Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 16 Iulie 2007 / 00:00 556 accesări

Pakistan - Atentat sinucigaş

Un atentator sinucigaş a atacat, duminică, cartierul general al poliţiei din oraşul Dera Ismail Khan, în nord-vestul Pakistanului, provocînd moartea a 28 de persoane. Atentatorul a vizat un centru de recrutare unde oamenii erau adunaţi pentru a efectua testele medicale şi scrise în vederea recrutării în cadrul forţelor de poliţie din oraşul Dera Ismail Khan, situat în apropierea unei regiuni tribale unde operează militanţi islamişti. Victimele sînt, în general, persoane care aplicau pentru obţinerea unui loc de muncă, dar printre aceştia se numără şi poliţişti.

Israel – Gest de bunăvoinţă

Israelul va permite unui lider palestinian în exil, Nawef Hawatmeh, responsabil pentru atacul asupra unei şcoli israeliene, comis cu aproape 30 de ani în urmă, să ia parte la o întîlnire ce va avea loc în Cisiordania, convocată de preşedintele palestinian Mahmud Abbas. Biroul premierul Ehud Olmert a anunţat că lui Nawef Hawatmeh, stabilit la Damasc, i se va permite să stea în Cisiordania doar cîteva zile. Preşedintele Abbas a convocat în această săptămînă o întrunire a Consiliului Central al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, pentru a solicita sprijin în lupta împotriva organizaţiei islamiste Hamas. Totodată, circa 180 de membri al-Fatah căutaţi, printre care lideri, au acceptat să renunţe la acţiunile militare antiisraeliene în Cisiordania, în schimbul opririi operaţiunilor de urmărire. Duminică, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Shimon Peres, a fost învestit în funcţia de preşedinte al Israelului. Acesta vrea să dea un conţinut mai politic acestei funcţii, pînă acum mai mult onorifică.

Turcia – Bombe şi explicaţii din partea SUA

Două bombe de putere redusă au explodat duminică în faţa birorurilor electorale ale partidului aflat la putere şi ale unui partid de opoziţie, la Izmir, în vestul ţării, provocînd pagube materiale. Atentatele nu au fost revendicate încă, dar sînt puse pe seama militanţilor kurzi. Turcia a cerut explicaţii în legătură cu o livrare de arme americane rebelilor kurzi din nordul Irakului. Autorităţile de la Ankara au început să ancheteze această afacere după ce un militant din Partidul Muncitorilor din Kurdistan care s-a predat a declarat că a văzut două vehicule blindate americane cum livrau arme într-o tabără a formaţiunii din Irak, la frontiera cu Iranul. Delicata chestiune a fost abordată în timpul unei conversaţii telefonice cu secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, săptămîna trecută. Guvernul turc este tot mai iritat de faptul că rebelii kurzi din Turcia continuă să beneficieze de un refugiu în zonele kurde din nordul Irakului, chiar dacă şi SUA au plasat gruparea pe lista organizaţiilor teroriste.

Irak – Ambuscadă sîngeroasă

Şapte grăniceri din Kurdistanul irakian au fost ucişi într-o ambuscadă, duminică, a anunţat poliţia. Persoane înarmate au atacat patrula într-o regiune muntuoasă de la graniţa cu Iranul, iar luptele au durat mai mult de o oră. Kurdistanul irakian este în general o zonă liniştită, dar oficialii susţin că grupările legate de al-Qaida rămîn o ameninţare.

Elveţia – Incendiu la festival

Un număr de 44 de maşini au fost distruse în urma unui incendiu de proporţii, sîmbătă, la un festival de muzică în aer liber din Elveţia. Pista unei mîini criminale nu este exclusă. Cinci pompieri au fost răniţi uşor. Circa 35.000 de persoane participau la Festivalul Frauenfeld, care durează trei zile, deschis de Prodigy. Maşinile erau parcate la doi kilometri de locul unde se desfăşura festivalul, care nu a fost întrerupt din cauza incendiului.

Libia – Preţ pe comutarea pedepselor

Pedepsele cu moartea pronunţateîn Libia în cazul celor cinci asistente medicale bulgare şi medicului palestinian vor fi comutate în schimbul a 400 milioane de dolari pentru familiile copiilor infectaţi cu HIV, a informat „Le Figaro”. Bulgaria, Slovacia, Croaţia şi Cehia vor plăti rudelor victimelor cîte un milion de dolari pentru fiecare copil infectat, potrivit ziarului, care îl citează pe Seif al-Islam, fiul liderului libian. Potrivit „Le Figaro”, Libia nu a ajuns încă la un acord cu UE pe această temă.



12