Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 19 Iulie 2007 / 00:00 586 accesări

Brazilia - Catastrofă aviatică

Un Airbus A-320 al companiei braziliene TAM cu 186 de pasageri la bord s-a prăbuşit în noaptea de marţi spre miercuri deasupra unui depozit din afara aeroportului Congonhas, după o aterizare ratată, accident în care este posibil să îşi fi pierdut viaţa 200 de persoane. Un număr de 104 cadavre au fost deja recuperate de autorităţi. Zborul 3054 al companiei TAM a decolat de la Porto Alegre din sudul ţării şi a derapat pe pista udă, după două zile de ploaie, a aeroportului Congonhas, aflat în plin centrul oraşului Sao Paulo. Avionul a ieşit de pe pistă, a traversat o stradă învecinată şi a lovit din plin o clădire a TAM Express, filială a companiei aeriene. S-au auzit mai multe explozii, iar aparatul a dispărut complet în interiorul clădirii în flăcări, iar din afară nu se mai vedea decît coada acestuia. Un număr de 12 răniţi, persoane ce se aflau în clădire, au fost spitalizaţi.

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a decretat trei zile de doliu şi a cerut comandantului armatei aerului, Junito Saito, să se deplaseze la locul accidentului. Preşedintele Lula şi-a exprimat consternarea şi a demarat o anchetă pentru a face lumină asupra cauzelor acestei tragedii. Aeroportul Congonhas a fost închis pentru aterizări şi decolări, iar zborurile prevăzute au fost tranferate la aeroportul internaţional din Sao Paolo, Guarulhos, şi la Campinas, la 100 de kilometri de Sao Paulo.

Daghestan - Bombă la şcoală

O bombă a explodat ieri pe terenul de sport al unei şcoli din Daghestan, în Caucazul rusesc, provocînd moartea a cel puţin patru poliţişti şi rănirea altor trei. Deflagraţia s-a produs în timp ce poliţiştii făceau exerciţii fizice. Atacurile împotriva forţelor de securitate sînt frecvente în Daghestan, aflat la frontiera cu Cecenia.

Turcia - Atentat la Istanbul

Un dispozitiv explozibil a fost detonat în noaptea de marţi spre miercuri, la Istanbul, în faţa unui birou electoral al Partidului Justiţie şi Dezvoltare, aflat la putere, provocînd pagube, dar nu şi victime. Atentatul nerevendicat continuă seria de violenţe declanşată pe ultima sută de metri înaintea alegerilor legislative. Alte două bombe de putere redusă au explodat, duminică, în faţa birorurilor electorale ale partidului aflat la putere şi ale unui partid de opoziţie, la Izmir, în vestul ţării, provocînd pagube materiale. Luni, un candidat independent a fost împuşcat mortal, în timpul unui atac asupra maşinii sale. Tensiunile dintre partidul aflat la guvernare, provenit dintr-o formaţiune islamistă şi elita seculară a ţării, din care fac parte generali influenţi şi magistraţii, dar şi dintre naţionalişti şi susţinătorii autonomiei kurde, sînt din ce în ce mai puternice.

Irak - Captură inportantă

Cel mai important lider irakian al organizaţiei al-Qaida în Irak, considerat intermediar între liderii străini ai reţelei şi Osama bin Laden, a fost arestat, a anunţat purtătorul de cuvânt al forţelor americane. Arestat la începutul lunii, Khaled al-Mashhadani este considerat ca om de legătură între Abu Ayyub al-Masri, Osama bin Laden şi Ayman al-Zawahiri, numărul doi al reţelei de origine egipteană, Acesta ar fi declarat anchetatorilor americani că cel care a fost prezentat ca lider al-Qaida în Irak este un personaj fictiv, iar adevăratul şef al grupării ar fi egipteanul Abu Ayyub al-Masri.

Bulgaria - Cerere de extrădare

Parchetul general de la Sofia a formulat, ieri, o cerere de extrădare a infirmierelor şi medicului bulgari, a căror pedeapsă cu moartea a fost comutată de către autorităţile libiene în închisoare pe viaţă. Bulgaria va cere şi extrădarea medicului de origine palestiniană Ashraf Jumaa Hajuj, căruia i-a fost acordată, în luna iunie, cetăţenia bulgară. Extrădarea nu poate fi compromisă de alte acuzaţii formulate la adresa celor şase, pentru că acest caz nu este prevăzut în acordul ratificat de cele două ţări în anul 1981.



12