Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 23 August 2007 / 00:00 541 accesări

Italia - Incendiator român arestat

Un român a fost arestat în Italia, după ce a fost surprins în timp ce dădea foc unor tufişuri, cu o brichetă. Pentru stingerea incendiului provocat de român a fost necesară intervenţia silvicultorilor italieni. Flăcările au distrus aproape jumătate de hectar de vegetaţie. Bărbatul, în vîrstă de 53 de ani, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani. Românul este al şaptelea incendiator arestat de autorităţile italiene, anul acesta. Incendiile de vegetaţie au făcut ravagii, vara aceasta, în Italia, iar anchetele pompierilor şi ale poliţiei au demonstrat că multe dintre ele au fost provocate intenţionat. Aproximativ 20 de incendii se înregistrau, miercuri, în Italia, cel mai periculos în Sicilia, în apropiere de Cefalu şi Mesina. Un nor mare de fum se putea vedea deasupra localităţii turistice Cefalu din partea nordică a Siciliei, unde un incendiu puternic a izbucnit marţi, pe colinele din apropiere. Incendiul este sub control, dar este dificil de stins din cauza temperaturilor de peste 31 de grade şi a rafalelor de vînt puternice, condiţii nefavorabile pentru acţiunea avioanelor cu apă. Mai multe persoane, printre care turişti, au fugit, marţi seară, din calea flăcărilor care ameninţau zeci de case de la periferia oraşului. Mai multe incendii se înregistrează în regiunea Mesina din nord-estul Siciliei, mai ales în Munţii Nebrodi, pe o distanţă de 50 kilometri. S-au înregistrat doar pagube materiale, cîteva case fiind distruse, miercuri, ca şi o partea a pădurii de pin. Lupta cu incendiile de pădure şi de vegetaţie s-a soldat cu moartea a opt persoane de la începutul verii.

Polonia - Furtuni soldate cu cinci morţi

Cinci persoane au murit şi alte cîteva sînt date dispărute în urma furtunilor înregistrate în regiunea lacurilor din Polonia, marţi. Zeci de persoane au fost surprinse de furtună în nord-estul Poloniei şi au încercat să ajungă la mal, ajutate de echipele de intervenţie şi cîini special antrenaţi. Presa a informat că mai multe iahturi răsturnate încă se află în apele lacului.

Irak - 14 militari americani morţi

14 militari americani au murit în nordul Irakului, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit. Aparatul efectua o misiune pe timp de noapte în momentul prăbuşirii. Elicopterul s-a prăbuşit cel mai probabil din cauza unei probleme tehnice şi nu a fost doborît de insurgenţi, au mai precizat surse militare americane. Acesta este unul din cele mai grave incidente de acest gen înregistrate din martie 2003 şi pînă acum. În urma incidentului, numărul militarilor americani care şi-au pierdut viaţa în Irak a ajuns la 3.719. Tot în nordul Irakului, un atentat cu maşină-capcană a făcut 20 de morţi în apropierea unei secţii de poliţie.

SUA - Prafuri suspecte la New York

O alertă a fost declanşată la New York, unde mai multe instituţii au primit plicuri suspecte, pline cu un praf alb. Poliţia a intervenit imediat şi a ridicat toată corespondenţa suspectă. După efectuarea mai multor teste, oamenii au răsuflat uşuraţi: a fost doar o glumă proastă. Plicurile conţineau făină sau amidon. Nu a fost găsit niciun mesaj de ameninţare. Poliţiştii au anunţat că plicurile aveau în interior cîte o felicitare necompletată şi că au fost trimise toate din localitatea Hartford. O anchetă a fost deschisă pentru a-l depista pe autorul farsei de prost gust.

