Bulgaria - Începe construirea centralei nucleare din Belene
Bulgaria va începe, săptămîna aceasta, construirea centralei nucleare de la Belene, a anunţat oficial, luni, ministrul Economiei şi Energiei, Petăr Dimitrov. ”La 3 septembrie, la prînz, vom lansa proiectul de la Belene, unul dintre cele mai importante din întreaga UE”, a declarat el. Cu costul de 3,977 miliarde de euro, construirea centralei de o putere de 2.000 megawaţi este asigurată de compania rusă Atomstroiexport, consorţiul franco-german Areva/Siemens ocupîndu-se de sistemele de securitate. Încheierea a două tranşe de cîte 1.000 megawaţi este prevăzută pentru decembrie 2013, respectiv iunie 2014, a spus ministrul. Lucrările vor viza, în prima fază, demolarea unor foste instalaţii şi construirea de fundaţii, în aşteptarea aprobării de la autoritatea nucleară bulgară pentru contruirea primului tronson, începînd din martie. Bulgaria a lansat proiectul după ce a fost obligată de UE să închidă, în 2002 şi apoi în 2006, patru tronsoane ale centralei de la Kozlodui, considerate depăşite. Autorităţile bulgare vor alege, în septembrie, un investitor strategic pentru construirea şi exploatarea centralei, între compania belgiană Electrabel şi germanul RWE. Cel care va cîştiga va dispune de 49% din capital, partea majoritară urmînd să aparţină statului. Gestionarea finanţării proiectului va fi asigurată de banca franceză BNP Paribas.
Ucraina - Navă americană, întîmpinată cu proteste
Aproximativ 100 de manifestanţi pro-ruşi au scandat, luni dimineaţa, sloganuri anti-NATO, la Sevastopol, după sosirea unei nave a pazei de coastă americane în acest port ucrainean, la invitaţia autorităţilor de la Kiev. După ce a sosit din Batumi (sud-vestul Georgiei), unde a descărcat ajutoare umanitare destinate victimelor conflictului ruso-georgian, nava, purtînd însemnele US Coast Guard, a acostat în jurul orei locale 10.00 (09.00 ora României) în acest port de la Marea Neagră. Adunaţi pe un chei central al peninsulei ucrainene, manifestanţii, majoritatea pensionari, au arborat pancarte pe care se putea citi ”Nu NATO”, ”NATO, pleacă acasă”, ”NATO, agresor şi asasin” sau ”Sîntem ruşi”.
Afganistan - Forţele străine au ucis accidental trei copii
Trupele străine au ucis din greşeală trei copii, luni, în provincia Paktika din sud-estul Afganistanului, a anunţat forţa condusă de NATO, acesta fiind cel mai recent incident care provoacă victime în rîndul civililor. Trupele au tras focuri de artilerie după ce o patrulă a fost ţinta tirurilor insurgenţilor din districtul Gayan, a anunţat Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), într-un comunicat. Obuzele au căzut în apropierea unei case în care au fost găsiţi ulterior trei copii morţi. Şapte civili au fost răniţi. ”ISAF regretă profund accidentul, iar o investigaţie pentru a afla circumstanţele exacte ale acestui eveniment tragic este în desfăşurare”, a precizat comunicatul ISAF. Anterior, în cursul zilei de luni, sute de protestatari au blocat un drum din Kabul, acuzînd trupele conduse de SUA că au ucis trei membri ai unei familii, inclusiv doi copii, într-un raid separat din estul capitalei. NATO şi oficiali militari americani nu au putut fi contactaţi pentru a comenta acuzaţiile.
SUA - Gustav a fost retrogradat
Uraganul Gustav a fost retrogradat, luni, la categoria 2, pe o scară de 5, în condiţiile în care centrul său a ajuns în zona de coastă a statului Lousiana din sudul SUA. Circa două milioane de persoane au fost evacuate din Louisiana, regiune care s-a confruntat, în 2005, cu dezastrul provocat de uraganul Katrina. Nu mai puţin de 750 de membri ai Gărzii Naţionale sînt mobilizaţi în New Orleans, pentru eventuale operaţiuni de salvare, avînd în vedere că zeci de mii de localnici au rămas în această zonă. Platformele petroliere şi rafinăriile din regiunea Golfului Mexic au fost închise aproape în totalitate, înainte ca Gustav să ajungă în zonă. Uraganul s-a soldat cu moartea a 85 de persoane în Caraibe. La ora 09.00 GMT (12.00, ora României), uraganul era localizat la 185 de kilometri sud-est de New Orleans şi se deplasa spre nord-vest, cu 26 de kilometri pe oră. Zona de margine a furtunii se afla deja deasupra Deltei Mississipi şi ploi torenţiale se înregistrau în New Orleans, potrivit meteorologilor Centrului Naţional pentru Uragane.
