Pază pentru secţiile de votare
Numărul persoanelor cu drept de vot pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European este de 18.267.639, fiind constituite 34.678 de secţii de votare (cîte 17.339 de secţii pentru fiecare proces de vot), iar peste 50.000 de angajaţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) vor asigura paza secţiilor. Pentru desfăşurarea în condiţii optime a alegerilor membrilor din România în Parlamentul European şi a Referendumului naţional din 25 noiembrie 2007, MIRA a luat toate măsurile necesare, fiind în grafic cu îndeplinirea tuturor sarcinilor care îi revin pe această linie. Secţiile de votare vor fi preluate în pază începînd de sîmbătă, 24 noiembrie, ora 18.00. La nivelul MIRA se va înfiinţa un centru operativ de coordonare a activităţilor de ordine şi siguranţă publică, iar la nivel local aceste activităţi vor fi coordonate de către şefii Inspectoratelor Judeţene de Poliţie. Toate structurile operative ale MIRA vor lua măsuri de creştere a capacităţii de intervenţie începînd de sîmbătă. Duminică, principalele misiuni ale structurilor de ordine şi siguranţă publică vor urmări asigurarea climatului de normalitate pe timpul desfăşurării procesului de votare şi asigurarea intervenţiei operative la secţiile de votare şi în zona acestora, pentru rezolvarea situaţiilor deosebite, potrivit competenţelor.
Program prelungit la Evidenţa Populaţiei
Exercitarea dreptului la vot se va face în baza cărţilor de identitate, buletinelor de identitate, cărţilor provizorii de identitate, paşaportului de serviciu sau paşaportului diplomatic, iar procesul electoral se va desfăşura în intervalul orar 7.00 - 21.00. Pentru persoanele care au pierdut sau au nevoie să îşi schimbe documentele de identitate, programul de lucru cu publicul al Serviciilor de evidenţa populaţiei din cadrul Institutului Naţional de Evidenţă a Populaţiei (INEP) va fi prelungit sîmbătă (între orele 8.00 şi 20.00) şi duminică (între orele 7.00 şi 21.00).
Fără secţii de votare în gări şi aerogări
Pentru evitarea fraudării proceselor de votare a fost menţinută prevederea de la ultimul referendum din primăvară de a nu se organiza secţii de votare în gări sau aerogări. Totodată, pentru a preveni turismul electoral, cei care nu vor vota la secţiile de pe raza de domiciliu vor fi condiţionaţi de completarea unei declaraţii pe proprie răspundere, unde se va specifica faptul că nu au mai votat în acelaşi scop. În vederea asigurării fluenţei procesului electoral, au fost tipărite astfel de declaraţii, în format tipizat. Votarea de două sau de mai multe ori reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, tentativa fiind şi ea pedepsită. De asemenea, cetăţenii străini cu domiciliul în România, care au obţinut adeverinţele emise de către Autoritatea Electorală Permanentă pot vota numai pentru alegerile europarlamentare pe listele suplimentare.
Flux continuu la Curtea Constituţională
Curtea Constituţională informează că, în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute de art. 146, litera i, din Constituţie, urmează să-şi desfăşoare activitatea şi în zilele de 24 şi 25 noiembrie 2007. Totodată, Curtea precizează că, potrivit art. 44 din Legea 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, rezultatele scrutinului, cuprinzînd numărul voturilor valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe buletinul de vot şi numărul voturilor nule, se centralizează la nivel naţional de către Biroul Electoral Central, după care se înaintează, cu pază militară, la Curtea Constituţională, în termen de 24 de ore de la încheierea centralizării.
Studenţii, obligaţi să prezinte carnetul
BEC a hotărît ca studenţii care doresc să-şi exercite dreptul la vot trebuie să demonstreze cu carnetul că urmează studii universitare. Studenţii vor trebui să prezinte, pe lîngă carnet sau altă dovadă care le dovedeşte calitatea, şi actul de identitate. O altă hotărîre a BEC pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European stabileşte că medicii de gardă vor putea să voteze la secţiile înfiinţate în spitalele unde îşi desfăşoară activitatea.
Membrii birourilor votează la secţiile din aceeaşi incintă
Membrii birourilor secţiilor de votare constituite în vederea alegerilor europarlamentare vor putea să îşi exercite dreptul de vot la secţiile organizate pentru consultarea populară aflate în aceeaşi incintă. Decizia a fost luată ieri de BEC. Aceeaşi posibilitate o vor avea observatorii şi personalul de pază de la secţiile de votare de la scrutinul pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European. O hotărîre similară a fost adoptată şi de BEC pentru referendum, prin care li se permite membrilor secţiilor de la referendum să voteze la secţiile de votare pentru scrutinul european aflate în aceeaşi incintă.
Deţinuţii, chemaţi la urne
Aprox. 3.100 de arestaţi preventiv, dar necondamnaţi definitiv printr-o hotărîre judecătorească, vor putea vota, duminică, pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul privind votul uninominal. Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) se va ocupa de organizarea activităţii de votare. Printre cei aprox. 3.100 de persoane condamnate se află arestaţi preventiv deţinuţi care nu au fost condamnaţi definitiv printr-o hotărîre judecătorească şi persoane în vîrstă de peste 18 ani faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de reeducare. De asemenea, vor putea vota deţinuţii cetăţeni ai unui stat membru al UE cu domiciliul sau reşedinţa în România care nu au fost lipsiţi de drepturile electorale prin hotărîre judecătorească definitivă.
Primarii şi viceprimarii, în secţii doar cît timp votează
Potrivit unei hotărîri de interpretarare adoptate de Biroul Electoral Central (BEC), primarii şi viceprimarii nu vor avea dreptul ca, în ziua desfăşurării alegerilor europarlamentare, să staţioneze în secţiile de votare mai mult decît timpul necesar pentru a vota. BEC a mai decis, de asemenea, să interzică primarilor şi viceprimarilor să intervină în procesul de desfăşurare a scrutinului, de numărare a voturilor, de stabilire şi consemnare a rezultatului scrutinului. Potrivit hotărîrii BEC, primarii şi viceprimarii nu vor putea să fie aleşi ca însoţitori în cabina de vot de către alegătorii care, din motive temeinice constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu pot să voteze singuri.