Ieri a fost ultima zi în care au putut fi depuse listele de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Contestaţiile vor fi rezolvate pînă pe 10 octombrie, iar pînă pe 18 octombrie, prefecţii, preşedinţii de consilii judeţene şi primarul general al Capitalei trebuie să asigure sediile şi dotarea birourilor electorale. Alegerile pentru Parlamentul European (PE) sînt programate pe 25 noiembrie. Buletinele de vot trebuie să fie gata cu două săptămîni înainte de scrutin.
PSD a depus lista pentru PE
O delegaţie a PSD, condusă de secretarul general al partidului, Titus Corlăţean, a depus ieri, la Biroul Electoral Central (BEC), lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. Din delegaţie au mai făcut parte vicepreşedintele Liviu Dragnea, director de campanie, deputatul Florin Iordache, din partea Departamentului juridic, Nicolae Bănicioiu, preşedintele TSD. Dragnea a declarat că social-democraţii mizează pe trimiterea a 12 parlamentari în PE. Şeful campaniei electorale a PSD pentru alegerile europarlamentare a precizat că \"din evaluările pe care le-am făcut noi, PSD are şanse să scoată un scor electoral foarte bun, apropiat de ce am avut în 2004\". Potrivit afirmaţiilor sale, campania PSD va fi una pozitivă, explicită şi fermă, în care să se explice românilor ce înseamnă PE şi ce vor face parlamentarii PSD la Bruxelles. Titus Corlăţean, candidatul aflat pe prima poziţie pe lista PSD pentru euroalegeri a arătat că, în cazul în care va fi ales, va rămîne doi ani la Bruxelles, urmînd să îşi exercite în continuare şi atribuţiile funcţiei de secretar general al partidului.
Şi PC a depus la BEC lista
Conservatorii au trimis şi ei ieri o delegaţie care a depus la BEC lista candidaţilor acestei formaţiuni politice pentru PE. Din delegaţia PC, condusă de Daniela Popa, director de campanie, au mai făcut parte candidaţii la alegerile europarlamentare Maria Grapini, Marcel Nicolaescu, deputaţii Lia Ardelean şi Ion Sundrea şi Daniel Ghervasiuc. Maria Grapini a declarat că formaţiunea din care face parte doreşte să obţină la acest scrutin 7% din voturi şi să trimită în PE doi-trei europarlamentari. Grapini a afirmat că formaţiunea din care face parte nu a propus candidaţi \"de import\", fiind urmărit criteriul cunoaşterii problematicii europene, economice, sociale.
PRM îşi păstrează europarlamentarii
Reprezentanţii PRM Valentin Dinescu şi Gelil Eserghep au depus ieri lista de candidaţi ai partidului la alegerile pentru PE, afirmînd că partidul din care fac parte mizează să trimită minimum şapte europarlamentari la Bruxelles. \"Dacă alegerile vor fi corecte şi vom reuşi să eliminăm prostia aceea cu listele suplimentare, noi mizăm pe un scor de 18-20%\", a declarat deputatul Gelil Eserghep. El a adăugat că PRM şi-a ales candidaţii pe criteriul eficienţei şi pe principiul \"echipa cîştigătoare nu se schimbă\". Cei cinci eurocandidaţi sînt, de altfel, şi reprezentanţi în prezent ai partidului în PE şi afiliaţi grupului politic recent constituit Identitate, Tradiţie, Suveranitate.
UDMR a depus lista candidaţilor la euroalegeri
O delegaţie a UDMR, condusă de preşedintele Marko Bela, a depus ieri, la Biroul Electoral Central, lista cu cei 35 de candidaţi ai Uniunii la alegerile pentru Parlamentul European. Membrii delegaţiei au purtat eşarfe verzi-albastre cu însemnele Uniunii şi cu sigla UDMR.