroportul din Aix-les-Milles, aflat la 220 de kilometri în sud. Ei au fost daţi dispăruţi de rudele care au aşteptat în van ca aceştia să ajungă pe aeroport, duminică seară. Pilotul a decolat în timp ce serviciile meteorologice au emis o alertă, anunţînd risc de furtună. Patru elicopetere ale jandarmeriei îi căută în sudul Drôme, unde telefoanele mobile ale victimelor au fost localizate ultima dată.

SUA - Al doilea proces finalizat la Guantanamo

Un juriu militar l-a găsit vinovat de conspiraţie, instigare la crimă şi sprijin acordat terorismului pe un deţinut yemenit de la Guantanamo care era acuzat că i-a fost asistent liderului al-Qaida, Osama Ben Laden şi a făcut înregistrări video de propagandă pentru reţeaua teroristă condusă de acesta. Ali Hamza al-Bahlul, în vîrstă de 39 de ani, este pasibil de pedeapsa cu închisoarea pe viaţă. El a recunoscut pe parcursul procesului că a fost directorul pentru media al liderului reţelei al-Qaida, dar a declarat că nu consideră că a făcut ceva condamnabil. Cetăţeanul yemenit a fost adus la centrul de detenţie pentru suspecţi de terorism de la baza americană din Cuba în 2002 şi este al doilea deţinut de la Guantanamo ajuns la finalul unui proces în cadrul controversatului sistem al comisiilor militare. Primul, fostul şofer al lui Ben Laden, Salim Hamdan, a fost condamnat în luna august la cinci ani şi jumătate de închisoare.

Grecia - Deţinuţii, în greva foamei

Deţinuţii din închisorile greceşti au intrat, luni, în greva foamei, pe termen nelimitat, în semn de protest faţă de supraaglomerarea din penitenciare. “Greva foamei a început şi deţinuţii au refuzat micul dejun”, a precizat Panos Lambrou, un reprezentant al Iniţiativei pentru drepturile deţinuţilor. “Am fost informaţi că în zece închisori, toţi deţinuţii, cu excepţia celor infirmi, participă la o mişcare şi estimăm că 21 din cele 24 de închisori din Grecia vor participa la această grevă a foamei pe termen nelimitat, împotriva supraaglomerării din închisori”, a adaugat Lambrou. Centrele penitenciare din Grecia sînt supraaglomerate şi, conform ultimelor cifre oficiale, sînt 11.600 de deţinuţi pentru 7.543 de locuri. Deţinuţii cer, de asemenea, ameliorarea serviciilor sanitare din penitenciare, stabilirea orelor de vizită, condiţii de detenţie speciale pentru toxicomani şi posibilităţi de reducere a pedepselor. Ei vor să obţină dreptul ca parlamentari şi organizaţii de apărare a drepturilor omului să poată vizita închisorile. Ei cer, de asemenea, demararea unei anchete în cazul decesului unui deţinut.

Afganistan - Cetăţean francez răpit la Kabul

Parisul a confirmat luni că un cetăţean francez a fost răpit la Kabul, dînd asigurări că “autorităţile se mobilizează pentru a obţine eliberarea acestuia”. “Ministerul Afacerilor Externe şi Europene confirmă răpirea, în această dimineaţă, în centrul Kabulului, a unui cetăţean francez care lucra pentru o organizaţie franceză”, se arată în comunicat, fără a se preciza însă numele persoanei răpite şi nici pe cel al organizaţiei pentru care lucra aceasta. Un membru al acestei organizaţii anunţase anterior identitatea cetăţeanului, Dany Egreteau, în vîrstă de 32 de ani, precizînd că ONG-ul este o asociaţie franceză specializată în domeniul educaţiei.

Iran - Manifestaţie antiamericană la Teheran

Mii de tineri iranieni au manifestat luni, în faţa fostei ambasade americane la Teheran, cu prilejul împlinirii a 29 de ani de la asaltul unor studenţi islamişti asupra sediului misiunii diplomatice a SUA din capitala iraniană. Manifestanţii, în principal elevi şi studenţi, au afişat pancarte pe care se afla înscris “Moarte Americii” şi “Moarte Israelului” şi au incendiat efigii ale Unchiului Sam, drapele americane şi israeliene. La cîteva luni de la venirea la putere a ayatollahului Khomeini, studenţi islamişti au luat cu asalt, la 4 noiembrie 1979, ambasada americană şi au luat ostatic tot personalul, care a fost eliberat 444 de zile mai tîrziu. Cele două ţări au întrerupt relaţiile diplomatice în urma acestei acţiuni, care denunţa ingerinţa americană în problemele interne ale Iranului.

