Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 18 Iunie 2007 / 00:00 637 accesări

R. Moldova – Vot blocat

Miliţia transnistreană a blocat, din nou, duminică, desfăşurarea votului pentru alegerile locale în satul Corjova din raionul Dubăsari, a declarat Victor Macrinschi, comandantul Contingentului militar al R.Moldova în Forţele Pacificatoare. Şi Valeriu Miţul, primarul în exerciţiu al localităţii, a declarat că, în dimineaţa zilei de ieri, circa 200 de miliţieni transnistreni au pătruns în secţia de votare, au distrus uşa, mobilierul şi au întrerupt legătura telefonică. Comisia Electorală Centrală a fixat pentru 17 iunie repetare primului tur de scrutin în satul Corjova, după ce scrutinul din localitate, din 3 iunie, a fost blocat de miliţia transnistreană. Satul Corjova este situat pe malul stîng al Nistrului în Zona de Securitate. Iniţial, Corjova a fost periferie a oraşului Dubăsari, iar după conflictul armat de la Nistru din 1992, a rămas sub jurisdicţia R.Moldova şi transformat într-un sat cu primărie independentă. Preşedintele moldovean, Vladimir Voroni, a calificat incidentul drept o provocare.

Afganistan – Explozie într-un autobuz

Cel puţin 35 de poliţişti şi civili afgani au fost ucişi, duminică, la Kabul, în urma unui atentat revendicat de miliţiile Taliban, comis asupra unui autobuz al poliţiei afgane. Atentatul este cel mai grav comis după înlăturarea de la putere a regimului Taliban, la sfîrşitul anului 2001. Printre victime se numără şi patru cetăţeni străini, a căror identitate nu a fost anunţată. Este însă cert că erau instructori pentru poliţia afgană. Procesul de instruire a poliţiştilor afgani este condus de Germania. Un alt atentat comis duminică în sudul ţării s-a soldat cu moartea a trei soldaţi americani.

Ungaria - Accident rutier

O persoană a încetat din viaţă şi 28 au fost rănite, sîmbătă, în Ungaria, în urma unui accident rutier, în care a fost implicat un autocar ce transporta un grup de pelerini polonezi către mănăstirea Medjugorje, din Bosnia-Herţegovina. Un număr de 50 de persoane se aflau la bordul autocarului care a părăsit brusc carosabilul şi s-a răsturnat. Poliţia ungară nu exclude posibilitatea ca şoferul să fi adormit la volan.

Irak - Atentat asupra unei moschei sunnite

Minaretul moscheii sunnite Ashra Mubashara bil Janna din oraşul şiit Basra, din sudul Irakului, a fost distrus în urma unui atentat produs sîmbătă, potrivit unei surse militare irakiene. Mai multe moschei sunnite au fost vizate de atacuri în urma distrugerii a două minarete ale mausoleului şiit de la Samarra, miercuri, la aproximativ un an după ce un atac a provocat distrugerea domului edificiului, antrenînd un val de violenţe interconfesionale.

Croaţia – Arestări pentru corupţie

Şase funcţionari ai Fondului Croat pentru Privatizare, printre care trei vicepreşedinţi ai instituţiei de stat, suspectaţi de corupţie, au fost arestaţi sîmbătă. Un al şaptelea suspect, fugar, a fost localizat şi urma să fie arestat în curînd. Peste 150 de poliţişti au participat la arestările făcute în toată ţara, iar circa 350.000 de euro au fost confiscaţi în urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor. Operaţiunea a intervenit după o anchetă care a durat aproape un an.

Numărul privatizărilor lansate la începutul anilor `90, cînd Croaţia a trecut prin perioada de tranziţie către economia de piaţă, au fost criticate constant de presa locală, care le-a calififcat drept ilegale. Lupta împotriva corupţiei este unul dintre principalele criterii pe care trebuie să le îndeplinească Croaţia pentru a adera la UE.

Muntenegru – Arestat pentru crime de război

Un fost general din poliţia sîrbă, Vlastimir Djordjevic, căutat de justiţia internaţională pentru crime de război comise în timpul războiului din 1998-1999 din Kosovo, a fost arestat în Muntenegru. Generalul în vîrstă de 58 de ani era printre cele cinci persoane inculpate de Tribunalul Penal Internaţional şi care se afla încă în libertate. Transferul său către Haga este în curs. Potrivit unor informaţii, Vlastimir Djordjevic s-ar fi refugiat în Rusia în 2001, imediat după ce în Serbia au fost descoperite gropi comune în care se aflau cadavrele a sute de alanezi din Kosovo. Generalul Djordjevic este acuzat de crime de război în Kosovo, în timpul atacării provinciei cu majoritate albaneză de către sîbi, în 1998-99. Potrivit actului acuzării, acesta adjunct al ministrului de interne şi şef al serviciului de ordine publică.

Rusia - candidat pentru alegerile prezidenţiale din 2008

Partidul reformator rus de opoziţie Iabloko i-a propus liderului său, Grigori Iavlinski, să candideze din partea formaţiunii la următoarele alegeri prezidenţiale din Rusia, ce vor avea loc în 2008. Decizia Iabloko înseamnă că partidul respinge ideea de a desemna un candidat unic al opoziţiei, care ar fi susţinut de mai multe partide. Iabloko a adoptat sîmbătă o declaraţie ce critică mişcarea de opoziţie Cealaltă Rusie, condusă de fostul campion de şah Garry Kasparov, pentru că a primit în rîndurile sale „naţionalişti, stalinişti şi naţional-bolşevici”.



12