Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 19 Iunie 2008 / 00:00 620 accesări

Şeful Corpului de Control al Guvernului, cercetat penal

Şeful Corpului de Control al Guvernului, secretarul de stat Emanoil Neguţ, este cercetat într-un dosar penal, alături de liderul fidialei PNL Gorj, Dan Ilie Morega, potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest dosar, Neguţ şi Morega sînt cercetaţi în urma unor plîngeri depuse de Adrian Gorun, fost secretar general în Ministerul Educaţiei şi actual rector al Universităţii “Constantin Brîncuşi” din Tîrgu Jiu. Adrian Gorun şi Emanoil Neguţ sînt în conflict de mai bine de un an, de cînd Corpul de Control al Guvernului a efectuat o verificare la Universitatea “Constantin Brîncuşi”.

PD-L, împotriva declarării Parcului Bordei de utilitate publică

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu 14 voturi “pentru” şi 2 “împotrivă”, raportul la proiectul de lege privind declararea de utilitate publică a terenurilor din Parcul Bordei, iniţiat de senatorii Ion Iliescu şi Marius Marinescu. În favoarea raportului s-au pronunţat deputaţii aparţinînd PSD, PNL şi PC, cele două voturi \"împotrivă\" fiind din partea deputaţilor PD-L, care au anunţat că vor vota împotriva proiectului de lege şi în plen.

25 de inspectori de integritate au depus jurămîntul

25 de inspectori de integritate, care au promovat cel de-al doilea concurs organizat de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), au depus, ieri, jurămîntul. La ceremonie au participat preşedintele ANI, Alexandru Cătălin Macovei, şi secretarul general al agenţiei, Horia Georgescu. După protocol, preşedintele Agenţiei a prezentat volumul de documente pe care instituţia ar trebui să le înregistreze, să le introducă în baza de date şi să le verifice. Documentele sînt depozitate în trei încăperi, la subsolul sediului ANI şi reprezintă declaraţiile de avere şi de interese primite pînă acum de către Agenţie într-un volum estimat la cîteva milioane de foi de hîrtie.

Tratatul de la Lisabona nu trebuie abandonat

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, la începutul şedinţei Guvernului, că, la summit-ul UE de la Bruxelles, România va susţine că Tratatul de la Lisabona nu trebuie abandonat, fiind necesar să continue procesul de ratificare a acestuia. Premierul irlandez Brian Cowen a lansat marţi un apel la calm în timpul summit-ului liderilor UE, declarînd că Irlanda nu ar trebui presată, după ce cetăţenii săi au respins Tratatul de la Lisabona. Liderii statelor membre ale UE au anunţat că vor continua ratificarea Tratatului, în pofida votului negativ al irlandezilor. “Summit-ul european care va avea loc joi şi vineri urmează să demonstreze că votul defavorabil irlandez nu înseamnă sfîrşitul Europei”, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în faţa europarlamentarilor reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg.



12