Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 19 Aprilie 2008 / 00:00 549 accesări

Grecia - Maşini diplomatice incendiate la Atena

Două maşini aparţinînd ambasadei bosniace şi unei agenţii economice regionale au fost incendiate, joi noapte, la Atena, fiind vorba despre al treilea atac de acest gen comis săptămîna aceasta. Atacurile nu s-au soldat cu răniţi. Un grup numit ”Acţiunea antiguvernamentală” a sunat la o televiziune privată din Atena şi a revendicat atacul asupra maşinii ambasadei bosniace, dar al doilea atac, care a vizat o maşină a Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, nu a fost revendicat. La începutul acestei săptămâni au fost incendiate două maşini aparţinînd ambasadei saudite. Vehicule aparţinînd unor diplomaţi, oameni de afaceri sau politicieni sînt frecvent vizate de atacuri în Grecia.

Ungaria - Atac cu sticle incendiare

Un atac cu sticle incendiare a avut loc, vineri dimineaţă, la un depou de tramvaie din Budapesta, însă nu s-au înregistrat victime, a anunţat Compania de Transport Public (BKV). Un oficial din cadrul companiei a declarat că atacul cu sticle incendiare a avut loc cu puţin înainte de ora locală 6.00 (7.00 ora României). Potrivit poliţiei, un vagon de tramvai a suferit avarii. Angajaţii sistemului de transport din Budapesta au organizat, vineri, o grevă, după ce sindicatele şi patronatul nu au reuşit să ajungă la un compromis privind cererea sindicatelor de a renunţa la planurile de a concedia 300 de muncitori.

Marea Britanie - Pachet suspect detonat la Bristol

Poliţia britanică a provocat, ieri, o explozie controlată într-o casă din Bristol, în sud-vestul Angliei, după ce a arestat o persoană suspectată de terorism. Poliţia a anunţat că a evacuat 30 de persoane din 14 case din Westbury-on-Trym, o suburbie din Bristol, înainte ca geniştii să provoace explozia, la ora locală 1:00 (4:00 ora României). Operaţiunea a avut loc după arestarea joi după-amiază a unui tînăr în vîrstă de 19 ani din zonă, în baza legii antiterorism. Reţinerea a intervenit după o serie de anchete sub acoperire. Gradul de alertă teroristă din Marea Britanie este ridicat după atentatele din 11 septembrie 2001, din SUA şi după cele din 7 iulie 2005, din Londra, care s-au soldat cu moartea a 52 de persoane. Anul trecut, un jeep a intrat într-o clădire a aeroportului din Glasgow, Scoţia şi a provocat un incendiu. Poliţia a calificat incidentul, produs la 36 de ore după ce detectivii din Londra au descoperit două maşini pline cu combustibil, recipiente cu gaz şi cuie, drept un atentat eşuat.

Turcia – Atac împotriva PKK

Se numeşte Spada şi este cea mai vastă operaţiune militară lansată vreodată de armata turcă în regiunile rurale din Anatolia sud-orientală. Obiectivul operaţiunii este neutralizarea rebelilor kurzi din PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, separatist, declarat ilegal. Informaţia a fost publicată în ediţia de ieri a cotidianului ”Zaman”, care a precizat că operaţiunea se desfăşoară simultan în provinciile Hakkari, Sirnak, Tunceli, Diyarbakir, Bingol şi Siirt. În precedenta operaţiune împotriva PKK, desfăşurată în nordul Irakului, şi-au pierdut viaţa 240 de rebeli şi 27 de soldaţi turci.

Rusia - Exerciţiu de căutare şi salvare în zona arctică

Un grup de avioane ruseşti cu rază lungă de acţiune a încheiat un exerciţiu de căutare şi salvare a unui echipaj în regiunea arctică, a anunţat purtătorul de cuvînt al Forţelor Aeriene Ruse, colonelul Aleksander Drobişevski. ”Echipajele avioanelor de tip An-12 şi ale elicopterelor Mi-8 au efectuat aproximativ 20 de zboruri şi exerciţii de salvare, dar şi operaţiuni la sol”, a declarat Drobişevski. Exerciţiul a simulat interceptarea semnalului radio transmis de echipajul unei nave aflate în larg. Avionul An-12 a localizat semnalul iar elicopterele Mi-8 au preluat şi evacuat naufragiaţii, a explicat purtătorul de cuvînt. Comandantul Forţelor Aeriene de Rază Lungă, generalul Pavel Androsov, a condus acest exerciţiu. Avioanele Forţelor Aeriene Ruse au efectuat mai multe acţiuni de căutare şi salvare în zona artică, în ultima perioadă. Elicopterele Mi-8 sînt cele care au participat şi la salvarea a 30 de persoane naufragiate după ce un pescador a rămas blocat în gheaţă, la 200 de kilometri de baza aeriană de la Tiksi.

Israel - Blocadă totală asupra Cisiordaniei

O blocadă totală asupra Cisiordaniei a fost instituită, din motive de securitate, cu ocazia sărbătorii Pessah, Paştele evreiesc, a declarat o purtătoare de cuvînt a armatei israeliene. Această măsură a intrat în vigoare în noaptea de joi spre vineri şi va fi menţinută cel puţin pe durata acestei sărbători, care începe în această seară şi se va încheia opt zile mai tîrziu. Potrivit aceleeaşi surse, măsura nu va afecta jurnaliştii, avocaţii, comercianţii şi organizaţiile umanitare, armata rezervîndu-şi dreptul de a o revoca sau de a o prelungi în funcţie de evoluţia situaţiei.

