Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 09 Octombrie 2008 / 00:00 486 accesări

Deputaţii nu au avut cvorum

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, dedicată votului final la 169 de proiecte de lege, a fost suspendată, ieri, după ce preşedintele de şedinţă. Eugen Nicolicea a constatat că nu există cvorumul necesar pentru adoptarea legilor organice. Constatarea social-democratului s-a bazat pe votul de la punctul 55 de pe ordinea de zi, care nu a întrunit decît 141 de voturi, iar pentru aprobarea legillor organice era necesar un cvorum de jumătate plus unul din numărul total de deputaţi. Votul final pentru restul de de 115 legi urmează să fie dat în şedinţa de plen de marţea viitoare.

Deputaţii au respins Legea Ghişe-Funar

Deputaţii au adoptat, ieri, cu unanimitate de voturi, raportul Comisiei juridice de respingere a proiectului de completare a legii Audiovizualului, iniţiată de deputaţii Ioan Ghişe şi Gheorghe Funar, care prevede ca posturile TV şi de Radio să prezinte, în mod egal, ştirile pozitive şi negative. Pentru respingerea legii Ghişe-Funar, adoptată iniţial de către Parlament, prin votul decisiv al Senatului, au votat 204 de deputaţi. Legea a fost reexaminată de Comisia Juridică, la cererea şefului statului, ca urmare a declarării actului normativ ca neconstituţional de către Curtea Constituţională.

AMR vrea ca judecătorii să nu fie în comisii electorale

Asociaţia Magistraţilor din România va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii pentru a utiliza pîrghiile legale ca să scoată judecătorii din comisiile electorale. “Începe o perioadă electorală. Judecătorii nu trebuie să facă parte din comisii electorale, să gireze cu prestigiul instanţei problemele Executivului şi nici să ia castanele altora. Judecătorul doar judecă. La atît i se rezumă mandatul, nici nu face politică, nici nu este partizan, nici nu se implică în can-can-urile date de Executiv sau de alte puteri”, a declarat, ieri, preşedintele Asociaţiei, Mona Maria Pivniceru. Ea a precizat că vor fi analizate care sînt posibilităţile ca, fără a se încălca legea, să le sugereze judecătorilor să nu participe în comisiile electorale.

Comercializarea vînatului din braconaj, pedepsită cu închisoarea

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, ieri, cererea de reexaminare a şefului statului la Legea vînătorii, stabilind că acele acte de comercializare şi orice operaţiuni privind vînatul dobîndit prin braconaj reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Deputaţii au votat raportul Comisiei Juridice de adoptare a Legii de modificare a Legii vînătorii şi a fondului cinegetic, iniţiată de patru deputaţi PSD şi un deputat PNL, a fost votat cu 205 voturi “pentru” şi cinci abţineri. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a decis să propună plenului, în urma reexaminării cererii preşedintelui, adoptarea Legii criticate de şeful statului cu o serie de amendamente.

Camerele se reunesc săptămîna viitoare în şedinţă comună

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni săptămîna viitoare, marţi şi miercuri, în şedinţă comună, pentru a analiza rapoartele de activitate ale SRTV, SRI, SIE, şi sã numeascã membri în CNA şi Curtea de Conturi. Valeriu Zgonea, secretar al Camerei, a declarat că sînt 20 de rapoarte ale instituţiilor aflate în subordinea Parlamentului care vor trebui analizate, conducerea Camerei apreciind că ar fi nevoie de de 12-14 ore pentru finalizarea dezbaterilor la aceste rapoarte.

Vadim se bazează pe Oana Zăvoranu şi Irina Loghin

Ilie Ilaşcu, Gheorghe Funar, Nati Meir şi cîntăreaţa de muzică populară Angela Buciu vor candida, pentru un nou mandat de parlamentar, a anunţat, ieri, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, care speră ca Oana Zăvoranu şi Irina Loghin să intre în cursa electorală din partea PRM. Tudor a declarat, după şedinţa Biroului permanent al PRM, că listele partidului pentru alegeri nu sînt definitivate, dar că formaţiunea sa speră să intre în Parlament şi să ia cel puţin 9 “locuri întîi” în întrecerea electorală.



12