Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 05 Iulie 2008 / 00:00 560 accesări

Taubman consideră că românii sînt mai exigenţi cu politicienii

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, a declarat, vineri, că, în opinia sa, românii au devenit mult mai conştienţi de ceea ce presupune capitalismul, au pătruns pe arena politică şi au devenit mai liberi, astfel încît îşi spun propriile păreri. Întrebat în legătură cu programul Visa Waiver, ambasadorul a ţinut să precizeze că nu numai România este în afara acestui program. El a recunoscut că cel mai important rol în includerea în acest program revine Congresului american, iar membrii legislativului american au, potrivit lui Taubman, drept prioritate, securitatea propriilor cetăţeni. “Muncim din greu aici, în România, pentru a face progrese”, a conchis el.

Senatorii au avut mai puţine iniţiative legislative

Senatorii au adoptat în sesiunea de primăvară din 2008 mai multe proiecte de lege şi propuneri legislative decît în cea din 2007, dar au avut mai puţine iniţiative legislative, reiese din buletinele legislative publicate pe site-ul instituţiei. Astfel, dacă în perioada 4 februarie-18 iunie 2008, au fost adoptate 231 de proiecte de lege şi propuneri legislative, în perioada 5 februarie - 21 iunie 2007 numărul acestora a fost de 226. De asemenea, dacă în această sesiune senatorii au iniţiat 35 de propuneri legislative, în perioada similară a anului trecut numărul lor a fost 53. În schimb, dacă în 2008 au fost înregistrate la Senat 331 de proiecte şi propuneri, în sesiunea de primăvară de anul trecut numărul acestora a fost cu 58 mai mare.

Vadim consideră “înţelept” ca parlamentarele să fie amînate pentru 2009

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, consideră că ar fi “înţelept” ca alegerile parlamentare să fie amînate pentru anul 2009, apreciind că nu este nimeni pregătit pentru alegeri în 2008: “Noi sîntem pregătiţi pentru orice, dar înţelept ar fi să se amîne alegerile. (...)Să nu creadă cineva că noi vrem să amînăm alegerile pînă ne mai punem pe picioare”. El a precizat că va candida şi el la aceste alegeri, adăugînd că, atunci cînd a candidat, “automat partidul a crescut cu cel puţin cîteva procente”.



12