Amet Aledin, acceptat pentru a candida la un nou mandat
Biroul Electoral Central (BEC), reunit pentru alegerile parlamentare, a acceptat, în şedinţa de ieri, candidatura reprezentantului Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR), Amet Aledin, care ocupă funcţia de deputat din 2004. Parlamentarul constănţean a fost desemnat de congresul Uniunii pe 5 iulie, cînd s-a stabilit să candideze pentru un nou mandat la scrutinul care va avea loc în 30 noiembrie. Purtătorul de cuvînt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că reprezentanţii minorităţilor naţionale mai au termen pînă la 21 octombrie să-şi înscrie candidaturile la BEC, termen valabil şi pentru candidaţii partidelor politice şi ai alianţelor politice şi electorale care se pot înscrie la birourile de circumscripţie judeţene. Potrivit lui Muhuleţ, BEC a adoptat şi o hotărîre conform căreia depunerea documentelor privind completarea birourilor electorale de circumscripţie cu membri din partea partidelor, alianţelor politice şi electorale sau ai organizaţiilor minorităţilor naţionale care participă la alegeri se pot realiza şi anterior termenului de 24 de ore de la data rămînerii definitive a candidaturilor prevăzut de articolul 16, alineatul 3 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. În cazul în care comunicările se fac după acest termen nu se mai iau în considerare.
Dovezile originale ale depozitelor de parlamentar, la BEJ
Exemplarele originale ale dovezilor constituirii depozitelor pentru mandatele de deputat sau senator urmează să fie păstrate de către birourile electorale de circumscripţie pînă la data rămînerii definitive a candidaturilor, se precizează într-o circulară transmisă de către Biroul Electoral Central (BEC), la sfîrşitul săptămînii trecute, în teritoriu. Potrivit BEC, după această dată, la solicitarea scrisă a competitorilor electorali, exemplarele originale ale dovezilor constituirii depozitelor pentru funcţia de deputat sau de senator le vor fi restituite, sub condiţia păstrării la biroul electoral de circumscripţie a copiilor, certificate pentru conformitate cu originalul de către preşedintele biroului. Certificarea pentru conformitate cu originalul se face prin scrierea olografă a menţiunii „conform cu originalul”, semnarea de către preşedintele biroului şi aplicarea ştampilei, mai informează BEC. Candidaturile depuse pentru funcţia de deputat sau senator rămîn definitive la 29 octombrie. Potrivit Legii nr. 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, la depunerea candidaturilor, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale, candidat independent trebuie să facă dovada constituirii unui depozit, în contul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), cu o valoare de cinci salarii minime brute pe ţară pentru fiecare candidat. Pentru constituirea depozitelor, AEP va deschide cîte un cont în fiecare judeţ, respectiv în Bucureşti. Pentru circumscripţia electorală nr. 43 - diaspora - contul se deschide în Bucureşti. Depozitul se restituie în termen de 14 zile lucrătoare de la data rămînerii definitive a rezultatelor alegerilor organizate în circumscripţia electorală, numai partidelor politice care obţin un număr de voturi egal cu cel puţin 2% din voturile valabil exprimate la nivel naţional. Depozitul se restituie şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale, altele decît cele care ating pragul electoral, care obţin un mandat de deputat. Depozitul se restituie şi candidaţilor independenţi care obţin cel puţin 20% din voturile valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat. Sumele care nu se restituie se fac venit la bugetul de stat.