Marea Britanie - Comisar din Scotland Yard, ameninţat cu moartea de alţi ofiţeri
Un ofiţer de poliţie de rang înalt din cadrul Scotland Yard, implicat într-un scandal rasist cu poliţia metropolitană, a primit ameninţări cu moartea, a declarat avocatul acestuia. Comisarul Tarique Ghaffur a fost nevoit să ia măsuri suplimentare pentru securitatea sa, după ce a primit ameninţări prin telefon şi e-mail, unele provenind de la alţi ofiţeri, informează ”The Independent” în ediţia electronică. La începutul acestei luni, comisarul Ghaffur a depus la tribunal o plîngere împotriva lui Sir Ian Blair, comandantul Scotland Yard şi a altor ofiţeri. În documente există o serie de informaţii că Sir Ian a fost implicat într-o campanie de hărţuire a sa. Ghaffur a precizat, într-o conferinţă de presă, că Sir Ian Blair l-a discriminat o perioadă lungă de timp, elimîndu-l din echipa însărcinată cu securizarea Jocurilor Olimpice din 2012 şi sancţionîndu-l de îndată ce intenţiile sale au fost făcute publice.
China - Bilanţul seismului
Cutremurul produs sîmbătă în sud-vestul Chinei a provocat moartea a 38 de persoane, a anunţat agenţia China Nouă. Seismul s-a produs în regiunea muntoasă dintre provinciile Yunnan şi Sichuan. Cutremurul de sîmbătă a provocat rănirea a 467 de persoane şi a determinat alte 152.000 să îşi părăsească locuinţele. Peste 250.000 de locuinţe au fost avariate, potrivit agenţiei China Nouă. Conform Institutului american de Geofizică (USGS), cutremurul a avut o magnitudine de 5,7 grade, însă agenţia de presă oficială, China Nouă, a anunţat că seismul a avut 6,1 grade pe Scara Richter. În următoarele 24 de ore a fost înregistrată o replică, în aceeaşi regiune. Guvernul a dispus trimiterea de ajutoare în zonele afectate.
Inguşetia - Proteste după moartea unui jurnalist de opoziţie
Aproximativ 1.000 de persoane s-au adunat, luni, în republica rusă Inguşetia, pentru a protesta faţă de moartea lui Magomed Ievloiev, un jurnalist şi lider la opoziţiei ucis în timp ce era în custodia poliţiei. Ievloiev, proprietarul site-ului Internet ingushetiya.ru, este cel mai cunoscut jurnalist rus ucis după asasinarea reporterului Anna Politkovskaia, în octombrie 2006. Poliţia locală susţine că a fost împuşcat accidental pentru că încercase să îi fure arma unui agent de poliţie, dar simpatizanţii jurnalistului şi organizaţiile pentru drepturile omului sînt sceptici în legătură cu această versiune. Ievloiev avea disensiuni frecvente cu liderul din Inguşetia, Murat Ziazikov, susţinut de Kremlin. Numeroşi manifestanţi s-au adunat în oraşul Nazran, în jurul unui camion în care se afla trupul neînsufleţit al lui Ievloiev. ”Demonstraţia va continua pînă cînd preşedintele Ziazikov şi ministrul de Interne, Mussa Medov, vor demisiona”, a afirmat Magomed Hazbiev, unul dintre organizatorii protestului. Organizaţia Reporteri fără Frontiere susţine că explicaţiile autorităţilor locale sînt ilogice. Procurorii ruşi au început o investigaţie pentru omor din culpă. La 31 august, oficiali de la Ministerul de Interne din Inguşetia îl transportau pe Magomed Ievloiev de la aeroportul Magas spre Nazran, într-un vehicul oficial. Ievloiev a încercat să îi smulgă arma unuia dintre ofiţerii care îl însoţeau. Ofiţerul a tras un foc de armă care l-a atins pe Ievloiev la cap, se arată într-un comunicat oficial.