Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 09 Iulie 2008 / 00:00 558 accesări

Bulgaria - Ambulanţa morţii

Un medic a murit şi alte două persoane au fost rănite, luni dimineaţă, după ce o ambulanţa a lovit o maşină, în capitala Bulgariei, Sofia, relatează Novinite. Medicul care a murit tocmai plecase de la spital, după ce a fost de gardă în timpul nopţii. Alte două persoane au fost rănite în accident şi au fost transportate la Institutul de Urgenţă Pirogov. Un alt medic a fost rănit la cap, iar cea de-a treia victimă, o femeie, a suferit o contuzie la nivelul vertebrelor cervicale. Anchetatorii încă investighează cauzele accidentului.

Turcia - Două persoane au murit într-un incendiu de pădure

Două femei au murit ieri, într-un incendiu de pădure care s-a înregistrat într-o localitate din sudul Turciei, au anunţat presa şi autorităţile locale. Incendiul, care a izbucnit într-o pădure de conifere din regiunea Gulnar, a fost intensificat de rafalele de vînt şi a ajuns la locuinţele din două localităţi. Cele două femei au murit în casele lor, potrivit agenţiei de presă Anatolia. Pompierii, asistaţi de elicoptere, încă mai încearcă să stingă incendiul care se extinde spre zonele de coastă, potrivit sursei citate. Incendiile de pădure sînt frecvente în Turcia şi în ţările învecinate, pe perioada verii, cînd se înregistrează secetă şi caniculă.

Rusia - Tragedie în armată

Un soldat rus şi-a împuşcat mortal trei camarazi şi a rănit un altul, ieri, înainte de a se sinucide, a anunţat Ministerul rus al Apărării. Soldatul a fugit din post şi a deschis focul asupra unor colegi care încercau să îl imobilizeze, ucigînd trei. Un al patrulea a fost dus la spital, fiind în stare gravă în urma incidentului din Extremul Orient rus. „După crime, soldatul V. A. Denis s-a sinucis cu arma din dotare”, potrivit Ministerului. Rusia a mărit cheltuielile pentru armată în ultimii ani, încercînd să o modernizeze, dar moralul soldaţilor are de suferit din cauza abuzurilor care continuă să vizeze mai ales recruţii. Un raport din mai informează că mai mult de 300 militari ruşi s-au sinucis anul trecut.

Franţa - Accident rutier

Un copil a murit, iar alţi opt au suferit răni grave după un accident rutier în care a fost implicat un microbuz pe o şosea din sud-estul Franţei. Cei nouă copii care se deplasau cu microbuzul sînt originari din Germania, Luxemburg şi Belgia. Potrivit Jandarmeriei, doi copii au fost grav răniţi în accident, deşi Prefectura a anunţat că este vorba de cinci. Copiii participau la o tabără de limbi străine organizată în staţiunea Greoux-les-Bains din Munţii Alpi. Şoferul microbuzului, un iranian, a pierdut controlul volanului din motive necunoscute.

Marea Britanie - ”SUA au minţit în legătură cu zborurile CIA”

Parlamentarii britanici vor deschide o anchetă asupra activităţii SUA pe insula Diego Garcia, în urma acuzaţiilor că Washingtonul a minţit în legătură cu zborurile secrete ale CIA în această insulă britanică din Oceanul Indian. Aceştia au calificat asigurările date de SUA în legătură cu folosirea insulei Diego Garcia pentru aceste zboruri controversate, ca fiind ”deplorabile”. Comisia pentru Relaţii Externe (FAC) va analiza modul de supraveghere a activităţilor americane de către Parlament, relatează ”The Independent”. Ministrul de Externe, David Miliband, a fost nevoit să ceară scuze public după dezvăluirea că două zboruri secrete americane au făcut escală pe teritoriul Marii Britanii, în 2002, după ce oficialii declarasesă că teritoriul ţării nu a fost survolat de astfel de aeronave. El şi-a cerut scuze după ce secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, a recunoscut că doi suspecţi au fost transportaţi, în 2002, către Guantanamo şi Maroc, cu escală pe insula Diego Garcia, unde aeronavele au alimentat. ”Este deplorabil faptul că asigurările anterioare ale SUA referitoare la zborurile secrete s-au dovedit false. Eşecul administraţiei americane de a recunoaşte adevărul a condus la inducerea în eroare, de către Guvernul britanic, a comisiei noastre şi a Camerei Comunelor”, adaugă textul.

Austria - Proteste la Viena

Peste 2.000 de şoferi de camioane au protestat, luni dimineaţă, la Viena, faţă de preţul mare al carburantului şi fiscalităţii impuse motorinei. Şoferii de camioane au mers cu 10 km/h pe principalele autostrăzi din zona Vienei, ceea ce a provocat mai multe blocaje. Şoferii de camioane cer anularea creşterii taxelor pe carburant, stabilită anul trecut, precum şi scăderea taxei pentru vehicule, pentru a se alinia cu cele mai scăzute taxe de acest gen din UE. Partidul Verzilor, aflat în opoziţie, a spus că înţelege dificultăţile şoferilor de camioane, dar a denunţat această manifestaţie, considerînd-o ”o operaţiune deosebit de poluantă pentru zona Vienei, care s-a confruntat astfel cu emisii de sute de tone de CO2 suplimentare în raport cu o zi de luni normală”.

