Secţiile de votare, completate de preşedintele biroului electoral de circumscripţie
Biroul Electoral Central a adoptat o hotărîre de interpretare a legii privind modalitatea de completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare. Astfel, completarea birourilor de votare cu reprezentanţii partidelor, alianţelor, cît şi cu cei ai minorităţilor naţionale se face de preşedintele biroului electoral de circumscripţie, respectiv de preşedintele oficiului electoral, în cazul Capitalei, în prezenţa reprezentanţilor formaţiunilor politice în birourile de circumscripţie sau oficiile electorale în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de comunicare a reprezentanţilor în birourile electorale. În prima etapă, se completează cu nominalizaţii partidelor parlamentare şi ai alianţelor, iar în cea de-a doua, cu cei ai partidelor neparlamentare şi ai organizaţiilor aparţinînd organizaţiilor minorităţilor naţionale.
Propunere de reducere a vîrstei minime de participare la vot
UDMR propune reducerea vîrstei minime de vot de la 18, la 16 ani, iar cea pentru candidatura la funcţii din administraţie de la 21, la 20 de ani, ambele iniţiative urmînd să fie supuse dezbaterii publice în perioada campaniei electorale, a anunţat, ieri, preşedintele executiv al Uniunii, Kelemen Hunor. „Vom discuta cu tinerii şi vom oferi cîteva propuneri spre dezbatere publică. Va fi iniţiată o dezbatere publică în ceea ce priveşte reducerea vîrstei minime pentru vot, de la 18, la 16 ani. În urma dezbaterii publice vom vedea dacă această iniţiativă va avea susţinere, iar dacă va avea, vom iniţia un proiect de lege privind modificarea vîrstei minime”, a spus Kelemen. El a afirmat că este nevoie de o astfel de modificare deoarece tinerii de 16 ani sînt „oameni maturi, serioşi şi dacă ei vor vota, o vor face pentru viitorul lor”. O altă propunere a UDMR care va fi supusă dezbaterii publice va fi reducerea limitei de vîrstă de la 21, la 20 de ani pentru candidatura la structurile administraţiei publice locale. „Credem că vîrsta poate fi coborîtă cu un an. Credem că ar fi binevenită o astfel de modificare a legislaţiei, fiindcă un om la 20 de ani a terminat şcoala sau este în ani terminali şi poate participa la activităţile comunităţii locale ca şi consilier local sau consilier judeţean\", a spus Kelemen Hunor.
IPP cere Guvernului să permită votul flotanţilor în localitatea de reşedinţă
Institutul pentru Politici Publice (IPP) a solicitat, ieri, Guvernului, să ia măsuri urgente pentru ca măcar o parte din cei peste 1,8 milioane de alegători, care lucrează sau studiază în afara localităţilor de domiciliu, să poată vota la alegerile parlamentare. “IPP cere Guvernului României să ia în discuţia următoarei şedinţe de Guvern modificarea legislaţiei electorale, astfel încît la alegerile parlamentare 2008, cetăţenii români ce deţin viză de flotant să poată vota în localitatea de reşedinţă, nu să fie obligaţi să călătorească în localitatea de domiciliu pentru a vota”, se arată într-un comunicat al IPP. Institutul susţine că actualele reglementări privind votul uninominal limitează dreptul de vot pentru 10% dintre alegători, reprezentînd persoanele care nu se vor afla în localitatea de domiciliu pe 30 noiembrie, printre care şi cîteva sute de mii de studenţi, militari, precum şi alte categorii de cetăţeni care deţin viză de flotant în actele de identitate. Potrivit sursei citate, peste 700.000 de români au votat pe liste suplimentare la ultimul scrutin general, iar anumite statistici invocate de IPP relevă că sînt două milioane de români care lucrează sau studiază în afara ţării. În context, IPP atrage atenţia că sistemul electoral uninominal sporeşte importanţa fiecărui vot.