Slovenia - Liderul social-democraţilor, desemnat să formeze un guvern

Preşedintele sloven, Danilo Turk, i-a cerut, luni, liderului Partidului Social-Democrat (SD), Borut Pahor, să formeze un guvern de coaliţie. Turk a cerut oficial Parlamentului să îl numească pe Pahor premier şi să îl mandateze cu formarea unui guvern care să înlocuiască echipa premierului în exerciţiu, Janez Jansa. Partidul SD a cîştigat 29 din cele 90 de posturi din Parlament. Pahor anunţase săptămîna trecută că a reuşit să ajungă la un acord cu alte două partide de centru-stînga, Zares şi Partidul Democraţiei Liberale (LDS), care deţin nouă, respectiv cinci posturi pentru formarea unei coaliţii guvernamentale.

Franţa - Femeie omorîtă de cîini

O femeie a murit după ce a fost atacată, duminică, de doi cîini, pe marginea unui drum în apropiere de Montpellier, în sudul Franţei. Duminică dimineaţă, un şofer a descoperit victima, în vîrstă de 52 de ani, care era trîntită la pămînt de doi cîini care o muşcau. După ce a alungat animalele, bărbatul a chemat ajutoarele. Femeia avea mai multe muşcături la nivelul pulpelor şi braţelor. Ea a fost spitalizată, iar medicii i-au amputat ambele braţe. La începutul serii, doctorii i-a dat un pronostic rezervat. Ea a făcut două stopuri cardiace înainte să moară din cauza rănilor, în timpul nopţii. Femeia trăia într-o rulotă, la patru kilometri la sud de Montpellier. Potrivit vecinilor, aceasta a fost învăţătoare şi avea mari dificultăţi sociale. Anchetatorii au început să îi caute pe cei doi cîini vagabonzi. Ei au capturat patru şi verifică dacă aceştia sînt agresorii. Din 2000, în Franţa au fost omorîte de cîini 17 persoane, între care nouă copii.

SUA - Cinci persoane fără adăpost, împuşcate în zona Los Angeles

Cadavrele a cinci persoane fără adăpost, ucise prin împuşcare, au fost descoperite duminică, în acelaşi loc din zona Los Angeles, a informat poliţia. Cele cinci cadavre au fost găsite de-a curmezişul pe două autostrăzi la nord de Long Beach. Poliţia a intervenit după ce a primit un telefon anonim, duminică dimineaţă. Este vorba despre două femei şi trei bărbaţi, a spus poliţia. Mai multe persoane fără adăpost au fost atacate în ultimele luni, în regiune. În zona Los Angeles-ului trăiesc circa 73.000 de pesoane fără adăpost. În septembrie, o persoană fără adăpost a ars de vie în plină stradă, după ce a fost stropită cu benzină şi i s-a dat foc. În iulie 2007, trei adolescenţi au fost arestaţi fiind suspectaţi că au comis mai multe agresiuni de acest tip, pe care le-au filmat şi le-au postat pe internet.

Rusia - Mii de ruşi au protestat faţă de politica externă americană

Mii de susţinători ai mişcării de tineret pro-Kremlin Naşi (Ai noştri) au protestat duminică seară, în faţa ambasadei americane din Moscova, faţă de politica externă americană. Mulţi purtau dovleci cu lumînări înăuntru, aluzie la Halloween, pe care apoi i-au lăsat pe trotuar. Alţii aveau steaguri portocalii, referire la revoluţia pro-occidentală din 2004 din Ucraina. “Americanii au obişnuinţa de a dicta legea pe scena internaţională. Cele mai flagrante exemple sînt revoluţiile din Georgia, Ucraina şi războiul din Irak”, a explicat un tînăr. Mulţi dintre participanţi nu păreau însă prea entuziaşti, iar însoţitorii depuneau eforturi pentru a-i ţine acolo.

Israel - Patru partide de dreapta vor fuziona

Patru partide de dreapta din Israel vor fuziona pentru crearea unei noi formaţiuni care să promoveze “o nouă agendă naţională”, avînd ca priorităţi identitatea evreiască şi moralitatea. Noul partid va fi rezultatul fuziunii între Partidul Naţional Religios, Uniunea Naţională, Tkuma şi Moledet. Comitetul de conducere al noii formaţiuni va fi coordonat de generalul în rezervă Yaakov Amidror. Zevulun Orlev, membru al Partidului Naţional Religios, notează că fuziunea a patru partide este un fapt fără precedent pe scena politică israeliană. “După 27 de ani de diferenţe trecem la unitate. Sperăm să ajungem la guvernare”, a spus Orlev. Noua formaţiune a luat fiinţă în contextul în care Israelul va organiza alegeri parlamentare anticipate în februarie 2009.

Bulgaria - 52 de vehicule Hummer, donate de americani

SUA au donat armatei bulgare 52 de vehicule de teren de tip Hummer, potrivit postului naţional de radio al Bulgariei. La ceremonia oficială au participat ministrul bulgar al Apărării, Nikolai Ţonev şi ambasadorul SUA în Bulgaria, Nancy McEldowney. Printre cele 52 de vehicule se află şi 30 de vehicule blindate şi două ambulanţe. Vehiculele vor fi folosite de armata bulgară în misiunile din străinătate.



12