Israel - Scurgere de informaţii
Premierul Ehud Olmert a acuzat duminică poliţia israeliană de scurgere de informaţii referitor la ancheta în cazul suspiciunilor de fraudă la adresa sa, prin rambursarea dublă a cheltuielilor de călătorie. Acesta a condamnat şi poliţia pentru că încearcă să îi implice familia în orice fel posibil în acest caz. Vineri, poliţia a declarat că îl suspectează pe agentul de călătorii al lui Ehud Olmert că ar fi trimis facturi către diferite instituţii publice pentru a acoperi călătoriile acestuia în timp ce acesta era primar al Ierusalimului. Rezultatul a fost dublarea fondurilor, surplusul fiind plasat într-un fond utilizat pentru finanţarea călătoriilor private ale lui Ehud Olmert şi ale familiei sale.
Grecia - Foc în pădure
Un incendiu de pădure continuă, ieri, să facă ravagii pentru a doua zi consecutiv pe insula Skyros în regiunea Sporades în nord-estul Mării Egee, distrugînd deja circa 600 de hectare de pădure de pin. Peste 200 de persoane şi 26 de vehicule se luptă cu focul în regiunea Trahi - Mavri Kantilia în nord-estul insulei, vizitată de foarte mulţi turişti. Acestea sînt asistate de opt avioane şi trei elicoptere. Incendiul a izbucnit sîmbătă dimineaţa din cauze care nu au fost încă determinate şi s-a propagat rapid, favorizat de vîntul care atingea o putere de opt pe scara Beaufort, între 62 şi 74 de kilometri pe oră. Autorităţile elene au mobilizat rapid forţe de pe insulele învecinate Eubeea, Atena şi Salonic.
Austria - Furtună violentă
Un bărbat a murit şi cel puţin late două persoane au fost rănite în timpul unei furtuni violente ce s-a produs sîmbătă seară în nordul Austriei, provocînd inundaţii şi pagube materiale. Subsolurile şi străzile au fost inundate, copacii au fost scoşi din rădăcini, iar acoperişurile cîtorva case au fost smulse de furtună. Circa 1.000 de pompieri au fost mobilizaţi în regiune. Rafale violente de vînt şi ploi puternice s-au abătut şi asupra unor zone din sudul Austriei, unde a fost emisă o avertizare meteorologică pentru cei care practică surf sau care preferă să îşi petreacă timpul liber pe lacurile din regiunea Salzkammergut, în apropiere de Salzburg.
Afganistan - Atentat sinucigaş
Cel puţin 17 civili, majoritatea copii, şi patru poliţişti au fost ucişi într-un atac sinucigaş produs duminică, într-un bazar din provincia afgană Uruzgan. Autorul atacului a vizat o maşină a poliţiei dintr-un bazar situat în districtul Deh Rawud. Insurgenţii Taliban sînt bănuiţi a se afla în spatele acestui atac, pe fondul creşterii violenţelor în Afganistan, unde militanţii folosesc frecvent astfel de tactici în cadrul campaniei lor împotriva trupelor străine şi a Guvernului afgan.
Coreea de Nord – Noi negocieri
Regimul de la Phenian s-a angajat, sîmbătă, la finalul unei noi runde de negocieri multilaterale, să dezmembreze pînă la sfîrşitul lunii octombrie reactorul nuclear de la Yongbyon, urmînd să beneficieze de un ajutor energetic substanţial în acelaşi termen. Va exista un mecanism în şase ce prevede efectuarea de inspecţii în echipă la locaţiile cu echipamente nucleare, la care să participe specialişti din toate cele şase ţări implicate, verificarea de documente, precum şi întîlniri cu personalul tehnic. Noua rundă de negocieri menite să determine Coreea de Nord să renunţe la programul său nuclear militar sînt primele din ultimele nouă luni şi au loc după ce în luna iunie regimul de la Phenian a predat aşteptata declaraţie privind echipamentele sale nucleare.
Belgia - Criză politică
Premierul belgian Yves Leterme a anulat deplasarea prevăzută pentru duminică, la Paris, unde urma să participe la summit-ul Uniunii pentru Mediterana din cauza negocierilor desfăşurate în Belgia pentru ieşirea din criza politică. Ministrul belgian al Afacerilor Externe Karel de Gucht şi-a reprezentat ţara la Paris. Yves Leterme s-a lansat în acest sfîrşit de săptămînă într-un sprint final al negocierilor pentru a încerca să încheie un acord între flamanzi şi francofoni privind repartizarea puterii în Belgia, înaintea datei limite fixate pentru marţi. Aşteptat marţi în faţa Camerei Deputaţilor, acesta urmează să prezinte liniile generale ale unei reforme instituţionale a ţării. Negocierile dintre comunităţi stagnează în privinţa mai multor puncte, în particular pe tema sensibilă a drepturilor francofonilor ce locuiesc la periferia flamandă a Buxelles-ului. Belgia traversează o criză politică de 13 luni, care a fost marcată de polemici între cele două comunităţi lingvistice, ai căror lideri se acuză reciproc de pregătirea divizării ţării.
SUA - Un nou candidat
Partidul Ecologist american, care a cîştigat cu mult sub 1% în cadrul ultimelor alegeri prezidenţiale, a desemnat-o dumincă pe fosta reprezentantă democrată Cynthia McKinney drept candidatul său la alegerile prezidenţial în 2008. În vîrstă de 53 de ani, aceasta va forma echipă, în cadrul alegerilor din noiembrie, cu Rosa Clemente, o artistă hip-hop. Cynthia McKinney a primit 313 din cele 532 de voturi în cadrul convenţiei pentru nominalizarea a partidului. În 2004, Partidul Ecologist a primit 119.859 de voturi (0,1% din total), clasîndu-se pe locul şase în urma principalelor două partide urmate de alte trei coaliţii.
India - Acuzaţii
Consilierul indian pentru Securitate Naţională acuză Serviciile de Informaţii Pakistaneze de atentatul sinucigaş de la ambasada indiană din Kabul. M.K. Narayanan susţine că India are dovezi clare care leagă Serviciile de Informaţii Pakistaneze de atacul de luni, soldat cu moartea a 41 de persoane, inclusiv un ataşat militar şi un diplomat indieni. Autorităţile afgane au sugerat, de asemenea, că suspectează Serviciile de Informaţii Pakistaneze, acuzaţie respinsă de autorităţile de la Islamabad. India are relaţii strânse cu Afganistanul, căruia i-a promis 750 de milioane de dolari pentru reconstrucţie. Unii analişti politici cred că Pakistanul este din ce în ce mai îngrijorat de perspectiva cedării influenţei în faţa Indiei.