Italia - Român arestat pentru violarea unei tinere
Un imigrant român a fost arestat la Milano, joi seara, la puţin timp după violarea unei tinere de 20 de ani, informează pagina online a agenţiei AGR. Românul în vîrstă de 27 de ani este acuzat de agresarea tinerei în staţia de autobuz din apropierea cimitirului Greco, în jurul orei 23.30 (vineri 0.30 ora României). Fata a fost dusă cu forţa într-un loc necirculat, iar românul a fost surprins în flagrant, în timp ce o viola.
Germania - Violator român arestat
Un român de 25 de ani, care locuia în Danemarca, a fost reţinut de poliţia germană cînd încerca să fugă la Berlin, după ce a fost dat în urmărire pentru viol şi tentativă la viol, potrivit site-ului Danemarca.dk. Autorităţile daneze au cerut ajutorul poliţiei germane pentru a-l prinde pe român, atunci cînd acesta încerca să fugă în Germania, cu un tren de noapte, de la Malmo la Berlin. Poliţiştii susţin că bărbatul a violat o femeie de 28 de ani, pe care a ameninţat-o cu un cuţit, pe o stradă lăturalnică din oraşul Aarhus, în noaptea de sîmbătă spre duminică. Femeia a încercat să strige după ajutor, însă românul a lovit-o cu putere. Românul este acuzat şi de tentativă la viol, după ce o tînără de 20 de ani din Aarhus susţine că acesta a încercat s-o agreseze sexual. Autorităţile daneze au publicat, marţi, o înregistrare video cu suspectul şi au făcut un apel către public de a ajuta cu informaţii la prinderea acestuia. Mai mulţi martori au oferit date despre român şi acesta a fost arestat de poliţia germană în oraşul Sassnitz, în trenul spre Berlin. Comisarul danez Peter Grove Munk, de la Poliţia din Jutlanda, a spus că tînărul avea antecedente penale pentru alte mici infracţiuni. El a adăugat că românul locuia în Aarhus, dar nu avea domiciliu stabil. Autorităţile germane urmează să-l extrădeze pe bărbat pentru ca acesta să fie judecat în Danemarca.
Serbia - Elevă molestată de colege
Patru eleve din Serbia au bătut şi abuzat sexual o colegă de clasă, înregistrînd scenele pe telefonul mobil, potrivit Makfax Online. Incidentul s-a petrecut în oraşul Pirot, iar înregistrarea cu scenele de abuz au împînzit zona, potrivit presei locale. Unchiul fetei abuzate, care a dorit să rămînă anonim, a spus că evenimentul s-a petrecut săptămîna trecută, acasă la una din cele patru eleve. Fetele au luat-o cu forţa pe colega lor, au băgat-o în casă, au ameninţat-o şi au hărţuit-o timp de mai multe ore.
Rusia - Susţinere... drogată
Starul pop Vlad Topalov, membru al organizaţiei de tineret a partidului Rusia Unită, a admis că a consumat cocaină şi ecstasy timp de mai mulţi ani, relatează Sky News. ”Cea mai grea perioadă a trecut, sînt fericit că am avut voinţă pentru a lupta cu dependenţa de droguri”, a declarat tînărul de 22 de ani, în cadrul unui interviu pentru cotidianul rus ”Moskovski Komsomolets”. Partidul Rusia Unită, aflat la putere, militează pentru valorile de familie şi un stil de viaţă sănătos. Unii dintre membrii săi sînt vedete şi sportivi. Topalov este unul dintre cei mai cunoscuţi activişti ai mişcării de tineret pro-Kremlin, fiind foarte popular în rîndul tinerelor din Rusia şi din alte state foste sovietice. Liderii aripii de tineret vor decide dacă îl vor exclude pe cîntăreţ din formaţiune, în urma declaraţiilor făcute.
Franţa - Suspecţi al-Qaida arestaţi
Poliţiştii din Franţa, Germania şi Olanda au arestat zece persoane suspectate că ar avea legături financiare cu un grup uzbek afiliat al-Qaida, a declarat, vineri, o sursă apropiată investigaţiei franceze. Opt dintre suspecţi au fost arestaţi în oraşul Mulhouse şi în departamentul Rhone din estul Franţei, iar ceilalţi doi au fost reţinuţi în Germania şi Olanda. Toţi cei zece, cetăţeni turci sau de origine turcă, sînt suspectaţi că ar fi susţinut o reţea care finanţa un grup din Uzbekistan, pe care sursa a refuzat să îl numească.
Myanmar - Cazuri de holeră
Cîteva cazuri de holeră au fost confirmate în rîndul supravieţuitorilor ciclonului Nargis, dar numărul acestora s-a menţinut în limitele cazurilor semnalate anterior în Myanmar, a anunţat, vineri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). ”Avem cîteva cazuri confirmate de holeră”, a declarat Maureen Birmingham, în calitate de reprezentant al OMS în Thailanda, referindu-se la Delta Irrawaddy, cea mai afectată de cilon, unde holera este endemică. ”Nu avem o epidemie de holeră. Pînă în prezent, rata cazurilor de holeră nu depăşeşte rata obişnuită care se înregistrează, în Myanmar, în acest sezon”, a precizat aceasta. Ciclonul Nargis, care s-a abătut asupra statului Myanmar la 3 mai, a provocat moartea a 77.738 de persoane, a anunţat televiziunea publică, precizînd că alte 55.917 persoane sînt declarate dispărute. Bilanţul anterior, anunţat joi de televiziunea şi radioul de stat, era de 43.318 morţi şi 27.838 dispăruţi.
Coreea de Nord - Alimente americane
SUA vor furniza 500.000 de tone de alimente ca ajutor Coreei de Nord, începînd de luna viitoare, a anunţat administraţia americană într-un comunicat difuzat vineri. Ajutorul va fi acordat timp de 12 luni, potrivit declaraţiei Agenţiei americane pentru Dezvoltare Internaţională. Documentul arată că cele două ţări au convenit asupra termenilor privind o îmbunătăţire substanţială a monitorizării ajutorului, pentru a se obţine asigurări că acesta ajunge la destinaţie.
Libia - Gadhafi acuză europenii
Liderul libian, Muammar Gadhafi acuză ţările europene că ucid sute de imigranţi africani, scufundîndu-le ambarcaţiunile pentru a-i împiedica să ajungă în Europa. ”Este o tragedie în curs de desfăşurare. În Marea Mediterană are loc un război împotriva africanilor”, le-a spus Gadhafi liderilor sindicatelor din Africa, cu care s-a întîlnit, joi seara, la Tripoli. Este prima dată cînd liderul libian face o astfel de acuzaţie. Grupurile pentru apărarea drepturilor imigranţilor afirmă că mulţi dintre aceştia mor de foame sau se îneacă din cauza scufundării bărcilor supraîncărcate. ”Europa încearcă să se apere şi face tot posibilul pentru a împiedica imigranţii să ajungă pe continent. Astfel că lovesc ambarcaţiunile şi anunţă că toate persoanele de la bord au murit. Uneori pretind că încearcă să salveze oamenii dintr-o ambarcaţiune, se apropie şi îi răstoarnă”, adaugă liderul libian. Libia este principala rută a imigranţilor africani care doresc să ajungă ilegal în Europa, navigînd pînă în Italia.