Listele candidaţilor pentru PE, în lucru la CNSAS
Secretarul Colegiului CNSAS, Constantin Buchet, a declarat ieri că listele candidaţilor la alegerile pentru PE sînt „în lucru”, fiind consultate fondul de arhivă al CNSAS şi al celorlalţi deţinători de arhive. El a arătat că numele celor prezenţi pe listele de candidaţi sînt verificate, urmînd ca, pe măsură ce vor apărea răspunsuri, Colegiul CNSAS să le analizeze. Buchet a completat că, dacă există dosare în care să apară numele celor verificaţi, Colegiul CNSAS va comunica răspunsurile după ce va studia şi va delibera asupra informaţiilor primite.
Funar: Senatul să ceară preşedintelui şi premierului eliminarea UDMR din Guvern
Senatorul PRM Gheorghe Funar a propus ieri ca Biroul Permanent al Senatului să ceară preşedintelui şi premierului eliminarea UDMR din Guvern, iar Guvernul să iniţieze o ordonanţă de urgenţă prin care să elimine participarea la alegerile europene a organizaţiilor minorităţilor naţionale. El reclamă încălcarea prevederilor legale de către UDMR, la lansarea candidaţilor Uniunii, prin intonarea imnului Ungariei, sub sloganul „Noua descălecare”. Funar a arătat că, la acest eveniment, senatorii Marko Bela şi Gyorgy Frunda au spus că UDMR va cere Europei autonomia Ţinutului Secuiesc. De asemenea, Funar a mai spus că propune conducerii Senatului să sancţioneze senatorii UDMR cu interzicerea participării la lucrările acestei Camere pe o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice.
“BEC a dat o hotărîre prin care risipeşte 400 de tone de hîrtie de ziar“
Senatorul PRM Gheorghe Funar a solicitat ieri Curţii de Conturi să impute membrilor BEC suma de 300.000 de euro, reprezentînd contravaloarea a 400 de tone de hîrtie de ziar, care, în urma unei hotărîri “ilegale” a BEC, va fi consumată „suplimentar\" pentru tipărirea buletinelor de vot. El a arătat că, prin nerespectarea legii, hîrtia albă a fost înlocuită cu hîrtia de ziar, buletinele de vot urmînd să aibă 32 de pagini, în loc de 16 pagini. Funar susţine că adoptarea hotărîrii BEC va conduce la un consum suplimentar de 400 de tone de hîrtie, care, la preţul de 750 de euro/tonă, va duce la „o risipă din bani publici de 300.000 de euro”.