Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 22 Februarie 2008 / 00:00 496 accesări

Telegrafic

Legea informării Parlamentului despre vizite externe, adoptată tacit

Preşedintele şi premierul vor trebui să informeze semestrial Parlamentul cu privire la vizitele în străinătate, conform unei iniţiative legislative aprobată tacit de Camera Deputaţilor. Potrivit proiectului, iniţiat de 12 parlamentari PRM, cei doi sînt obligaţi să răspundă invitaţiei parlamentarilor, în fiecare semestru al anului, de a prezenta mesaje în Legislativ cu privire la problemele de politică externă, contractele economice încheiate şi situaţia comunităţilor româneşti din ţările vizitate. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, urmînd ca Senatul să ia decizia finală.

Federaţia Rusă salută poziţia României în privinţa independenţei Kosovo

Ambasada Federaţiei Ruse în România a transmis salutul său Parlamentului României pentru poziţia adoptată în privinţa independenţei Kosovo. Ambasada a anexat şi traducerea declaraţiei comune a preşedintelui Dumei de stat, Boris Grîzlov, şi a preşedintelui Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Serghei Mironov, pe tema Kosovo. Rusia a cerut duminică ONU şi NATO să acţioneze \"fără întîrziere\" pentru a anula proclamarea independenţei Kosovo. Moscova a solicitat şi o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU şi a denunţat declararea independenţei Kosovo.

Record la Cameră: 57 de legi dezbătute în 40 de minute, majoritatea respinse

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat ieri că deputaţii au avut o şedinţă-fulger în care au fost dezbătute, în numai 40 de minute, 57 de proiecte legislative, majoritatea acestora fiind respinse. El a ţinut să precizeze că membrii Biroului Permanent au stabilit ca proiectele de legi nesustenabile să fie respinse. În timpul scurtei şedinţe au existat momente în care, deoarece a vorbit foarte mult, Olteanu a rămas fără voce. El a spus la final că remediul în astfel de situaţii este \"pastila de supt pentru gît\".

Europarlamentarul PD-L Mihaela Popa vrea ca istoria UE să fie studiată în şcoli

Europarlamentarul PD-L Mihaela Popa a cerut, în plenul Parlamentului European, ca istoria UE să fie studiată în şcolile din toate statele membre: \"În contextul dezbaterii privind viitorul Europei, trebuie să dăm atenţia cuvenită acelei categorii sociale care reprezintă cel mai bine ideea viitorului - tinerii, adică cetăţenii de mîine ai UE\". Potrivit acesteia, tinerii trebuie pregătiţi să proiecteze viitorul generaţiei lor, iar aceasta presupune cunoaşterea istoriei comune, etapele formării şi dezvoltării UE.



12