Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 13 Septembrie 2007 / 00:00 576 accesări

Deputaţii au liber luni, pentru deschiderea anului şcolar

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ieri ca deputaţii să nu lucreze luni, pentru a fi prezenţi în circumscripţiile electorale la deschiderea anului şcolar, spre deosebire de colegii lor senatori, care vor veni la Parlament. „Chiar dacă decizia noastră a fost diferită de cea a Senatului, luni, deputaţii se vor deplasa în circumscripţiile electorale, unde vor participa la deschiderea anului de învăţămînt. Aşadar, marţi avem zi de luni, în sensul că începem cu şedinţele de luni ale grupurilor”, a anunţat secretarul Biroului Pemanent al Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu.

Termenul de prezentare a raportului Comisiei privind interceptările, prelungit

Deputaţii şi senatorii au aprobat ieri prelungirea termenului de prezentare a raportului Comisiei comune parlamentare de anchetă a informaţiilor privind interceptarea comunicaţiilor, pînă pe 15 octombrie. Iniţial, Comisia trebuia să prezinte raportul pînă la 14 mai. Preşedintele Comisiei comune de anchetă privind interceptările, senatorul PSD Cristian Diaconescu a solicitat „amînarea depunerii raportului pînă la data de 15 octombrie 2007, avînd în vedere complexitatea problematicii analizate, a diversităţii documentelor primite în perioada menţionată şi activităţile de verificare planificate”.

Udrea va candida la alegerile generale viitoare

Secretarul executiv al PD Elena Udrea recomandă femeilor din partid o mai mare vizibilitate şi o mai mare implicare în luarea deciziilor politice, spunînd că femeile trebuie să îşi schimbe atitudinea şi să facă mai mult decît să se ocupe de activităţi sociale. Elena Udrea va candida la alegerile generale viitoare pentru Parlamentul României, urmînd să se decidă dacă va opta pentru Senat sau Camera Deputaţilor. Ea susţine că va candida, cel mai probabil, pe lista PD de la Bucureşti întrucît este membră a filialei sectorului 1. Udrea a mai precizat că sigur nu va candida pentru Parlamentul European.

Iorgulescu promovează o nouă Lege a arhivelor

Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, susţine că Legea lustraţiei nu poate fi aplicată în mod eficient pînă nu se va aproba o nouă Lege a arhivelor, care să prevadă accesul la arhivele PCR şi UTC, astfel încît foştii \"activişti de partid\" să nu mai ocupe funcţii politice. În acest sens, MCC a elaborat un proiect de Lege a arhivelor, care va intra în dezbaterea Guvernului săptămîna viitoare, avînd termen de aprobare în şedinţa Executivului din decembrie 2007.



12