Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 01 Octombrie 2007 / 00:00 649 accesări

David: “Băsescu a reuşit performanţa de a separa românii de români”

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, l-a atacat, ieri, pe Traian Băsescu, după manifestările din Piaţa Universităţii, afirmînd că şeful statului a reuşit \"performanţa\" de a separa românii de români: \"Preşedintele ar trebui să realizeze că acele garduri montate în Piaţa Universităţii, care despărţeau românii de români, reprezintă exact rezultatul politicii sale, nu de susţinere şi de reprezentare a interesului întregului popor, ci în bună măsură de dezorganizare, dezbinare şi de haos”.

Dacă Tăriceanu îşi asumă erorile, se poate reface Alianţa

Secretarul general al PD, Vasile Blaga, susţine că Alianţa PNL-PD poate fi refăcută cu condiţia ca premierul Tăriceanu să îşi asume erorile pe care le-a comis prin încălcarea protocolului, el precizînd că orice este posibil, dar că, deocamdată, din păcate, nu există negocieri cu liberalii. Liderul democrat a mai susţinut că, personal, a avut o relaţie bună cu Tăriceanu, atît în interiorul Guvernului, cît şi pe vremea când negociau protocolul Alianţei.

Conservatorii susţin că Băsescu pregăteşte alegeri anticipate

Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat sîmbătă că, probabil, Traian Băsescu pregăteşte alegerile anticipate. \"Se creează o anumită tensiune, naturală pe undeva, în societatea românească, în preajma alegerilor, tensiune care nu e necesară în preajma europarlamentarelor”. El a mai susţinut că propunerile avansate de Băsescu, referitoare la formarea unui guvern de uniune naţională nu sînt credibile.



12