Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 22 August 2014 / 00:00 437 accesări

ITALIA

Adolescent român mort

Un adolescent român a decedat într-un grav accident rutier pe care l-a produs în nordul Italiei, provocând moartea unui băiat de 11 ani şi rănirea surorii acestuia, scrie ziarul ”Il Messaggero”. Românul, în vârstă de 19 ani, circula cu viteză şi a pierdut controlul asupra vehiculului pe care îl conducea. Maşina a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un alt vehicul. Adolescentul român şi un băiat de 11 ani din celălalt vehicul au murit pe loc în accidentul produs la Verolanuova, în apropierea oraşului italian Brescia. O fetiţă a fost grav rănită în accident şi este internată la secţia de terapie intensivă a unui spital din Bergamo.

SUA

Explozie a unei ambarcaţiuni, la New York

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită într-o explozie produsă ieri la bordul unei ambarcaţiuni, într-o staţie de alimentare cu carburant, la New York. O ambarcaţiune motorizată având lungimea de 10 metri a explodat într-o staţie de alimentare cu carburanţi situată în zona Long Island, anunţă Poliţia din comitatul new-yorkez Nassau. Cauza exploziei nu a fost încă stabilită. Deflagraţia a avut loc în momentul în care ambarcaţiunea era lansată la apă, a precizat Poliţia.

MALTA

14 ani de închisoare pentru un român

Un cetăţean român a fost condamnat la 14 ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 30.000 de euro, în Malta, pentru trafic de droguri, relatează presa locală. Românul Csaba Fazakas, în vârstă de 62 de ani, a fost găsit vinovat de aducerea în Malta a unui colet de cocaină, cu o valoare de 191.862 de euro pe piaţa neagră. Csaba Fazakas a fost arestat pe 23 aprilie 2011, la venirea din Elveţia, având ascunse în bagaje pachetele conţinând cocaină, precizează publicaţia ”Times of Malta”.

MAREA BRITANIE

Români condamnați

Patru români au fost condamnaţi ieri, de un tribunal din Londra, la pedepse între un an şi şapte luni şi cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru fraude bancare care au afectat peste 60.000 de clienţi din Marea Britanie şi din alte ţări, relatează ”The Guardian”. Florin Silaghi, Vasile Pop, Ovidiu Metac şi Adriana Turc au obţinut codurile PIN ale cardurilor după ce au instalat camere video la bancomate şi dispozitive speciale pentru în ATM-uri. Grupul acţiona în special în cartiere din nordul Londrei. În total, 953 de conturi bancare au fost compromise şi a fost sustrasă suma de 161.607 lire sterline (peste 200.000 de euro), a declarat procurorul Catherine Pattison. Potrivit autorităţilor britanice, cele 60.000 de carduri clonate de grupul de români ar fi valorat peste 16 milioane de lire sterline pe piaţa neagră. Banii au fost transferaţi în Panama, România, Italia şi Columbia. Grupul a fost destructurat, în decembrie anul trecut, de poliţiştii din Marea Britanie, în colaborare cu cei din România.

FRANȚA

Juppé va candida la primarele UMP

Fostul premier francez Alain Juppé, membru al triumviratului aflat la conducerea partidului de dreapta UMP, afectat de scandaluri, a anunţat miercuri că se va lansa în primarele formaţiunii de opoziţie organizate în vederea alegerilor prezidenţiale din 2017. Fostul premier François Fillon, în vârstă de 60 de ani, şi un fost ministru, Xavier Bertrand, în vârstă de 49 de ani, şi-au anunţat deja candidaturile într-un context de tensiuni în cadrul UMP, afectat de un scandal de amploare legat de emiterea de facturi false şi cheltuieli exorbitante. Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, în vârstă de 59 de ani, a cărui posibilă revenire în politică alimentează numeroase speculaţii, încă nu a anunţat dacă ia în cacul să candideze. Potrivit lui Alain Juppé, în vârstă de 69 de ani, ”UMP trebuie să câştige alegerile prezidenţiale pentru a scoate Franţa din marasmul în care stagnează astăzi”. Alain Juppé este omul politic cel mai popular în rândul francezilor, conform unor sondaje efectuate recent.

SUA

Încălcarea drepturilor omului la Ferguson

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjoern Jagland, a denunţat, ieri, utilizarea excesivă a forţei şi arestările unor jurnalişti, săptămâna trecută, în timpul protestelor din Ferguson, exprimându-şi preocuparea faţă de încălcarea drepturilor omului. ”SUA, care au primit statut de observator la Consiliul Europei, o instituţie paneuropeană în domeniul apărării libertăţilor fundamentale, au acceptat să apere principiile şi valorile organizaţiei noastre”, a afirmat Thorbjoern Jagland. El s-a declarat deosebit de preocupat de utilizarea excesivă a forţei de către poliţie şi de arestările unor manifestanţi paşnici, între care şi jurnalişti, care nu îşi fac decât meseria. ”Aceste fapte constituie o încălcare a drepturilor omului, în primul rând a dreptului de întrunire şi a libertăţii de exprimare”, a precizat el. ”Aceste drepturi constituie fundamentul democraţiei”, a adăugat Jagland. Săptămâna trecută, presa americană a denunţat virulent climatul de război şi arestările în forţă ale unor jurnalişti în timpul revoltelor cu caracter rasial care afectează oraşul din Missouri de peste zece zile, după ce un tânăr de culoare a fost împuşcat mortal de un poliţist alb.

AFRICA DE SUD

Frontiere închise

Africa de Sud îşi va închide graniţele pentru cetăţenii provenind din cele trei ţări cel mai afectate de virusul Ebola, Guineea, Liberia şi Sierra Leone, iar accesul va fi permis doar în cazul în care călătoria este considerată foarte importantă, a anunţat, ieri, Guvernul. De asemenea, sud-africanii sunt îndemnaţi să evite deplasările în cele trei ţări, în timp ce cetăţenii din Africa de Sud care doresc să revină din aceste state vor fi obligaţi să completeze un formular medical şi, eventual, să fie supuşi unui examen medical total. Epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.350 de persoane, a anunţat, miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a precizat că încă 106 bolnavi au murit în două zile, la 17 şi 18 august. Pe lângă cele 106 decese, OMS anunţă că s-au înregistrat încă 221 de cazuri confirmate, probabile sau suspecte în cele patru ţări din Africa de Vest (Liberia, Guineea, Sierra Leone şi Nigeria) afectate de virusul Ebola. În total, de la declanşarea epidemiei, OMS a identificat 2.473 de cazuri, dintre care 1.350 mortale. La 8 august, OMS a decretat o urgenţă de sănătate publică la nivel mondial contra acestei epidemii de febră hemoragică fără precedent şi a recomandat luarea unor măsuri de excepţie în ţările afectate.



12