Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 18 Februarie 2014 / 00:00 413 accesări

COREEA DE SUD

Imobil prăbuşit

Trei studenţi au murit la Gyeongju, iar alţi aproximativ 50 ar fi rămas blocaţi în ruine, ieri, în urma prăbuşirii plafonului unei săli de concert din cauza acumulării zăpezii pe acoperişul imobilului situat într-un complex turistic în care era organizată primirea unor studenţi în anul I. Câteva sute de tineri înscrişi la un institut de limbi străine, în oraşul Busab, participau la un program de primire a noilor studenţi. Ninsori abundente au fost înregistrate, în ultimele săptămâni, în regiune.

TURCIA

Explozie

O explozie provocată, probabil, de o scurgere de gaze a avut loc, ieri, în apropierea Pieţei Taksim din Istanbul, cel puţin cinci persoane fiind rănite, informează CNN Türk. Deflagraţia a avut loc într-un bloc situat în vecinătatea Pieţei Taksim, soldându-se cu importante daune materiale. Geamurile clădirilor din împrejurimi s-au spart, iar un vehicul a fost răsturnat de suflul exploziei.

ELVEŢIA

Avion deturnat

Un avion al companiei Ethiopian Airlines, care se deplasa de la Addis Abeba către Roma, a aterizat, ieri, la Geneva, în Elveţia, după ce a fost deturnat. Avionul, un Boeing 767, a fost obligat să se îndrepte către Geneva. Toţi pasagerii şi membrii echipajului sunt nevătămaţi, a precizat compania etiopiană. Potrivit ministrului etiopian al Informaţiilor, Redwan Hussein, la bordul avionului se aflau 139 de cetăţeni italieni, 11 americani, 10 etiopieni, dar şi un număr neprecizat de cetăţeni români, nigerieni, francezi, irlandezi şi germani. Avionul ar fi fost deturnat în timp ce survola Sudanul. Autorul deturnării avionului companiei Ethiopian Airlines a fost copilotul, iar acesta a fost arestat. Bărbatul în vârstă de 31 de ani a afirmat, în conversaţiile sale cu turnul de control, că se simte ameninţat în ţara sa şi a cerut azil politic în Elveţia. El a profitat de momentul în care comandantul a mers la toaletă, pentru a se închide în cabină. De asemenea, copilotul a fost cel care a declanşat alarma privind deturnarea avionului printr-un mesaj transmis turnului de control elveţian. Avionul a fost ulterior escortat până la Geneva de avioane de vânătoare Eurofighter, probabil ale armatei italiene. După aterizare, copilotul a ieşit din cabina de pilotaj pe fereastră, ajutându-se de o coardă, şi s-a predat Poliţiei. Autorul deturnării riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare, a declarat procurorul din Geneva, Olivier Jornot.

JAPONIA

Bilanţ tragic

Ninsorile abundente au provocat moartea a 19 persoane, începând de vineri, în Japonia, potrivit primelor date publicate ieri de presa niponă. Aceste persoane au murit în accidente provocate de ninsoare şi de rafalele puternice de vânt care au afectat o mare parte din ţară, inclusiv capitala Tokyo. Cel puţin 1.650 de persoane au fost rănite. Mii de maşini care au derapat au fost semnalate în tot arhipelagul. Tronsoane de autostradă au rămas închise circulaţiei ieri, iar mai multe curse feroviare şi aeriene au fost anulate în nordul ţării. Peste 900 de vehicule au fost blocate, duminică, pe mai multe axe rutiere care traversează prefecturile din centrul şi nordul Japoniei. Circa 900 de persoane au rămas timp de 24 de ore în trenurile imobilizate în centrul Japoniei. Cu o săptămână înainte, 11 persoane muriseră deja în Japonia, din cauza condiţiilor meteorologice neobişnuite, chiar dacă luna februarie este, în general, una dintre cele mai reci, mai ales la Tokyo.

GERMANIA

Demisie forţată

Un scandal de amploare zguduie din temelii Guvernul Merkel. Ministrul Agriculturii în noul Guvern de coaliţie, Hans-Peter Friedrich, şi-a dat demisia după ce s-a aflat că unul dintre parlamentarii social-democraţi face obiectul unei anchete pentru posesie de materiale pornografice cu minori. Parchetul din Hanovra, care instrumenta respectivul caz, crede că deputatul ar fi fost avertizat de colegii de partid despre această anchetă, iar parlamentarul a distrus imediat probele compromiţătoare din calculatorul personal. Presa germană scrie că, în urma acestui scandal, Angela Merkel a fost nevoită să îl sacrifice pe ministrul Agriculturii, pentru a menţine alianţa cu social-democraţii.

MEXIC

Terorişti ETA arestaţi

Poliţia mexicană, în colaborare cu cea spaniolă, i-a arestat în oraşul Puerto Vallarta pe Juan Jesús Narváez Gońi şi Itziar Alberdi Uranga, incluşi pe lista UE a celor mai căutaţi terorişti. Cei doi au fugit din Spania în urmă cu mulţi ani, după destructurarea unui comando al ETA foarte activ, ai cărui membri au ajuns să comită 18 atentate într-un singur an. Pe numele lui Juan Jesús Narváez Gońi au fost emise cinci ordine internaţionale de arestare pentru omucidere, tentativă de omor sau furt cu violenţă. În plus, Ministerul spaniol de Interne îi atribuie un atentat din 1982 şi altul cu maşină-capcană din 1984. El a fost identificat drept unul dintre teroriştii care în 1991 au împuşcat, într-un magazin din Barcelona, doi agenţi de poliţie. Itziar Alberdi Uranga a făcut parte dintr-un comando din Madrid, între 1987 şi 1990. Pentru această perioadă, forţele de ordine îi atribuie participarea la numeroase acţiuni teroriste.

MAREA BRITANIE

Revendicare

O grupare republicană catolică afiliată mişcării fostei Armate Republicane Irlandeze (IRA) a revendicat trimiterea unor dispozitive explozive, săptămâna trecută, la centre de recrutare ale armatei britanice, anunţă Scotland Yard. Revendicarea a fost primită sâmbătă, la redacţia unei publicaţii nord-irlandeze. Mesajul era în numele IRA. Şapte dispozitive explozive de mică putere au fost trimise, joi, la centre de recrutare ale armatei britanice. IRA, principala miliţie catolică nord-irlandeză, a renunţat definitiv la violenţe în anul 2005, în conformitate cu acordurile de pace din 1998, dar mici grupări disidente se opun procesului de pace şi continuă să comită atacuri.



12