R.Moldova - Reluarea negocieirlor
Cinci grupuri de lucru comune, din cele opt înfiinţate, îşi vor începe activitatea în următoarele două zile pentru consolidarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol. Se vor purta negocieri în domeniul economiei şi comerţului, dezvoltării infrastructurii, sferei sociale şi ocrotirii sănătăţii, ecologiei şi agriculturii. Consultările informale ale participanţilor la negocierile în formatul 5+2 privind problema transnistreană au avut loc în perioada 14-15 aprilie în oraşul ucrainean Odessa. Totodată, reprezentantul special al UE pentru R.Moldova, Kalman Mizsei, a declarat că instituţiile europene vor depune eforturile necesare pentru reintegrarea teritorială a acestei ţări.
Spania - Furt de substanţe radioactive
Agenţia spaniolă de monitorizare a activităţii nucleare a lansat un apel adresat publicului, în vederea returnării unei valize galbene furată dintr-o maşină, deoarece aceasta conţine material radioactiv. Consiliul pentru Siguranţa Nucleară a declarat că substanţa nu ar reprezenta un pericol dacă valiza ar rămîne închisă. Aceasta făcea parte din echipamentul utilizat pentru a măsura densitatea şi nivelul de umiditate şi aparţinea ICAES, o companie cu sediul în apropiere de Madrid, care efectuează teste de calitate în zonele de construcţie. Nu s-au oferit detalii cu privire la circumstanţele în care valiza galbenă, marcată cu simboul radioactivităţii, a fost luată din maşină.
Ucraina - Modificări ale Constituţiei
Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko nu exlude posibilitatea ca noua variantă a Constituţiei să stipuleze înfiinţarea a două camere ale Parlamentului. Declaraţia a fost făcută de preşedintele ucrainean într-o conferinţă de presă pe tema luptei împotriva corupţiei. Parlamentul ar trebui să includă şi reprezentanţi ai teritoriilor. Viktor Iuşcenko a adăugat că actualul sistem legislativ nu poate determina consolidarea Ucrainei şi că procesul de introducere a amendamentelor în Constituţie ar trebui să fie public, fiind susţinut de aproximativ toate forţele politice. Preşedintele intenţionează să supună Parlamentului acest document. Viktor Iuşcenko mai solicită introducerea unui sistem al alegerilor parlamentare, pe baza listelor deschise.
Danemarca - Grevă de amploare
Circa 100.000 de angajaţi din spitale şi azile din Danemarca au intrat în grevă miercuri, cerînd măriri salariale, au anunţat reprezentanţi sindicali şi ai angajatorilor. Acesta este primul conflict social de mare amploarea din 1998 din Danemarca. Sindicaliştii au cerut o mărire de salariu de 15% pentru ca salariile lor să fie la acelaşi nivel cu cele ale colegilor din sectorul privat. Majoritatea danezilor, 50%, îi susţin pe grevişti, iar 59% se opun intervenţiei Guvernului pentru a opri greva.
Afganistan - Noi victime
Doi soldaţi din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate sub comandă NATO au murit, miercuri, în Afganistan şi alţi doi au fost răniţi într-o explozie din sudul ţării. NATO nu a divulgat naţionalitatea soldaţilor ucişi şi a celor răniţi şi nici circumstanţele în care a avut loc explozia. Sudul Afganistanul este centrul insurgenţei Taliban împotriva armatei afgane şi a trupelor străine.
India - Accident rutier
Cel puţin 44 de persoane, majoritatea elevi care se întorceau de la şcoală, s-au înecat, miercuri, după ce autobuzul în care se aflau a căzut într-un rîu din vestul Indiei. Accidentul a avut loc în Bodeli, la 170 kilometri la Ahmedabad, capitala statului Gujarat, din vestul Indiei. Accidentele de circulaţie sînt frecvente în India. Vehiculele sînt supraîncărcate şi într-o stare proastă, iar codul rutier nu este respectat.
Irak - Demisii în bloc
Guvernul de la Bagdad a decis, miercuri, înlocuirea comandanţilor armatei şi poliţiei irakiene din Basra, la cîteva săptămîni după ofensiva împotriva miliţiilor şiite din acest oraş, despre care comandanţii americani au spus că a fost planificată greşit. Locotenent-generalul Mohan al-Furaiji, unul dintre cei mai apreciaţi comandanţi irakieni de către partenerii americani şi britanici, a condus armata şi poliţia din Basra. General-maiorul Abdul-Jalil Khalaf, comandantul poliţiei regionale, a fost şi el înlăturat din funcţie.
Israel - Incursiuni în Gaza
Nouă activişti palestinieni ai grupării Hamas au fost ucişi, în noaptea de marţi spre miercuri, în timpul unei incursiuni a armatei israeliene în cartierul estic al oraşului Gaza, au anunţat surse medicale palestiniene. Cei patru activiştii ai Brigăzilor Ezzedine al-Qassam au fost ucişi de militarii unei unităţi israeliene, care aveau susţinerea elicopterelor. Alţi şase membri ai ramurii militare Hamas, ce controlează Fîşia Gaza, au fost luaţi prizonieri şi aduşi în Israel.
Zimbabwe - Violenţe postelectorale
O asociaţie de medici din Zimbabwe a anunţat, miercuri, că a îngrijit 157 de persoane rănite în violenţele organizate sau torturile care au urmat alegerilor generale din 29 martie. Până marţi, 30 din aceşti pacienţi erau încă în spital, menţionează asociaţia.
Guineea Ecuatorială – Accident aviatic
Un avion ce transporta oficiali din cadrul partidului de guvernămînt din Guineea Ecuatorială s-a scufundat în mare miercuri, în timp ce încerca să aterizeze pe insula Annobon, situată la 700 de kilometri la sud-vest de Malabo. Nu se ştie dacă există sau nu victime şi nici numărul şi identitatea pasagerilor avionului. Avionul Antonov-24 aparţinînd Ministerului Apărării transporta către această insulă liderii Partidului Democratic din Guineea Ecuatorială, care urmau să participe vineri la deschiderea campaniei pentru alegerile legislative din 4 mai.