Georgia - Atentat în Abhazia

Patru persoane au murit şi alte şase au fost rănite, duminică seară, în urma unei explozii într-o cafenea din Abhazia, regiune separatistă georgiană pro-rusă, informează agenţia Interfax. Potrivit unui oficial local citat de agenţia rusă, două persoane, dintre care un şef al serviciului de securitate local şi o localnică, au murit pe loc. Alte două persoane, dintre care un traducător care lucra pentru misiunea ONU din Abhazia, au murit la spital, în urma rănilor căpătate. Preşedintele regiunii separatiste, Serghei Bagapş, a calificat explozia drept un atentat, şi a acuzat Georgia că este responsabilă de organizarea acesteia. ”Explozia de la Gali este un atentat comis cu scopul de a destabiliza situaţia din regiune. Acest atentat confirmă o dată în plus că Georgia a ales calea terorismului de stat”, a declarat preşedintele. Abhazia, teritoriu de mici dimensiuni de pe malul Mării Negre, este independentă de facto de la războiul cu Georgia din 1992, care a provocat moartea a mii de persoane şi a constrîns alte sute de mii să se refugieze. Tensiunile s-au intensificat în această regiune şi în Osetia de Sud, alt teritoriu separatist al Georgiei, de la decizia Rusiei, din aprilie, de a-şi spori legăturile cu autorităţile de facto. Tbilisi acuză Moscova că încearcă să anexeze cele două teritorii, dar un rol în criză joacă şi ambiţia Georgiei de a adera la NATO, care exasperează Rusia.

Columbia - Avion prăbuşit

Un Boeing 747 cargo al companiei nord-americane Centurion, care decolase din Bogota, s-a prăbuşit luni, în apropierea capitalei columbiene, două persoane de la sol pierzîndu-şi viaţa, au anunţat posturile de radio locale. Cei opt membri ai echipajului au supravieţuit şi au fost duşi la spitalul din localitatea Madrid, în apropierea căreia s-a produs accidentul. O a treia persoană care se afla la sol a fost rănită. Avionul, care s-a prăbuşit la cîteva minute de la decolarea de pe aeroportul El Dorado din Bogota, se îndrepta spre Miami.

Pakistan - Serie de explozii

Mai multe explozii s-au produs luni după-amiază, aproape simultan, în oraşul pakistanez Karachi, soldîndu-se cu cel puţin 30 de răniţi, informează CNN. Potrivit postului american de televiziune, în aproximativ o oră s-au produs patru sau cinci explozii puternice. Deocamdată nu există nicio revendicare pentru aceste incidente. Un atentat sinucigaş a avut loc, duminică, la Islamabad, provocînd moartea a cel puţin 18 persoane.

China - Grav accident minier

Duminică seară, 21 de muncitori au murit într-o explozie produsă într-o mină de cărbune din nordul ţării. Cotidanul ”China Daily”, care citează surse din cadrul anchetei, afirmă că accidentul ar fi fost provocat de o acumulare de gaze sau de combustia spontană a cărbunelui. Şapte dintre minerii aflaţi în galerie au reuşit să se salveze. Datele oficiale arată că aproape 3.800 de oameni au murit anul trecut, în China, în accidente de mină. Statistici elaborate de organizaţii independente au stabilit, însă, că numărul real al victimelor este de aproximativ 20.000. Minele din China sînt cele mai periculoase din lume, din cauza normelor de protecţie a muncii necorespunzătoare.

Croaţia - Condamnat pentru crime care au contribuit la apariţia tensiunilor interetnice

Un fost poliţist croat a fost condamnat, luni, la 20 de ani de închisoare, pentru o triplă omucidere comisă în 1991, considerată un eveniment ce a contribuit la reapariţia tensiunilor etnice şi la declanşarea războiului din Croaţia din perioada 1991-1995. Tribunalul din Osijek l-a condamnat pe Antun Gudelj, extrădat recent din Australia, pentru uciderea unui comandant al poliţiei din Osijek, Josip Reihl-Kir - croat - şi a doi consilieri muncipali, Milan Knezevic şi Goran Zobundzija, sîrbi din Croaţia. Cele trei victime erau cunoscute pentru eforturile depuse pentru diminuarea tensiunilor interetnice din regiune. Cei trei au căzut într-o ambuscadă în localitatea Tenja, în apropiere de Osijek, în iulie 1991, la începutul războiului sîrbo-croat, cînd se întorceau de la negocieri cu rebelii sîrbi, care se opuneau proclamării independenţei Croaţiei faţă de fosta Iugoslavie. Gudelj a fost declarat vinovat şi pentru o tentativă de ucidere a unui sîrb din Croaţia, grav rănit în timpul atacului. Gudelj a fugit după comiterea crimei. El a fost judecat de justiţia croată şi condamnat în lipsă la 20 de ani de închisoare în 1994. Arestat în 1996, în Germania şi închis, el a fost amnistiat un an mai tîrziu şi s-a refugiat în Australia, unde a obţinut cetăţenia. Justiţia croată a decis în 2001 să îi redeschidă procesul, iar Australia l-a extrădat în iulie 2007. Declararea independenţei de către Croaţia în 1991 a fost urmată de un război între forţele Zagrebului şi secesioniştii sîrbi, susţinuţi de amata federală iugoslavă.

SUA - Obama a aterizat de urgenţă

Avionul lui Barack Obama, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane, a aterizat de urgenţă în St. Louis, din cauza unei probleme tehnice. Pilotul le-a spus pasagerilor că există o problemă tehnică şi avionul a aterizat în siguranţă în St. Louis. Obama venea din Chicago şi trebuia să ajungă în Charlotte, Carolina de Nord. Obama se va confrunta în alegerile din noiembrie cu republicanul John McCain, după ce a reuşit să o învingă pe Hillary Clinton în alegerile primare pentru obţinerea învestiturii.



12