Ungaria – Tentativă de jaf
Înainte de închiderea OTB Bank din Budapesta, vineri, un bărbat înarmat a pătruns în incintă şi a tras un foc de armă în perete, dezarmînd gardianul şi ameninţînd că dacă nu va primi toţi banii îl va împuşca. Poliţia a înconjurat sediul băncii şi criza s-a rezolvat după cinci ore, prin împuşcarea autorului tentativei de jaf şi luării de ostatici. Se pare că în incinta băncii se aflau şapte persoane în momentul incidentului. În cursul atacului forţelor de comando au fost rănite două persoane, dar nu se ştie cît de grav. Se pare că persoanele au fost rănite nu de către agresor, ci de către forţele de poliţie care au pătruns în bancă.
Rusia – Incendiu în Siberia
Ieri, un incendiu a făcut şase morţi şi a distrus circa 150 de vile din regiunea Krasnoiarsk din Siberia, a anunţat poliţia locală. Din cauza rafalelor de vînt, incendiul s-a extins iar pompierilor le-au trebuit cinci ore pentru a stinge focul. Alte 11 incendii majore s-au produs în regiune în utimele 24 de ore, distrugînd mai mult de 1.000 de hectare.
Belgia – Ministru periculos
Ministrul palestinian al Sportului şi Tineretului, membru al mişcării islamiste Hamas, a declarat, ieri, pentru postul de televiziune Al-Jazeera, că era blocat pe aeroportul din Bruxelles, unde avionul său, în drum spre Olanda, a făcut escală, fiind considerat o persoană periculoasă. Bassem Naim a fost blocat la cererea poliţiei belgiene, care l-a informat că Ministerul olandez al Justiţiei i-a anulat viza de intrare în Olanda. Ministrul a precizat că mergea, împreună cu un coleg, la cea de a cincea conferinţă a palestinienilor din Europa, care începe astăzi, la Rotterdam. Demnitarul a explicat că a obţinut viza în urmă cu două zile, de la ambasada Olandei la Tel-Aviv. De la formarea în martie a guvernului palestinian de uniune naţională, din care fac parte atît membri Hamas, cît şi Fatah, unele ţări au reluat contactele cu miniştrii care nu fac parte din mişcarea islamistă, dar au decis să continue boicotul faţă de ceilalţi. Hamas este considerat de UE o organizaţie teroristă.
Marea Britanie – Incident la închisoare
Un incident soldat cu patru răniţi în rîndul personalului s-a produs la închisoarea de maximă securitate de la Belmarsh, în sudul Londrei, unde sînt deţinuţi mai mulţi suspecţi de terorism. Incidentul a fost provocat de o dispută care a izbucnit cînd un deţinut a refuzat să predea gardienilor un laptop. Unii deţinuţi au voie să folosească un calculator pentru a lucra la propria apărare, dar nu au acces la Internet.
Bulgaria - Ministrul Economiei şi Energiei, audiat într-un scandal de corupţie
Ministrul bulgar al Economiei şi Energiei, Rumen Ovcearov, a petrecut mai mult de o oră, joi, în compania procurorilor, cărora le-a explicat modul în care numele său a fost implicat într-un scandal de corupţie. Directorul Oficiului Naţional de Investigaţii din Bulgaria, Anghel Aleksandrov, l-a acuzat miercuri pe Ovcearov că a exercitat presiuni asupra sa pentru a renunţa la o serie de cazuri, proferînd ameninţări la adresa acestuia.
Turcia – Premierul anchetat
Un procuror turc a decis să deschidă o anchetă împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, pentru comentariile sale critice la adresa Curţii Constituţionale, după ce aceasta a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Şi liderul opoziţiei, Deniz Baikal, este anchetat pentru comentariile sale de dinaintea deciziei Curţii, care pot fi considerate o modalitate de a-i influenţa decizia. Curtea Constituţională a calificat drept ”iresponsabile” comentariile ambilor politicieni. Într-un discurs de miercuri, Erdogan a declarat că decizia Curţii este ”un glonţ tras asupra democraţiei”. În Turcia, deputaţii fac adesea obiectul unor anchete de acest gen, care sînt însă abandonate.
Egipt - Iranul acuză SUA de terorism în Irak
Iranul a acuzat, vineri, SUA de terorism în Irak, în timpul conferinţei internaţionale de la Sharm el-Sheik, din Egipt. “Cînd SUA arestează cinci diplomaţi iranieni în Irak, este vorba despre un act de terorism”, a adăugat un oficial iranian, sub protecţia anonimatului. Bagdadul exercită presiuni pentru iniţierea de negocieri între secretarul american de Stat, Condoleezza Rice şi omologul său iranian, în cadrul conferinţei internaţionale care încearcă să pună capăt conflictului din Irak. Mai mulţi diplomaţi au declarat că Iranul evită contacte esenţiale cu Rice, deşi aceasta şi ministrul iranian de Externe, Manouchehr Mottaki, au avut, joi, un schimb de replici pe un ton degajat.
Franţa – Carlos, din nou în faţa justiţiei
Teroristul Ilich Ramirez Sanchez, alias Carlos, va compărea din nou în faţa justiţiei franceze, pentru o serie de atentate comise în Franţa, în anii 1982-1983, soldate cu 11 morţi şi o sută de răniţi. Punerea sub acuzare reprezintă finalul a 25 de ani de cercetări penale, iar procesul va fi organizat în 2008. Este a doua oară cînd Carlos, de 54 de ani, va compărea în faţa justiţiei pariziene. El a fost condamnat în 1997 la închisoare pe viaţă, pentru uciderea a trei agenţi de poliţie în 1975.