SUA – Seism în Middwest

Un seism cu magnitudinea de 5,2 grade s-a produs în statul american Illinois, în zona centrală, a anunţat, vineri, Institutul american de Fizică a Pămîntului. Deocamdată nu au fost semnalate victime, dar presa locală a relatat că există daune materiale. Epicentrul cutremurului a fost localizat la opt kilometri nord-est de Bellmont, la o adîncime de 11,5 kilometri, de-a lungul graniţei cu statul Indiana şi în vecinătatea statului Kentucky. Mai multe cărămizi s-au desprins dintr-o clădire din Louisville, Kentucky. Potrivit ediţiei electronice a publicaţiei ”Chicago Tribune”, un bloc-turn de circa 100 de metri de pe Aeroportul Internaţional O\'Hare s-a clătinat puternic. Seismul a fost resimţit şi în clădirile din centrul oraşului Chicago, însă Departamentul de Pompieri a declarat că nu au fost înregistrate pagube. O porţiune accidentată din zona epicentrului a generat producerea altor cutremure în trecut. Potrivit experţilor, condiţiile solului în centrul SUA sînt de natură să propage astfel de şocuri, astfel încît să fie resimţite în zone mai întinse.

Italia – Fost ostatic în Irak, trimis în justiţie

Un italian, fost ostatic în Irak, unde lucra pentru o societate de securitate, a fost trimis, vineri, în justiţie, sub acuzaţia de recrutare ilegală a trei compatrioţi, care ulterior au fost răpiţi împreună cu el, unul fiind ucis. Codul Penal italian interzice înrolarea şi înarmarea de cetăţeni italieni, cu obiectivul de a lupta în serviciul unui alt stat, fără autorizaţia Guvernului. Judecătorul Anna Rosa De Palo i-a trimis în justiţie pe Salvatore Stefio şi unul dintre asociaţii săi, Giampiero Spinelli. Procesul va începe la 3 iulie. Stefio, Umberto Cupertino, Maurizio Agliana şi Fabrizio Quattrocchi, toţi angajaţi ai unei societăţi de securitate, au fost răpiţi la 12 aprilie 2004, în Irak. Quattrocchi a fost ucis două zile mai tîrziu, iar ceilalţi trei au fost eliberaţi la 8 iunie. Potrivit Parchetului, societatea Presidium Corporation, cu sediul în Seychelles, dar care îi aparţinea lui Stefio, a înrolat şi înarmat cetăţeni italieni, cu obiectivul de a lupta pentru un alt stat, fără autorizaţia Guvernului, delict pasibil de trei pînă la şase ani de închisoare.

Afganistan – Fiul comandantului armatei olandeze, ucis

Fiul noului comandant al armatei olandeze şi un alt soldat olandez, care participau la operaţiunile forţelor NATO în Afganistan, au fost ucişi vineri, după ce vehiculul în care se aflau a lovit un dispozitiv exploziv artizanal. Ministerul Apărării olandez a anunţat că nu sînt indicii că atacul l-ar fi vizat special pe fiul de 23 de ani al şefului Statului Major, Peter van Uhm, care a preluat funcţia joi. Insurgenţii talibani, care au ca scop înlăturarea de la putere a Guvernului afgan şi evacuarea din ţară a forţelor străine, au revendicat atacul. Alţi doi soldaţi au fost răniţi în atacul la nord de baza olandeză, amplasată în sudul provinciei Uruzgan. Starea unuia dintre militarii răniţi este critică. Explozia a avut loc cînd trupele se întorceau la bază, după încheierea unei operaţiuni de proporţii în regiune, joi. Moartea celor doi ridică numărul militarilor olandezi ucişi în Afganistan la 16. Violenţele s-au intensificat în Afganistan, în ultimii doi ani, circa 6.000 de persoane au fost ucise în 2007, cel mai sîngeros an de la înlăturarea regimului taliban de către forţele americane şi afgane, în 2001. Peste 200 de soldaţi străini au fost ucişi în 2007, pe frontul afgan.

Austria – Hoţ inventiv

Un hoţ a reuşit să pătrundă în sediul central al partidului de guvernămînt din Austria, strecurîndu-se prin spaţiul din uşă destinat coletelor poştale. Hoţul a pătruns printr-un spaţiu pătrat cu latura de 35 de centimetri, reuşind să fure calculatoare portabile, telefoane mobile şi bani, precizează Catherina Straub, purtătorul de cuvînt al Partidului Social-Democrat. Infractorul încă nu a fost prins. Potrivit lui Straub, este puţin probabil ca spargerea să fie motivată politic, mai ales că nu au fost furate documente sensibile.

Bolivia – Confruntări între elevi şi poliţie

În cursul zilei de ieri, în oraşul Cochabamba s-au înregistrat o serie de confruntări violente între poliţie şi elevi. Tinerii cer ca statul să le ofere burse pentru a putea fi admişi la Universitatea San Simon. Un demonstrant care avea asupra sa dinamită a ameninţat că se aruncă în aer. Poliţia a intervenit în momentul în care protestatarul a aprins un baton de dinamită şi l-a aruncat pe trotuar. După o scurtă confruntare, poliţia i-a dispersat pe manifestanţi cu gaze lacrimogene. Elevii au ameninţat apoi că se vor îngropa de vii în subsolul unei şcoli. Poliţiştii au efectuat o percheziţie în şcoala respectivă, unde au găsit sticle incendiare.



12