Bulgaria - Manifestaţii ale rromilor

O mie de rromi au manifestat, ieri, la Samokov, în sud-vestul Bulgariei, pentru a protesta faţă de moartea unui tînăr din comunitatea lor, ucis marţi seară, într-o altercaţie cu bulgari. “Victima este un rrom de 17 ani, care a fost omorît în bătaie de huligani bulgari. El era paşnic, nu a opus rezistenţă şi asta l-a costat viaţa”, a declarat liderul partidului Euroroma, Ţvetelin Kancev. Potrivit lui, este al cincilea incident în ultimii şapte ani în care un rrom este omorît la Samokov. La rîndul său, Ministerul de Interne a anunţat doar moartea unui tînăr la Samokov, în urma unei altercaţii. Minoritatea rromă din Bulgaria, estimată la 650.000 de persoane, adică 9% din populaţie, suferă de un şomaj ridicat şi trăieşte în general în mizerie.

Gruzia - Noi acuzaţii împotriva Rusiei

Un avion de luptă care venea dinspre Rusia a încălcat spaţiul aerian gruzin, pentru a doua oară luna aceasta, marţi, zburînd pe o distanţă de cinci kilometri în interiorul teritoriului gruzin, a anunţat, miercuri, Ministerul de Externe de la Tbilisi.

Brazilia - Contraatac la criminalitate

Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a lansat Programul Naţional pentru Siguranţă Publică, cu un buget de circa 6,7 miliarde de reali (2,4 miliarde de euro), pe o perioadă de patru ani. Iniţiativa are obiectivul de a reduce criminalitatea, de un nivel îngrijorător în statul sud-american: 45.000 de omucideri pe an. Programul prevede majorarea numărului de forţe de securitate şi aplicarea de ample proiecte sociale în Sao Paulo, Rio de Janeiro, Brasilia, Recife, Salvador de Bahia, Belo Horizonte, Porto Alegre, Belem, Vitoria, Curitiba şi Maceio. “Lipsa de siguranţă este principala preocupare a brazilienilor, înaintea şomajului, după cum arată sondajele. Această ofensivă a statului vrea să redea majorităţii brazilienilor dreptul de a visa”, a declarat preşedintele.

Grecia - Al treilea val de caniculă

Grecia se confruntă din nou cu temperaturi de circa 40 grade Celsius, fiind vorba despre al treila val de caniculă al acestei veri, fenomen fără precedent în ultimii 50 de ani. Totuşi, valul de căldură din august se anunţă mai puţin sufocant decît celelalte două, care s-au înregistrat la sfîrşitul lui iunie şi la sfîrşitul lui iulie, cu temperaturi-record de 46 grade Celsius. Temperaturile foarte ridicate au provocat, de la începutul verii, moartea a 16 persoane şi au favorizat producerea de incendii de proporţii, în care trei localnici şi doi pompieri au murit.

Mexic - Uraganul Dean a făcut ravagii

Uraganul Dean a rămas o ameninţare pentru locuitorii din Mexic şi a lovit partea centrală a ţării, în cursul zilei de miercuri. Specialiştii au avertizat că exista riscul creşterii în intensitate a ciclonului, după ce acesta a scăzut de la furtună de categoria a cincea la una de categoria întîi. Preşedintele Felipe Calderon şi-a arătat îngrijorarea cu privire la situaţia comunităţilor sărace din Peninsula Yucatan, mai ales că multe dintre ele sînt izolate. Aflat la un summit în Canada, liderul mexican a adăugat că va reveni în ţară odată ce avionul său va putea ateriza şi se va ocupa personal de supravegherea misiunilor de salvare. Mai multe clădiri şi linii de înaltă tensiune au fost avariate în Mexic şi Belize, însă niciun bilanţ nu indică deocamdată victime sau răniţi.

Japonia - Restricţii de electricitate

Canicula a adus Japonia în pragul unei crize energetice. Din cauza consumului foarte mare de curent electric, compania TEPCO a anunţat deja că a activat o clauză din contract care îi permite să resticţioneze livrările pentru clienţii industriali. În plus, va fi repusă în funcţiune o hidrocentrală veche, neutilizată în prezent. Criza este accentuată şi de scăderea producţiei, după închiderea unei centrale nucleare afectată de un seism. TEPCO a anunţat că dacă temperaturile vor depăşi 35 de grade Celsius pe o perioadă mai îndelungată, nu va mai putea asigura aprovizionarea normală cu electricitate. Marţi, la Tokyo erau 34 de grade.

Taguri articol


12