Maşina lui Frunzăverde a accidentat o fetiţă
Vicepreşedintele PD-L Sorin Frunzăverde a declarat, ieri, că, sîmbătă, maşina în care se afla şi care circula regulamentar a accidentat uşor o fetiţă în comuna Lupac, din Caraş Severin. El a precizat că şoferul nu consumase alcool, aşa cum dovedeşte şi expertiza Poliţiei. Frunzăverde a povestit cum fetiţa a ieşit pe stradă din spatele unei maşini parcate şi că, după ce a fost acroşată de autovehiculul în care se afla el, ea s-a ridicat şi a traversat strada mai departe. Cu toate astea, pedelistul spune că a dus totuşi fetiţa la spital “Am supravegheat-o, pentru a fi siguri că nu este nimic grav”. Frunzăverde a adăugat că, după ce i s-au făcut toate investigaţiile medicale, s-a constatat că, în urma accidentului, fetiţa are o fractură de cot.
Ordonanţa cu măsuri privind organizarea localelor, respinsă
O ordonanţă de urgenţă a Guvernului ale cărei prevederi se aplică la alegerile locale din iunie nu a întrunit, ieri, la Senat, numărul de voturi necesare pentru a fi adoptată, preşedintele acestei Camere, Nicolae Văcăroiu, anunţînd că ordonanţa a fost respinsă. Ordonanţa de urgenţă prevede, printre altele, că cetăţenii UE care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, cu îndeplinirea prevederilor legii. De asemenea, potrivit actului normativ, listele permanente sînt puse la dispoziţia primarilor de Centrul Naţional de Administrare a bazelor de date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor.
Proiect care prevede obligaţia CC de a supraveghea organizarea alegerilor
Camera Deputaţilor a aprobat tacit propunerea legislativă de completare a Legii 47/1992, care adaugă o obligaţie la atribuţiile Curţii Constituţionale, respectiv aceea de a veghea asupra respectării procedurilor pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor, nu numai a referendumurilor. Conform propunerii, la atribuţiile Curţii Constituţionale va fi adăugată obligaţia de a veghea şi asupra procedurilor legale pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare şi locale. Camera Deputaţilor a fost primă Cameră sesizată, Senatul urmînd a lua decizia finală.
Năstase cerea copia solicitării lui Morar
Fostul premier Adrian Năstase a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o copie a solicitării formulate de procurorul şef al DNA, Daniel Morar, privind avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva sa. Biroul Permanent a trimis solicitarea lui Comisiei juridice, pentru a o analiza. Năstase a specificat că, începînd cu 2005, DNA a creat mai multe dosare, considerînd că ar fi săvîrşit pretinse acte de corupţie în legătură cu imobilele din strada Muzeul Zambaccian, Christian Tell şi comuna Cornu şi cu materiale privind campania electorală din anul 2004: “În aceste condiţii, îmi este foarte greu să apreciez asupra faptelor pentru care se solicită avizul de urmărire penală, dacă probele care se pretind că ar sta la baza solicitării mele sînt cele care au fost administrate în etapa actelor premergătoare şi dacă în aceste cauze s-au efectuat în mod direct probe din dosarul 8/P/2006, acte procedurale constatate nule de către ICCJ”.
Nicolicea propune ca cererea de urmărire a miniştrilor să o facă PICCJ
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a propus, ieri, în Biroul Permanent al Camerei, modificarea Regulamentului acestui for astfel încît dezbaterea de către Cameră a cererii urmăririi penale a unui ministru parlamentar să se efectueze dacă această solicitare este făcută de către Parchetul ICCJ. Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Gelil Eserghep, a precizat că o decizie în privinţa propunerii deputatului PSD a fost amînată pînă după 1 iunie. Această propunere a fost făcută de Nicolicea după ce preşedintele Comisiei juridice, Sergiu Andon, a semnalat, săptămîna trecută, un viciu de procedură în cazul lui Miron Mitrea, acela că DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a lui Mitrea, şi nu procurorul general.
Comisie de anchetă privind activitatea membrilor Curţii de Conturi
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, constituirea unei comisii de anchetă privind activitatea membrilor Curţii de Conturi, avînd în vedere neregulile semnalate cu privire la atribuţii şi sporuri salariale “ilegale” ale acestora. Liderii grupurilor PNL şi PRM au precizat că au fost sesizate grave nereguli cu privire la modul în care unii membri ai Curţii de Conturi organizează şedinţe de judecată, deşi legea le interzice această activitate, şi încasează sporuri ilegale de magistrat de sute de milioane de lei. Constituirea comisiei parlamentare de anchetă va fi votată astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor.