Belgia - Mamă ucigaşă
O tînără din Belgia şi-a ucis, ieri, cei cinci copii şi a încercat apoi să se sinucidă, fără succes însă. Panicată, a chemat salvarea, însă aceasta a ajuns prea tîrziu. Tragedia s-a petrecut la Nivelles, localitate situată la circa 20 de kilometri de capitala Bruxelles. Copiii cu vîrste cuprinse între 3 şi 14 ani au murit înjunghiaţi. Nu se ştiu motivele ce ar fi putut declanşa o astfel de nebunie ucigaşă.
Kosovo - Atac armat
Directorul Autorităţii pentru Telecomunicaţii din Kosovo a reuşit să scape nevătămat dintr-un atac armat ce a vizat, ieri, vehiculul cu care se deplasa. Atacul s-a produs pe şoseaua ce face legătura între Pristina şi Pec. În maşină se aflau patru persoane.
Coreea de Nord - Capacitate nucleară
Coreea de Nord are capacitatea tehnologică de a fabrica o rachetă cu o rază de acţiune suficient de mare pentru a ajunge în Statele Unite, în pofida testului ratat de anul trecut, a declarat directorul serviciilor secrete militare din Statele Unite. Potrivit generalului Michael Maples, regimul de la Phenian a tras fără îndoială concluziile necesare după testul ratat al rachetei Taepodong 2, în luna iulie şi a realizat modificările necesare la celelalte rachete ale sale.
Bosnia-Herţegovina - Scuze croaţilor şi musulmanilor
Executivul sîrbilor bosniaci a prezentat, miercuri, scuze victimelor musulmane şi croate ale războiului din 1992 - 1995, după ce Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit responsabilitatea forţelor sîrbe bosniace în genocidul comis la Srebrenica.În schimb, autorităţile de la Banja Luka solicită, musulmanilor şi croaţilor din Bosnia-Herţegovina să prezinte, la rîndul lor, scuze faţă de sîrbi. Sesizată de Bosnia în 1993, Curtea Internaţională de Justiţie, cea mai înaltă instanţă judiciară a Naţiunilor Unite, a apreciat că Serbia nu a organizat genocidul din fosta republică iugoslavă, dar a acuzat puterea de la Belgrad că nu a împiedicat producerea acestuia. Relativa stabilitate din ţară a convins Uniunea Europeană să îşi reducă forţele de menţinere a păcii. Implicit, Marea Britanie va anunţa astăzi retragerea celor 600 de militari britanici aflaţi încă în Bosnia-Herţegovina.
Rusia - Pretenţii teritoriale
Un diplomat rus de rang înalt a susţinut afirmaţiile primarului Moscovei, prin care şi-a exprimat regretul pentru separarea de Rusia a Peninsulei Crimeea din Ucraina. Peninsula Crimeea, cu o populaţie majoritar rusească, a fost teritoriu rusesc pînă cînd liderul sovietic Nikita Hruşciov a anexat-o Ucrainei, în anul 1954. De atunci, peninsula a rămas regiune autonomă a Ucrainei, dar a respins politica de apropiere de Occident a autorităţilor de la Kiev.
China - Deraiere de tren
Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa, miercuri, în urma deraierii a zece vagoane ale unui tren, din cauza rafalelor puternice de vînt, la circa 120 de kilometri de Urumqi, capitala provinciei Xinjiang. Doi pasageri au fost răniţi grav, iar alţi 32 au suferit leziuni uşoare. Accidentul s-a petrecut într-o zonă muntoasă, renumită pentru condiţiile sale meteorologice extreme.
Australia - Furtună de grindină
O furtună însoţită de grindină s-a abătut, miercuri, asupra capitalei australiene Canberra, întrerupînd programul mai multor instituţii private şi publice. Deşi furtunile puternice, însoţite de descărcări electrice, sînt o realitate comună în Australia în ultima lună a sezonului de vară, furtuna cu grindină, un fenomen rar, a acoperit străzile capitalei cu gheaţă, autorităţile locale trimiţînd mai multe utilaje pentru a permite reluarea traficului rutier. Stratul de gheaţă a provocat inundarea şi avarierea a peste 60 de clădiri. Canberra deţine deja recordul privind cel mai mare număr de furtuni înregistrate în cursul lunii februarie cu 14 astfel de vijelii.
Pakistan - Veşti din pribegie
Liderul al-Qaida se află în Pakistan şi reînfiinţează tabere de antrenament ale reţelei teroriste, a afirmat noul director al Serviciului Naţional de Informaţii american, Michael McConnell, într-o declaraţie referitoare la Ossama ben Laden şi numărul doi al reţelei, Ayman al Zawahiri, făcută în faţa Comisiei pentru Forţe Armate a Senatului. Pînă în prezent, oficiali ai serviciilor de informaţii americane au refuzat să facă publică, cu o asemenea certitudine, localizarea lui ben Laden, deşi s-a suspectat timp îndelungat că acesta se ascunde în zona de la graniţă Pakistanului cu Afganistanul.
Polonia -Răgaz de şapte zile
Comisia Europană a oferit miercuri Poloniei o perioadă de o săptămînă pentru a renunţa la construcţia unei autrostrăzi ce riscă să distrugă un ecosistem unic din nord-estul ţării, în caz contrar, urmînd să ceară Curţii Europene de Justiţie suspendarea lucrărilor. În pofida avertismentelor sistematice ale oficialilor de la Bruxelles, Guvernul polonez a eliberat, la începutul lunii februarie, autorizaţia de construire companiei care va realiza lucrările. Tronsonul contestat, cu o distanţă de 40 de kilometri, se integrează în proiectul Via Baltica, o autostradă transeuropeană ce va lega Tallinn de Varşovia şi va traversa teritoriul a trei state baltice. Acesta traversează valea Rospuda, în care se află o rară combinaţie de habitate intacte într-una dintre cele mai vaste păduri din Europa Centrală.
Statele Unite - 38 de dispăruţi
Organizaţia de apărare a drepturilor omului, Human Rights Watch, a publicat numele a 38 de persoane care au fost deţinute cel mai probabil în închisorile CIA, dar despre a căror soartă nu se mai ştie nimic. Preşedintele Bush a recunoscut în luna septembrie existenţa programului închisorilor secrete, dar administraţia de la Washington a precizat că, după transferarea la Guantanamo a 14 deţinuţi, suspectaţi că ar fi membri al-Qaida, CIA nu mai are alţi prizonieri.