Pregătiri pentru summit-ul NATO
Reprezentanţii instituţilor implicate în organizarea summit-ului NATO de la Bucureşti, din perioada 2-4 aprilie 2008, au apreciat ieri, într-o întîlnire la Guvern, cu premierul Tăriceanu, că pregătirile au avansat semnificativ, iar activităţile stabilite sînt în grafic. Coordonatorul acţiunilor de organizare, secretarul de stat Victor Micula, a precizat că, în discuţiile din Consiliul Nord-Atlantic, au fost aprobate formatele de lucru ale summit-ului de la Bucureşti, care includ o reuniune formală a şefilor de stat şi/sau de guvern din statele membre, precum şi reuniuni ale Comisiilor NATO-Ucraina şi NATO-Rusia. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a amintit că reuniunea NATO de la Bucureşti este unul important nu doar pentru Alianţă, ci şi pentru România, fiind \"cel mai semnificativ eveniment internaţional\" organizat în ţară pînă în prezent.
Preşedintele Comitetului Militar al UE, în vizită la Bucureşti
Preşedintele Comitetului Militar al UE, generalul Henri Bentegeat, se află, în perioada 13 - 15 februarie, într-o vizită oficială în România, la invitaţia şefului Statului Major General, amiral doctor Gheorghe Marin. Convorbirile oficiale se vor axa pe subiecte privind relaţia armatei României cu structurile militare ale UE, pornind de la operaţiile şi misiunile de gestionare a crizelor conduse de UE, procesele actuale de dezvoltare a capabilităţilor de apărare ale Uniunii, cooperarea militară dintre NATO şi UE, precum şi evoluţiile recente din mediul european de securitate. Comitetul Militar al UE este organul militar suprem al Consiliului UE pentru consultare şi cooperare militară între statele membre, în domeniul prevenirii conflictelor şi al gestionării crizelor.
Şedinţă CSAT
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte astăzi în şedinţă, pe ordinea de zi fiind incluse agenda politică a summit-ului NATO 2008, stadiul realizării măsurilor stabilite în planul organizării şi asigurării securităţii şi bunei desfăşurări a summit-ului şi a evenimentelor asociate, precum şi concepţia de securitate a evenimentului din aprilie.
Dialog româno - moldovenesc
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat că a convenit cu omologul său moldovean, Andrei Stratan, continuarea dialogului româno-moldovean, cu depăşirea tuturor obstacolelor din trecut. Cioroianu a spus că a convenit cu Stratan să se informeze reciproc în legătură cu toate problemele care ar putea apărea în relaţia celor două state.
Instituţia iniţiatoare a unui act normativ va aprecia avizele de care are nevoie
Instituţia care iniţiază un proiect de act normativ va avea posibilitatea să aprecieze, în funcţie de domeniul de reglementare, dacă este nevoie să solicite avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Consiliului Concurenţei şi/sau al Curţii de Conturi. Noua regulă a fost introdusă printr-o hotărîre aprobată miercuri de Executiv, care modifică şi completează Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării.