Noua Zeelandă – Români după gratii
Doi români au fost condamnaţi la doi ani de închisoare pentru furt şi fraudă, în Noua Zeelandă, fiind acuzaţi că înşelau pensionarii şi le furau banii. După ce aflau datele bancare ale bătrînilor, escrocii transferau banii de pe card în conturile lor din România. Din luna septembrie, de cînd se aflau în Noua Zeelandă, Alexandru Meihatea şi Daniela Vasile au reuşit să păcălească nouă pensionari şi să sustragă peste 20.000 de dolari. După ce îşi vor ispăşi pedeapsa, românii vor fi trimişi în ţară.
Pakistan - Tren deraiat
Cel puţin 60 de oameni au murit, iar alţi peste 120 au fost răniţi, în Pakistan, în urma unui accident feroviar petrecut în sudul ţării. Echipele de salvare chemate urgent la locul tragediei încearcă în continuare să scoată zeci de călători dintre fiarele contorsionate. 14 dintre cele 17 vagoane ale garniturii au deraiat, iar patru au fost complet distruse. Trenul plecase din Karachi, cu direcţia Lahore. S- a exclus ipoteza unui act de sabotaj, afirmîndu-se că tragedia s-a produs din cauza unei probleme tehnice apărute la o îmbinare de şine.
Franţa - Accident feroviar
Un om a murit şi 25 au fost răniţi într-un accident de tren în Franţa, în dreptul localităţii Tossiat, la graniţa cu Elveţia. Trenul de mare viteză, care circula pe ruta Paris-Geneva, a intrat din plin într-un camion. Şoferul vehiculului şi-a pierdut viaţa. Mai mulţi călători au declarat că trenul nu atinsese viteza normală, ceea ce a prevenit un adevărat dezastru.
Afganistan – Eroare fatală
Doi soldaţi danezi au fost ucişi, din greşeală, de colegii lor englezi, la sfîrşitul lunii septembrie, în timpul unei operaţiuni desfăşurate împotriva miliţilor Taliban. Soldaţii danezi participau la misiune alături de britanici, cînd s-a întîmplat tragedia. În timpul operaţiunii, britanicii i-au confundat pe danezi cu insurgenţii Taliban. Cei doi militari au murit loviţi de obuz. Justiţia daneză, care a investigat cazul, recunoaşte că a fost vorba de o greşeală. De partea britanică, investigaţia nu a fost finalizată nici acum. Danemarca are 600 de militari desfăşuraţi în Afganistan. Anul 2007 a fost desemnat cel mai sîngeros înregistrat în Afganistan de la înlăturarea regimului Taliban, cu peste 140 de atentate sinucigaşe comise pînă la jumătatea lunii decembrie şi peste 6.000 de victime.
SUA – Incendiu la Casa Albă
Un incendiu a izbucnit, ieri, într-o clădire din apropierea Casei Albe, din motive încă necunoscute. Focul a izbucnit în Eisenhower Executive Office Building din apropierea unui birou destinat recepţiilor oficiale ale vicepreşedintelui Dick Cheney. Acesta nu se afla însă în apropirea clădirii cuprinse de flăcări.
Turcia – Noi capitole de negocieri
Turcia a deschis două noi capitole de negociere, din totalul de 35 care marchează drumul ţării către UE, iar şeful diplomaţiei turce. Cele două capitole, care ridică la şase numărul total de capitole deschise de Turcia din octombrie 2005, cînd au fost lansate negocierile de aderare care sînt estimate să dureze 15 ani, se referă la reţelele transeuropene, sănătate şi protecţia consumatorului.
Marea Britanie - Neglijenţă în problema imigranţilor
Marea Britanie se vede obligată să rezolve în mare grabă peste 165.000 de dosare ale unor imigranţi care au solicitat azil pe teritoriul său. Cele mai multe dosare au zăcut pur şi simplu în sertare sau au fost tratate superficial de personalul Ministerului de Interne. Foarte mulţi dintre azilanţii cărora le aparţin aceste dosare trăiesc în Regatul Unit de atîta vreme încît oficialităţile britanice au ajuns la concluzia că expulzarea lor acum ar însemna o încălcare a drepturilor omului. Opoziţia conservatoare reproşează Guvernului Brown că a rezolvat pe furiş primele 19.000 de cazuri.
SUA – Seism pe insuele Aleutine
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter a zguduit miercuri Insulele Aleutine din Alaska, în nordul Pacificului, declanşînd un avertisment de tsunami în Hawaii. Nu există pentru moment informaţii în legătură cu eventuale victime sau pagube materiale. Alerta de tsunami a fost ridicată în cîteva ore.