Irlanda - Români, suspectaţi de furt
Poliţia din Dublin a arestat opt români care făceau parte dintr-o reţea specializată în furturi, în cadrul unor raiduri ce vizează astfel de grupuri. Şase bărbaţi şi două femei, cu vîrste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au fost arestaţi în timpul percheziţionării a 19 locuinţe situate în zonele bulevardelor North Circular şi Marlborough. Toate cele opt persoane arestate sînt de origine română. În timpul raidurilor, poliţia a descoperit mai multe obiecte furate, dar şi o cantitate mică de droguri.
Italia - După gratii
Doi cetăţeni români au fost arestaţi ieri la Roma după ce s-au folosit de 48 de cărţi de credit falsificate şi aproape 1.000 de euro obţinuţi în urma unor retrageri ilegale pentru a-şi face cumpărăturile. G.L, de 30 de ani şi F.D., de 28 de ani au fost arestaţi după ce de cîteva zile, carabinierii observaseră atitudinea suspectă pe care o adoptau în momentul în care se aflau în anumite centre comerciale sau bănci.
Iran - Ali Larijani, ales
Noul Parlament iranian l-a ales pe conservatorul şi fostul negociator în dosarul nuclear Ali Larijani în funcţia de preşedinte. Acesta a fost ales cu o majoritate de 232 de voturi din cele 263 exprimate, adunarea fiind compusă în total din 290 de deputaţi.Ali Larijani îl înlocuieşte în această funcţie un alt conservator, Gholam Ali Hadad Adel, care a prezidat fostul Parlament. Noua cameră, dominată de conservatori, a fost aleasă în două tururi în martie şi aprilie. Reformiştii, dezavantajaţi de descalificările masive ale candidaţilor lor de către putere înaintea votului, s-au clasat cu mult în urmă, cu circa 16% din mandate, ca şi independenţii, cu circa 14%. Născut în 1954, Ali Larijani a urmat studii de matematică şi filosofie, a condus radio-televiziunea de stat şi a fost secretar al Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale.
Serbia - Acord pentru Belgrad
Ultranaţionaliştii şi socialiştii sîrbi au semnat ieri un acord pentru conducerea Consiliului municipal al Belgradului, sfidînd forţele pro-europene care au cîştigat alegerile locale în cadrul celui mai recent scrutin. Partidul Radical Sîrb, ultranaţionalist, Partidul Democratic din Serbia al premierului în exerciţiu, naţionalistul Vojislav Kostunica şi Partidul Socialist din Serbia al fostului preşedinte Slobodan Milosevic au semnat un acord de coaliţie pentru a forma un nou consiliu municipal, ceea ce le-ar permite să revină la conducerea Primăriei Belgradului, pentru un mandat de patru ani şi după opt ani de administraţie pro-europeană. Potrivit acordului, candidatul la Primărie va fi Aleksandar Vucic, secretarul general al Partidul Socialist din Serbia. Partidul Democratic din Serbia este în tratative, în prezent, cu ultranaţionaliştii pentru a forma un nou Guvern. Însă, potrivit unor ipoteze, formaţiunea ar trebui să aibă în vedere şi negocieri cu pro-eruopenii conduşi de preşedintele Boris Tadic. Nici ultranaţionaliştii şi nici pro-europenii nu pot forma independent Guvernul.
Muntenegru - Cerere amînată
Autorităţile de la Podgorica vor amîna pînă la sfîrşitul anului depunerea cererii pentru obţinerea statutului de candidat oficial la integrarea în UE, a anunţat miercuri vicepremierul Gordona Djurovic. Muntenegru anunţase iniţial că doreşte depunerea cererii de candidatură pînă la sfîrşitul lunii iunie, cît timp preşedinţia UE este deţinută de Slovenia. Pierre Mirel, responsabil în cadrul Directoratului General pentru Extindere, a subliniat că oficialii de la Podgorica trebuie să se concentreze pe reforme. Acesta a evidenţiatfaptul că UE apreciază contribuţia Muntenegrului la stabilitatea regională.
Africa de Sud - Tabere speciale
Guvernul Africii de Sud a anunţat ieri detaliile privind planurile de a înfiinţa tabere speciale de refugiaţi, pentru aproape 70.000 de muncitori imigranţi care au fost alungaţi din casele lor în urma violenţelor împotriva străinilor. Potrivit Guvernului, condiţiile vor fi mult mai bune decît în actualele adăposturi temporare, înfiinţate lîngă posturile de poliţie şi primării. Agenţiile umanitare sînt îngrijorate însă că autorităţile sud-africane nu vor reuşi să administreze corespunzător taberele de refugiaţi şi, totodată, că aceste tabere vor căpăta un caracter semi-permanent. Cel puţin 56 de persoane au fost ucise şi sute rănite în violenţele izbucnite în urmă cu peste două săptămîni împotriva imigranţilor. Mulţi sud-africani afirmă că străinii le iau locurile de muncă şi sporesc criminalitatea în ţară.
Liban - Premier reconfirmat în funcţie
Majoritatea aflată la putere în Liban a decis reconfirmarea în funcţie a premierului Fuad Siniora, a anunţat Future Television, postul de televiziune al principalului bloc al majorităţii, Curentul Viitorului. În urma alegerii duminică a noului preşedinte Michel Suleiman, Guvernul Siniora a devenit demisionar. Majoritatea trebuia să îşi aleagă noul premier şi să comunice preşedintelui Suleiman numele acestuia în vederea organizării, miercuri, a consultărilor pentru formarea unui nou Guvern de uniune naţională. Singurele două nume care s-au vehiculat în mediile politice au fost cel al lui Fuad Siniora şi cel al lui Saad Hariri, liderul majorităţii.